O amenințare cu bombă

Chiar dacă titlul te-ar putea duce un pic în eroare te asigur, dragă cititorule, că această poveste nu are nimic dramatic în ea. Sau poate are, dar asta rămâne să decizi tu. Așa sunt poveștile, te lasă cu sentimente amestecate, nimic nu e chiar bine și nimic nu e chiar rău.

Dar să pornim pe drumul poveștii.

Era o după amiază foarte caldă de vara iar în stația troleibuzului ce mergea spre Foișorul de Foc era aglomerație. Dintre toți călătorii mi-au atras atenția o bunică foarte elegantă și nepotul ei de 4-5 anișori. Ea îmbrăcată cu o rochie cu flori galbene, la care asortase niște mărgele frumoase în mai multe șiruri, purta sandale cu un pic de toc, era coafată și aranjată. Era, ceea ce ai putea numi dintr-o privire, o doamnă. Nepotul, pe care îl ținea strâns de mâna, n-avea stare deloc, se bălăngănea în toate direcțiile și încerca să se smucească din mâna bunicii. Când a venit troleu și-au făcut loc, au urcat, am urcat și eu și poate încă 2-3 oameni. Eram înghesuială mare.

Un tânăr s-a oferit să-i cedeze locul bunicii iar ea i-a mulțumit cu multă politețe de mai multe ori: “Vă mulțumesc foarte mult, sunteți foarte amabil”, apoi l-a așezat frumos pe scaun pe nepot și l-a mângâiat duios pe cap: “Stai bine?”. “Ia mâna de pe mine” a răspuns el iar bunica jenată și-a retras mâna. N-a mai durat mult și nepotul s-a ridicat în picioare pe scaun, apoi s-a așezat pe scaun în genunchi, cu tălpile mai mult pe rochia bunicii apoi iar în picioare și tot așa.  Bunica se apleca  mereu către el și încerca să-i șoptească la ureche: “nu e frumos ce faci”, “te rog să stai frumos pe scaun”, “mai avem doar câteva stații”, dar nu era chip să-l potolească. După tumbele pe scaun a urmat lipirea palmelor pe geam și încercarea de a lăsa dâre iar apoi linsul geamului. Cu cât încerca mai mult bunica să-i îndepărteze gura de geam cu atât făcea mai rău.

Exasperată, i-a spus ceva pe un ton mai ferm, n-am auzit ce,  dar l-am văzut  pe el întorcându-se, și amenințând-o cu arătătorul ridicat si voce apăsată: “dacă nu mă lași în pace, trag pârțane!”.

Biata femeie a înlemnit, cei din jur mustăceau iar nepotul, văzând panica bunicii, striga cât îl țineau plămânii sa se audă în tot troleul: “Traaag pâârțaanee”, ba chiar își și țuguia buzele și încerca sa imite sunetul: “Prrrr”.  

Nemaiștiind ce să facă, i-a spus “coborâm”, l-a luat de mâna și a vrut să-l ridice de pe scaun dar el se agățase zdravăn de mânerul scaunului din față și nu părea să se desprindă.

Nu știu cum s-o fi terminat, știu că eu am coborât și înainte să se închidă ușile în urmă mea încă auzeam: “traaag pâârțaanee…. Prrrr…..”.

Într-un fel îmi venea să râd dar îl alt fel, zău, nu știu ce aș fi făcut. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s