Călătorii sunt rugați să poftească în poveste

Astăzi avem trei întâmplări simple, cu iz franțuzesc, două trăite, una auzită.

Prima poveste începe așa: era o dimineață de sâmbătă, încă nu se făcuse ora nouă, iar noi căutam intrarea principală în cimitirul Pere-Lachaise din Paris, era pentru noi primul obiectiv turistic al zilei.

Străzile erau mai degrabă pustii. In fața noastră un om de la curățenie împingea un tomberon. L-am auzit murmurând vesel o melodie în timp ce făcea și câțiva pași de dans. Era înalt și foarte atletic, franco-algerian să-i spunem.

În liniștea stranie de pe lângă cimitir, prezența lui era una foarte vie. La un moment dat a văzut un un pic mai departe un rest de țigară, s-a dus să-l ridice și l-a aruncat cu boltă spre tomberon. A aterizat pe lângă și atunci el s-a uitat spre noi, a ridicat din umeri  a “se mai întâmplă, ce să-i faci?” și râzând  a zis “J’ai rate” (am ratat).

I-am zâmbit și noi, i-am făcut cu mâna și ne-am continuat drumul spre cimitirul plin cu oameni celebri.

A doua întâmplare am auzit-o cândva, demult, la domnul George Pruteanu.

Povestea, iar eu reproduc din memorie, că era cu câțiva prieteni la o terasă din Paris. Pe măsură ce paharele de vin se tot goleau deveneau tot mai bine dispuși și mai gălăgioși. Au început să cânte, tot felul de cântece iar în final, când sticlele se goliseră de tot, s-au gândit să cânte La Marseillaise. Știau versurile dar, în starea în care erau, nu le mai nimereau chiar exact și atunci, de la o masă alăturată, s-a ridicat un francez. S-a aplecat un pic spre masa lor și le-a spus: “Domnilor, nu vă permit. Este imnul național al Franței”

În a treia întâmplare eram într-un supermarket. Luasem 2 sticle de vin, niște brânză Roquefort o baghetă și-o mai fi  fost și altceva dar nu-mi mai aduc aminte. În spatele nostru, la casă, o franțuzoaică pe la 60 și ceva de ani așezase pe bandă 7-8 sticle de vin. George nu se putea abține și trăgea cu ochiul la vinurile doamnei, când privirile ni s-au intersectat, doamna a zâmbit, a făcut semn spre vinurile noastre, a dat din cap a apreciere și ne-a asigurat că le-am ales bine.

Ca să-i arătăm că știm cum stă treaba, i-am arătat brânza pe care o luasem ca să acompaniem vinul  dar aici, ce să vezi, doamna a strâns din buze și a înclinat din cap a “nu prea”: “E prea puternică brânza asta, ne-a spus, ca să meargă perfect cu vinul, trebuie să puneți pe pâine mai întâi un strat de unt și apoi peste el brânza”

Am fugit după unt și bine am făcut.

A la votre! 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s