Într-un miez de vară hoinăream cu mașina prin Grecia împreună cu câțiva prieteni, nu ne grăbeam nicăieri, timpul curgea încet iar minunatul peisaj al Peloponezului ne cucerea și recucerea la fiecare pas.
Nu eram tocmai prin zonele cele mai bătute, întâlneam rar câte o mășină, drumul șerpuia între munți pe de o parte și o fâșiuță pietroasă de plajă pe cealaltă parte.
Când a apărut pe nepusă masă un semafor, am oprit nedumeriți și tot așteptând să se facă verde, ne-a atras atenția, pe bucățica de plajă, un câine care sărea vesel de colo colo și două fete frumoase care tocmai se dezbrăcau în costume de baie la umbra unui pom.
Băieții din mașină își dădeau coate și chicoteau cu ochii pe geam, fetele care păreau să fi observat și ele privirile se amuzau copios, ba chiar la un moment dat parcă ne-au făcut și cu mâna.
Pe măsură ce fetele se distrau, băieții din mașină se distrau și mai tare iar noi fetele încercam să-i potolim „Nu vă mai uitați măi, ce naiba? „, dar nu ne ieșea deloc, râsul ne molipsise și pe noi iar semaforul se încăpățâna să rămână roșu.
Când fetele au început să schimbe semnele prietenești în ceva ce aducea mai mult cu „Hai plecați de aici” râdeam și mai tare „Păi și noi am vrea să plecăm, dar e roșu”
„Plecați, plecați” făceau ele semne, „Am vrea, am vrea”, răspundeam noi, dar cum? Într-un final unul dintre băieți a lăsat geamul și le-a întrebat arătând spre semafor: Is not working?
Fetele încercau să răspundă printre hohote de râs și abia într-un târziu am priceput și ce ziceau și ce încercau să ne arate prin gesturi: „Meeergeeeeți maaaai aaaaproaaaapeeee deee seeeemaaaafor”.
Și uite așa, ca prin minune, după ce așteptasem 5 minute sau mai bine, imediat ce ne-am mai apropiat un pic, semaforul cel deștept, cu senzori de apropiere, s-a schimbat în verde.
Am plecat iar fetele au rămas în urmă fluturând mâinile în aer: Gooodbaaaay, goodbaaaay.
Apoi am izbucnit din nou în râs.
Mariana Iosif's blog 