Mi-am adus aminte, asa deodata (semn ca e o intreaga lume afundata in sufletul meu ce bolboroseste din cand in cand la suprafata), de copilarie si m-a luat un dor si o dulce nostalgie incat uite, nici nu m-am putut abtine sa nu scriu aceste randuri off topic.
Mi-am adus aminte:
• Ca ieseam cu patura sau cu presul in spatele blocului pe iarba si ma jucam ore in sir (ore ce pareau cu adevarat nesfarsite) cu cea mai buna prietena pe care am avut-o: Tatiana;
• Ca ne imbracam in costum de gimnastica si ne dadeam Tatiana drept Nadia iar eu Teodora Ungureanu. Juriul de copii ce ne vedeau cum facem roata, podul si alte figuri ii dadeau Nadiei 10 iar mie 9.90 dar nu-mi aduc aminte sa ma fi suparat vreodata cu adevarat asta;
• Ca ma urcam in corcodusii din fata blocului si ca imi umpleam buzunarele si sosetele mele lungi pana la genunchi cu corcoduse. Corcodusele rosii erau cele mai bune. Cand zicea cate un copil: “Mergem la corco?” nicio bucurie nu era mai mare;
• Ca in vacanta de vara aveam bilete de 1 leu la film pe care mi le dadea scoala si cu care puteam merge de la 9 dimineata. Ce de filme am vazut atunci…
• Ca seara se strangeau o droaie de copii si ca ne jucam cu totii jocuri fel de fel de la “Castelul” la “tara- tara vrem ostasi”, “fatza”, “flori, fete, filme etc”;
• Ca intindeam cu piatra toata ziua capace de pepsi sau de bere le puneam teanc si dadeam in ele de la cativa metri distanta cu o coperta de caiet indoita intr-un fel anume incat ajungea un patrat cam de 10/10. Era un joc tare asta. Uneori il jucam si cu fetzele de la cutiile de chibrituri;
• Ca jucam ore in sir tenis in curtea liceului de vis-a-vis si cand nu aveam cu cine sa joc dadeam singura la zid cu gandul ca ma antrenez ;
• Ca mi-am dorit o bicicleta de 1200 cu sa lunga si ca ai mei nu au gasit decat una de 1500 cu sa scurta. Am oftat mereu dupa cealalta;
• Ca ma plimbam cu Tatiana si cu alte fete „printre blocuri” si aia mi se parea lumea mea;
• Ca atunci cand oboseam de plimbat ma inghesuiam cu alte fete pe batatorul de covoare si sporovaiam ore in sir despre verzi si uscate;
• Ca la chioscul de unde imi luam inghetata Doina acoperita pe 3 sferturi cu ciocolata se gasea din cand in cand sarlota si ca-mi placea mult;
• Ca-mi luam Gumela si ca era tare ca piatra si se spargea in gura in bucatele mici;
• Ca-mi placea Bem-Bem si ca in drumul spre scoala imi luam un mentosan si o napolitana Mihaela;
• Ca suna din cand in cand telefonul si cineva imi punea muzica. Ca am facut si eu asta nu mai spun…
• Ca-mi placea siropul la pahar de la toneta de pe strada si cand nu aveam bani imi luam doar un pahar cu sifon si era tare bun si ala;
Ce ar fi sa ma opresc? M-a bucurat intalnirea cu aceste amintiri si stiu ca fiecare dintre ele au contribuit intr-un fel discret la ceea ce sunt eu azi. Si daca m-as intoarce in timp sa privesc in ochi fetita care eram as avea o groaza de lucruri sa-i spun despre toate minunile ce i se vor intampla in viata…
Mariana Iosif's blog 
Am citit pe nerasuflate randurile astea. Stii ce am simtit? M-am simtit din nou copil, asa cu amintiri aproape ca ale tale, desi sunt ceva ani intre generatiile noastre. Chiar si asa, lucrurile pe atunci se schimbau mult mai incet, asa ca prin Codlea, in dupamiezele somnoroase de vara (era un reportaj de genul asta pe care-l faceam la Romana). Ce sa-ti spun ca m-am bucurat foarte mult? Asa este…Mi-am adus aminte ca m-a trimis tovarasa sa-i cumpar parizer si franzela si m-am intors cu jumatate din ele. Miroseau amandoua asa de bine, incat nu am rezistat. Doamne ce frumosi au fost anii aia…Si ce bun era parizerul…
🙂 cele mai frumoase amintiri sunt dele din copilarie…indiferent de generatie. Cred ca toti copii sunt la fel: inocenti, veseli, optimisti si mai ales se simt mult mai repede „fericiti” decat o facem ca si adulti. eu imi amintes ca ne jucam „elastic”, „examen” si „de-a v-ati ascunselea”. „Fatza scunselea” eram atat de bucuroasa sa joc intrucat era printre putinele jocuri in care toti ma vroiau in echipa lor oentru ca fugeam foarte repede :))(desi eram mult mai mica deca vlajganii de la bloc). Sau cand, vb Marianei, ieseam cu papusile pe pres in fata blcului si le faceam noi hainute din bluze mai vechi sau te miri ce. 🙂 Frumoasa a mai fost copilaria asta! In ziua de azi mi se par putin mai tristi copii; au preocupari mult prea de oameni mari si parca se maturizeaza mult mai repede! E normal, nu?, la ce expunere au.
In orice caz, am avut o copilarie tare frumoasa!
Mersi Mari ca ne-ai facut sa ne amintim!
Incredibil! Citindu-ti randurile de mai sus am avut impresia pentru cateva secunde ca cineva imi citeste gandurile si mi le-a pus pe hartie ca sa le constientizez. Mai tii minte clasoarele cu timbre sau cu surprize din pachetele de guma? Dar revistele Pif sau Vaillant pe care le primea Mario din strainatate si ne uitam pe rand in ele… dar jocurile „flori, fete, filme sau baieti” si „leapsa” si „lapte gros”? Cantam cu fetele – grup vocal, ce mai! – „Noi in anul 2000” (by the way, l-am auzit azi pe Gold FM) si mi se parea ca atunci cand voi ajunge in acest an voi trai ca in filmele de fictiune pe care le mai urmaream din cand in cand sau citeam prin almanahurile SF. Si realitatea s-a dovedit atat de departe de visele noastre de copii…..Multumesc Mariana! Si ma bucur ca te-am regasit in acest mod! 🙂
Aaah, te credeam mai tânără, dar cu asemenea amintiri ai precis măcar 30… deși în poză pari mai tânără.
Copilărie, dusă ești…
iti multumesc . 🙂