Tag Archives: dezvoltare personala

Muieti-s posmagii?

Posted on iunie 9, 2009 | 2 comentarii

Cati ani sa fi avut cand am citit „Povestea unui om lenes” a lui Ion Creanga? Nu mai stiu, poate 10 sau 9 sau poate chiar mai putin, oricum nu asta conteaza. Ideea e ca mi-amintesc cat de tare m-a amuzat intrebarea omului lenes. Eram convinsa ca asa ceva pur si simplu n-are cum sa existe… Nici nu-mi trecea prin minte ca va veni o vreme cand voi incepe sa ma intalnesc cu povestea asta tot mai des.

Mi-a fost dat sa vad oameni care isi cumpara tone de carti de dezvoltare personala din care citesc cateva pagini si le pun apoi frumos in biblioteca convinsi ca daca le au acolo sunt cumva influentati intr-un mod aparte de duhul lor.
Am vazut si oameni care citesc cartile astea, se minuneaza de cat de simple sunt lucrurile, subliniaza pasaje intregi si fac notite pe marginea paginii si cu toate astea tot nu aplica niciodata nimic.
Apoi am vazut oameni care se agita sa gaseasca un coach pentru ca au un obiectiv pe care vor sa-l atinga….si odata ajunsi acolo doar mimeaza lucrul cu sine pentru ca in final sa se dovedeasca a fi mai interesati (ca la spectacol) de tehnica coachului decat de obiectivul lor. Nu m-a surprins deloc ca astfel de oameni, desi mandri de initiativa si “efortul lor”, in final nu se alegeau cu nimic.
Apoi am vazut oameni care isi cauta mentori de soi si cand ii gasesc ii storc de tot felul de informatii, tipsuri, strategii si experiente pentru ca in final pur si simplu sa nu se poata misca de acolo de unde sunt…
Am vazut oameni care navigheaza de nebuni pe internet ore si ore intregi, cauta cu pasiune informatii dintr-un domeniu anume, le gasesc, arunca o privire, le salveaza in fisiere si apoi uita de ele pentru ca a doua zi sa o ia de la capat. E ca si cum si-ar face provizii pentru mai tarziu (un mai tarziu care in general nu mai vine niciodata) sau ar bifa pe lista faptul ca s-au preocupat de asta.
Traim intr-o lume in care posmagii nu sunt greu de gasit….avem tone de carti la indemana, mii de site-uri, tot mai multi coachi, o groaza de mentori si asa mai departe. Posmagii insa nu sunt inmuiati.
Atata lucru avem de facut fiecare dintre noi.

2 comentarii

Publicat în Uncategorized

Etichetat ,

Nu vreau sa mai fiu buna!

Posted on martie 14, 2009 | Un comentariu

Prin clasa 1-a ma teroriza invatatoarea sa-mi imbunatatesc scrisul, sa fie mai frumos si mai rotunjit. Timpul nesfarsit pe care l-am petrecut facand asta pare acum pierdut cand degetele imi zboara pe tastele laptopului… Mi-ar fi placut sa descopere cineva ca am imaginatie, ca fac repede legaturi intre idei, ca scriu usor amestecand placut cuvintele si sa ma provoace sa-mi dezvolt aceste abilitati dar oamenii mari din jurul meu aveau doar o idee fixa: sa ma faca sa aduc la un nivel bun totul.
Cateva clase mai tarziu a urmat cosmarul gropii de nisip in care nu saream suficient de mult iar profesoara de sport s-a incrancenat sa ma ajute. N-am reusit niciodata sa ajung unde vroia ea, am reusit insa sa ma frustrez ingrozitor si sa-mi bag in cap ideea ca NU POT de care m-am scuturat mult mai tarziu. Mi-ar fi placut ca atunci sa vada cineva ca joc bine volei si ca aveam un fel aparte de a-mi incuraja colegii ceea ce arata cumva potentialul de a deveni un lider. Dar oamenilor mari din jurul meu chiar nu le pasa de asta. Pentru ei trebuia sa fiu buna de la un cap la altul.
La fel a fost cu desenul tehnic in liceu cand eu vroiam sa stralucesc la romana. In loc sa citesc eram fortata sa exersez ore lungi desenatul nu stiu caror planuri ingrozitoare pentru ca, nu se cade – nu-i asa? – sa ramai in urma la asta …
Evident ca si in facultate mi s-a intamplat sa nu fiu buna la o groaza de lucruri dar profesorii se ambitionau sa ma ridice de la acceptabil la bun.
Nici la job lucrurile n-au stat altfel. In fiecare an primeam feedback despre ce sa imbunatatesc fie ele relevante sau nu pentru dezvoltarea mea personala si profesionala.
Ei bine eu nu vreau sa mai fiu buna. Stiu ca vor exista mereu o groaza de lucruri in care n-am sa stralucesc si nu am nicio problema sa inteleg asta si sa le las in urma. Am sa dau atentie doar acelor lucruri care stau cu adevarat in calea succesului meu. Doar la acelea am sa muncesc sa le imbunatatesc.
Stiu de asemenea ca sunt cateva lucruri foarte bune legate de mine care ma fac unica sau hai sa zicem distincta pentru ca unici suntem toti. E vorba de lucruri de valoare care ma definesc si care adaugate la educatie, experienta, abilitati, competente etc reprezinta in fond brandul meu, promisiunea unica a valorii pe care o port cu mine in lume.
Iti propun sa incerci sa-ti scoti din minte cuvantul bun.
Nimeni nu vrea ceva bun ci ceva extraordinar, senzational, cel mai bun, remarcabil!
Meriti sa nu mai fii bun!

Un comentariu

Publicat în Uncategorized

Etichetat , , , , , ,

Din copilarie

Posted on februarie 4, 2009 | 5 comentarii

Mi-am adus aminte, asa deodata (semn ca e o intreaga lume afundata in sufletul meu ce bolboroseste din cand in cand la suprafata), de copilarie si m-a luat un dor si o dulce nostalgie incat uite, nici nu m-am putut abtine sa nu scriu aceste randuri off topic.
Mi-am adus aminte:
• Ca ieseam cu patura sau cu presul in spatele blocului pe iarba si ma jucam ore in sir (ore ce pareau cu adevarat nesfarsite) cu cea mai buna prietena pe care am avut-o: Tatiana;
• Ca ne imbracam in costum de gimnastica si ne dadeam Tatiana drept Nadia iar eu Teodora Ungureanu. Juriul de copii ce ne vedeau cum facem roata, podul si alte figuri ii dadeau Nadiei 10 iar mie 9.90 dar nu-mi aduc aminte sa ma fi suparat vreodata cu adevarat asta;
• Ca ma urcam in corcodusii din fata blocului si ca imi umpleam buzunarele si sosetele mele lungi pana la genunchi cu corcoduse. Corcodusele rosii erau cele mai bune. Cand zicea cate un copil: “Mergem la corco?” nicio bucurie nu era mai mare;
• Ca in vacanta de vara aveam bilete de 1 leu la film pe care mi le dadea scoala si cu care puteam merge de la 9 dimineata. Ce de filme am vazut atunci…
• Ca seara se strangeau o droaie de copii si ca ne jucam cu totii jocuri fel de fel de la “Castelul” la “tara- tara vrem ostasi”, “fatza”, “flori, fete, filme etc”;
• Ca intindeam cu piatra toata ziua capace de pepsi sau de bere le puneam teanc si dadeam in ele de la cativa metri distanta cu o coperta de caiet indoita intr-un fel anume incat ajungea un patrat cam de 10/10. Era un joc tare asta. Uneori il jucam si cu fetzele de la cutiile de chibrituri;
• Ca jucam ore in sir tenis in curtea liceului de vis-a-vis si cand nu aveam cu cine sa joc dadeam singura la zid cu gandul ca ma antrenez ;
• Ca mi-am dorit o bicicleta de 1200 cu sa lunga si ca ai mei nu au gasit decat una de 1500 cu sa scurta. Am oftat mereu dupa cealalta;
• Ca ma plimbam cu Tatiana si cu alte fete „printre blocuri” si aia mi se parea lumea mea;
• Ca atunci cand oboseam de plimbat ma inghesuiam cu alte fete pe batatorul de covoare si sporovaiam ore in sir despre verzi si uscate;
• Ca la chioscul de unde imi luam inghetata Doina acoperita pe 3 sferturi cu ciocolata se gasea din cand in cand sarlota si ca-mi placea mult;
• Ca-mi luam Gumela si ca era tare ca piatra si se spargea in gura in bucatele mici;
• Ca-mi placea Bem-Bem si ca in drumul spre scoala imi luam un mentosan si o napolitana Mihaela;
• Ca suna din cand in cand telefonul si cineva imi punea muzica. Ca am facut si eu asta nu mai spun…
• Ca-mi placea siropul la pahar de la toneta de pe strada si cand nu aveam bani imi luam doar un pahar cu sifon si era tare bun si ala;

Ce ar fi sa ma opresc? M-a bucurat intalnirea cu aceste amintiri si stiu ca fiecare dintre ele au contribuit intr-un fel discret la ceea ce sunt eu azi. Si daca m-as intoarce in timp sa privesc in ochi fetita care eram as avea o groaza de lucruri sa-i spun despre toate minunile ce i se vor intampla in viata…

5 comentarii

Publicat în De prin coltul memoriei

Etichetat , ,

Elevator speech

Posted on decembrie 16, 2008 | Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Publicat în Ganduri de coach

Etichetat , , , ,

Kilometrul 32 din maratonul vietii noastre

Posted on decembrie 8, 2008 | Lasă un comentariu

Veneam intr-o duminica seara frumusel dinspre munte la Bucuresti si drag mi-a fost sa-l aud la radio pe Emilian Isaila povestind despre maraton si raspunzand in stanga si-n dreapta la tot felul de intrebari: Cum e sa alergi o asemenea distanta? Da’ de ce faci asta? De cand si pana cand pasiunea asta? Care e cel mai frumos si cel mai greu moment?… si asa mai departe.
Zicea el acolo ca cel mai greu in maraton e pe la kilometrul 32 cand parca se deschide iadul si-ti vine sa te tarasti pe jos, cand nu mai intelegi ce naiba cauti tu acolo, cand cel mai aprig gand e sa renunti pentru ca pur si simplu nu mai poti, pentru ca te dor si te lasa muschii, oasele, inima, mintea, tot…
Plecand de la povestea lui m-am gandit ca si in viata mea (si in a ta, nu-i asa?) vine din cand in cand un kilometru 32 cand efortul de a continua e cumplit de greu iar ispita renuntarii uriasa.
Da, recunosc, m-am oprit de multe ori la kilometrul 32 (uneori m-am oprit chiar si mai devreme) dar am avut si sansa de a trece de cateva ori linia de finish. Multe, putine, nu mai conteaza acum cate astfel de reusite au fost, conteaza doar ca le-am trait! Maratoanele acestea ale mele au purtat in decursul timpului nume diferite: nume de proiecte, de formari profesionale, de dezvoltare personala, de prietenii sau relatii.
Ce a facut pentru mine diferenta intre cele in care am abandonat cursa si cele in care am continuat-o pana la sfarsit ?
Le-am dorit mai mult pe unele decat pe altele si asta m-a facut sa continui? Asa ai fi tentat sa spui? Te inteleg daca presupui asta pentru ca asa pare firesc dar am sa te dezamagesc spunandu-ti ca nu asta e motivul.
N-am intrat in curse de maraton prin viata decat daca le-am dorit, daca mi-au placut la nebunie sau daca m-au provocat dincolo de limite si chiar daca le-am abandonat pe unele dintre ele, cel mai adesea nu a fost definitiv pentru ca uite, le tot reincep si sunt sigura ca va veni si ziua in care le voi incheia iar odata incheiate am sa ma pregatesc sa incep altele noi.
Cu mintea mea de coach de acum inteleg ce face diferenta intre a te opri si a continua. E vorba de a descoperi la timp, chiar inainte de a intra in cursa, acele lucruri care te motiveaza, care-ti dau energie maxima pentru drum, care iti creeaza in minte imaginea ta la final iar in suflet senzatia de nepretuit a reusitei.
Asta zic eu ca e cheia. Sa stii ce te motiveaza sa intri intr-o astfel de cursa care nu se intampla in fiecare zi a vietii tale, sa nu pierzi nicio clipa din vedere cine esti tu pe parcusrul calatoriei si la finalul ei, sa stii care e misunea ta de viata cu care ai intrat in cursa.
Fa o lista cu maratoanele vietii tale si pune in dreptul fiecaruia kilometrul pana la care ai ajuns apoi da-ti timp sa analizezi ce te-a facut sa invingi in unele dintre ele greutatea kilometrului 32. E o cale foarte buna de a afla ce te motiveaza. Si daca dupa asta vrei sa vorbesti cu un coach sunt doar la un mail distanta.

Lasă un comentariu

Publicat în Ganduri de coach

Etichetat , , , ,

NLP de unul singur

Posted on decembrie 4, 2008 | Lasă un comentariu

Recunosc ca firea mea autodidacta m-a tinut ceva vreme captiva in credinta ca daca citesc un metru de carti si cateve tone de articole de pe net, daca imi cumpar niste DVD-uri de pe Amazon.com cu inregistrari din traininguri ale parintilor NLP, daca mai si arunc o privire pe forumuri unde minti ascutite schimba pareri si-ti dezvaluie tot felul de tips and tricks, am sa devin si eu, fara doar si poate, un expert in NLP. Mai credeam ca odata ce am facut toate astea pentru instruirea mea, am sa pot sa si aplic pe propria piele conceptele citite si – de ce nu? – chiar sa impartasesc stiinta mea cu altii.
Acum, dupa mai bine de 3 ani de studiu, imi vine sa rad la ideea asta si vreau sa va spun si voua sincer ca figura asta nu tine.
Iti poti ostoi curiozitatea in felul asta si poti, daca esti foarte, foarte organizat si perseverent, sa ai un oaresce castig la nivel de dezvoltare personala dar dincolo de asta nu cred in rezultate semnificative obtinute folosind NLP-ul de unul singur.
Da’ de ce totusi nu merge asa? Pentru ca ai nevoie, mai mult decat de orice altceva, de interactiune cu colegi, traineri, peeri, supervizori sau un coach. Ai nevoie sa fii provocat in moduri neasteptate, ai nevoie sa ti se puna intrebari la care nu te-ai fi gandit in veci, sa te trezesti in fatza cu oglinzi in care sa te vezi cum nu te-ai mai vazut, ai nevoie uneori de resurse externe si de un ghid pentru ca in NLP nu este vorba de urmarea unor pasi sau a unor scheme din carti ci de experimentarea unui proces pe propria piele. Experimentare de la lacrimi la zambete, de la indoiala la certitudine, de la deznadejde la fericire.
Cum n-ai sa ajungi un mare “Chef” citind 100 de carti de bucate tot asa n-ai sa ajungi sa folosesti cu tine si cu altii tehnicile NLP fara un coach langa tine sau fara o formare temeinica bazata pe interactivitate. Citeste cate carti vrei si intra pe cate forumuri vrei dar atunci cand esti gata sa si experimentezi ce-ai citit si sa te alegi cu un castig pe termen lung gaseste-ti un coach sau alege un program de formare si urmeaza-l cu bucurie si cu inima deschisa. Mie mi-a placut mult, mult de tot.

Lasă un comentariu

Publicat în Ganduri de coach

Etichetat , , ,

Despre beneficiile NLP-ului

Posted on decembrie 4, 2008 | Lasă un comentariu

NLP-ul pentru mine este un continuu proces de descoperire, de exploatare inteleapta de minereu pretios din adancurile mintii si sufletului meu, de intelegere a ceea ce sunt si a evenimentelor care m-au dus catre ceea ce sunt, de reinventare a unor parti care ma fac sa ma inclinin cand si cand precum Turnul din Pisa, de acceptare, de modelare a unor performante pe care le admir, de progres.
Poate ca pentru unii beneficiul principal al NLP-ului este dat de cresterea flexibilitatii sau a numarului de optiuni legate de modul nostru de actiune, pentru altii poate ca este vorba de intelegerea credintelor limitative ce ne impiedica dezvoltarea, iar pentru altii poate ca abilitatea de a deveni constient asupra a ceea ce facem de obicei inconstient este cel mai important lucru.
Sunt foarte multe beneficii ale NLP-ului, important este sa-ti dai timp si sa vrei sa scotocesti in mintea si in sufletul tau mergand pana la radacina a ceea ce esti. Intalnirea ta cu tine este cea mai frumoasa si mai de pret intalnire din viata. De la aceasta intalnire in colo lumea devine altfel pentru ca tu stii cine esti, cum esti, cum vrei si poti sa fii, ce ai de oferit lumii si tie.
NLP-ul nu este un ciclu de invatare pe o durata limitata de cativa ani. Dupa ce i-ai prins gustul devine un obicei de viata de care te bucuri zilnic si de care nu te-ai mai desparti niciodata.

Lasă un comentariu

Publicat în Ganduri de coach, Uncategorized

Etichetat , , ,

Si pana la urma care e cel mai rau lucru care ar putea sa ti se intample?

Posted on decembrie 1, 2008 | Lasă un comentariu

Ei bine dragilor, intrebarea asta face minuni! Am vazut oameni depasind momente grele, de care se temeau demult, doar punandu-si in minte intrebarea asta.
Imi povestea cineva ca se ducea pana la cabinetul profesorului si nu-i venea sa intre. O combinatie de rusine si teama o cuprindea in fata usii si in loc sa apese pe clanta si sa intre facea cale intoarsa spre o zona de confort. Zile in sir. Frustrarea o cuprindea din ce in ce mai tare si sentimentul ca nu e in stare sa faca nici macar atata lucru ii paraliza fortele si gandurile.
Cand i-am pus intrebarea asta s-a uitat indelung la mine si apoi, dupa miscarea ochilor, as zice ca si-a derulat in minte filmul cu ce s-ar putea intampla. Intr-un final a zambit si a ridicat din umeri spunandu-mi: “Pai pana la urma n-ar fi nimic asa de grav. Ar putea sa ma refuze in cel mai rau caz”. Ok, ar putea sa te refuze si acum stiind asta ce ai putea face tu pentru ca ceea ce-i ceri sa fie de nerefuzat?
“Pai sa explic clar si sa argumentez frumos” mi-a raspuns ea zambind.
Mai e nevoie sa spun finalul?
A doua zi m-a sunat si mi-a spus ca profesorul a fost foarte de acord cu ce i-a cerut.
Ia cu tine ce-ti trebuie din povestea asta si ori de cate ori te afli in fata unei situatii in care-ti vine sa dai bir cu fugitii pune-ti in gand intrebarea asta: ”Si pana la urma care-i cel mai rau lucru care ar putea sa mi se intample?” Cand stii care e cel mai rau lucru care s-ar putea intampla (acum numindu-l ai sa vezi ca e un rau cu mult mai mic decat marele rau necunoscut care te oprea din drum) mergi mai departe cu gandul si intreba-te ce ai putea face ca raul asta sa nu se intample…
E chiar atat de simplu!

Lasă un comentariu

Publicat în Ganduri de coach

Etichetat , , , ,

Scara carierei….un concept perimat?

Posted on noiembrie 20, 2008 | Lasă un comentariu

Acum ceva ani tot auzeam vorbindu-se de cariera si de scara pe care e bine sa o urci catre cat mai sus pentru a deveni cum s-ar zice un om implinit! Urci asa, ca intr-o piramida. De la baza catre varf, din treapta in treapta, din 2 in doi sau cum te tin puterile.
Circula chiar o teorie cum ca nu e bine sa arzi etape pentru ca pierzi beneficiul lucrului temeinic facut, cu acumulare constanta si relevanta de cunostinte si experiente. As putea, ma gandesc, sa fiu de acord ca e o teorie sanatoasa daca …pagina 2

Pagini: 1 2

Lasă un comentariu

Publicat în Ganduri de coach

Etichetat , , , ,

Mentor te faci sau devii?

Posted on noiembrie 13, 2008 | Lasă un comentariu

As putea sa spun ca nici una nici alta. Mentor esti ales sa fii. Si nu ales de soarta, noroc sau zana buna ci de un om in carne si oase care are nevoie de tine pentru a scurta drumul lui catre ceva, cel mai adesea o reusita.
Am fost de cateva ori pana acum in ipostaza de mentor si cel mai adesea m-am simtit ca un ghid. Chiar asa, un ghid!
Imagineaza-ti ca esti pe munte si urci din greu cu rucsacul in spate. Poate ca esti pe drumul bun sau poate esti alaturi sau chiar departe si la un moment dat dai de cineva care vine de acolo de unde vrei sa ajungi si tu si incepi sa-l intrebi: Cum e drumul? Cat mai e? Vreun izvor prin preajma? Ceva pericole? Vreo scurtatura ceva?
Cred ca cel mai mult asta e mentorul, un ghid care iti arata o scurtatura: de timp, de efort, de genunchi juliti, de frustrari, de incercari.
Apoi mentorul mai e si profesor pentru ca ghidandu-te te invata cum sa-ti folosesti la maxim resursele si asta te face sa cresti rapid.
Ce-ar mai fi un mentor? Un model de urmat si mai ales un motivator. Te tine in priza si nu te lasa sa te lenevesti si sa te abati de la drum pentru ca i-ai spus unde vrei sa ajungi si el stie drumul si mai stie ca e posibil de facut acest drum daca se intampla aia, aia si aia si chiar asta te si invata.
Ar mai fi si altceva un mentor? Coach? Da, e si coach desigur pentru ca te provoaca sa scormonesti in tine si sa scoti la iveala ce ai bun si nu folosesti la maxim sau sa intelegi si sa renunti la ce te tine in loc. Pentru ca e si coach te va tine mereu pe linia atingerii obiectivelor pe care ti le-ai asumat.
M-am bucurat sa fiu mentor si m-as bucura sa mai fiu. E un dublu castig aici, adica jumatate e pentru mine pentru ca ma incarc zilnic cu dragul si bucuria de a contribui la cresterea cuiva.
Am la randul meu mentori pe care-i respect si-i admir. Am sa scriu despre ei cu siguranta.
Nu stiu daca te nasti sau daca devii mentor, stiu insa ca mentorii pe care i-am intalnit eu aveau pasiunea asta de a contribui si incep sa cred ca te cam nasti cu asta, e ca un dar al tau in viata. Pe de alta parte ajungi la nivelul la care cineva sa vrea sa te aleaga ca mentor cand ai acumulat experiente cu carul, cand ai facut ceva de soi, cand ai lasat o urma sau ai dus mai departe un drum.
Eu inca n-am facut toate astea (nu, nu sunt modesta) dar cred ca bucuria si dorinta de a contribui au contat mai mult.
Promit sa scriu despre unde si cum sa-ti cauti un mentor dar pana atunci ia tu frumos un pix si o hartie si fa o lista cu oamenii pe care-i admiri, la care ai avea acces si pe care ti i-ai dori ca mentori. Pot sa pun pariu ca cel putin jumatate din ei ar accepta acest rol. Si atunci ce mai astepti?

Lasă un comentariu

Publicat în De prin coltul memoriei

Etichetat , , , ,