O prințesă

Era o zi de 8 Martie, un pic răcoroasă, un pic festivă și un pic aglomerată.

În stație la Aviatorilor forfotă mai ceva ca de obicei, oameni alergând către autobuzele ce deschideau ușile ceva mai departe de stație, mașini încercând să se strecoare spre intersecție, coadă la covrigi, coadă la încărcat cartele, coadă la cafea.

Prin tot furnicarul asta, o femeie încerca să măture trotuarul trăgând după ea tomberonul. Își curăța teritoriul cu seriozitate, centimetru cu centimetru, rugând fiecare om de care se apropia să se mute un pic, apoi încă un pic și încă un pic.

La un moment dat, parcă de niciunde, o mașină a oprit iar din ea a țâșnit cu un buchet de zambile în mână, o fată frumoasă, subțire că o trestie și elegantă că o prințesă. A alergat pe tocurile ei înalte și cu părul buclat în vânt spre femeia de la salubritate care mătura și care, pierdută în lumea ei, a zărit prințesa doar când aceasta a bătut-o pe umăr și i-a întins zambila.

O clipă care a părut nesfârșită, nimeni n-a făcut nimic, prințesa i-a zâmbit și i-a făcut semn din cap că e chiar pentru ea floarea, femeia a întins mâna nesigură, a luat zambila iar prințesa a fugit înapoi la mașină. Semaforul s-a schimbat în verde, mașina a plecat, autobuzele au ajuns în stație.

Femeia de la salubritate rămăsese cu floarea în mână, ridica din umeri mirată și privea trecătorii încercând să primească de la ei un răspuns la ceea ce tocmai i se întâmplase. Ce să facă cu floarea ? În buzunar nu avea cum să o pună, în mână nu avea cum să o țină, așa că a deschis ușor tomberonul, a așezat un pic gunoiul și, într-un colț, i-a făcut loc zambilei. Apoi a așezat capacul, și-a trecut mana a mângâiere peste el și a început din nou să măture.

Aerul părea încărcat de petale de flori, mirosea peste tot a zambile, timpul rămăsese în loc iar eu știam sigur că în acea zi de 8 Martie văzusem doua prințese.