Despre versuri…

Nu era nici prea liber nici prea aglomerat in masina. Asa, cat sa speri ca mai gasesti un loc liber pe ici pe colo. Doamna care se urcase tragand energic dupa ea un baietel de vreo 4 ani asta spera si ea. Sa gaseasca un loc. S-a indreptat hotarata spre scaunele duble din fatza dar acolo era deja plin de pensionari. N-avea cine sa-i cedeze locul. L-a zgaltait de cateva ori pe copilas dandu-i comenzi precise sa se tina de manerul scaunului, sa nu mai dea din picior, sa stea cuminte etc. Eleganta si energica mama continua sa isi tina ochelarii de soare la ochi desi in masina nimic nu era orbitor.
La un moment dat, o bunica de pe scaunul de langa baietas, subtirica si cu un aer care trada o eleganta trecuta, se apleaca spre el: “Tu stii vreo poezie?”
Baietelul n-o baga in seama, mama nici atat. Prin ochelarii ei fumurii mama priveste zarea. Bunica persevereaza apucandu-l pe baietel de mana: “Stii vreo poezie?” Baiatul surprins se trage usor, mama il trage si ea putin.
Bunica zambeste intelegatoare: “Bine, daca nu vrei sa-mi spui nicio poezie o sa-ti spun eu!” Si incepe sa spuna o poezie pe care n-am mai auzit-o niciodata despre catei, pisici, pureci si voinici. Baietelul mai arunca din cand in cand cate o privire spre bunica. Mama deloc. Dupa prima poezie a mai urmat una si inca una. Bunica stia o multime. Atmosfera din masina devenise un pic ciudata si parca un pic stanjenitoare. O bunica prietenoasa, o mama rezervata si un copil usor inmuiat care dupa vreo 3 poezii isi mutase privirea in ochii bunicii si nu si-o mai dezlipea de acolo.
Ca asa o fi fost sau ca mama a vrut doar sa puna capat sirului de poezii…nu stiu, ce stiu e ca la prima statie l-a inhatat pe pusti de mana si i-a zis: “Coboram!”. Copilul a prins mana bunicii si i-a zis mamei cu o voce plangacioasa: “Nu vleau sa cobolam atuuuum!” dar era prea tarziu, mama energica cu ochelari de soare il tragea deja in jos, pe scarile autobuzului.
Privind spre strada unde pustiul batea din picior si se agita in mana ferma a mamei am auzit-o pe bunica spunand oftat: “Din pacate eu nu am avut norocul sa am nepoti…”