Despre fructe…

Era cald, cald rau, tocurile mi se afundau in asfalt, ochelarii de soare mi se lipisera de obraji, eram lac de transpiratie. Niciun fir de vant nu adia. Nimic.
Ma strecuram spre statia de tramvai printre vanzatorii de fructe care-si improvizasera tarabele pe alee lasand libera printre ele doar o fasiuta de asfalt.
La un moment dat mi-a atras atentia o batranica. Incerca sa stropeasca cu o sticla de apa gramada de caise coapte din fata ei. Ni s-au intersectat privirile, a luat o caisa, mi-a intins-o cu mana ei batrana si muncita si mi-a zis: “Ia gusta fata mea, sa vezi ce mare bunatate..” I-am zambit si am luat caisa. “Miroase-o, sa vezi ce parfum are”, “Da, mamaie, miroase frumos” si chiar mirosea frumos. I-am zis sa-mi puna de 5 lei, mi-a pus cu grija, una cate una, parca le mangaia. “Nici nu stii ce grija am fata mea de caisul asta, din el traiesc si eu” mi-a zis bunica iar mie imi venea sa scot toti banii din portofel si sa iau toate caisele pentru ca ea sa nu mai stea asa in soare, sa poata merge la casa ei si sa stea la umbra caisului ei. Ca o fi meritat si ea macar atata lucru dupa o viata de munca.
Si acum cand scriu randurile astea mai simt inca mirosul caiselor ei. Miroaseau frumos, a tara, a dulce, a vant, a bunicii mei care nu mai sunt dar de care mi se face dor…