Am văzut 10 spectacole de teatru în prime 3 luni ale anului și mi-a fost destul de greu să le pun într-o anumită ordine. Știam sigur care e pe primul loc și care e pe ultimul. Restul mi-au plăcut toate mult sau foarte mult și, chiar acum uitându-mă la această listă, parcă le-aș mai răsuci pe unele cu altele.
- Frumos e în septembrie la Veneția – ARCUB
(Cu Oana Pellea și Mircea Rusu)
Cred că e cel mai romantic spectacol de teatru pe care l-am văzut vreodată. Stăteam acolo în scaun, în întunericul sălii și spectacolul parcă îmi circula prin vene. Nu cred să mi se mai fi întâmplat asta. O poveste despre doi oameni care parcă s-ar iubi dar parcă n-ar dori să riște să sufere, care parcă ar trăi mai mult în imaginație decât în realitate, pentru că în imaginație lucrurile sunt mereu așa cum ți le dorești. Doi oameni precauți, care fac puțin deși își doresc mult.
De unde pornește și unde te duce povestea rămâne să vezi. M-a cucerit și muzica lui Lucio Dalla pe care am tot fredonat-o de multe ori de atunci încoace. Mi-ar plăcea să revăd spectacolul încă o data sau de două ori sau de 100 de ori.
Las aici linkul către Piazza Grande a lui Lucio Dalla. Îți faci o idee despre atmosfera spectacolului chiar din melodia asta.
- Ținutul din miezul verii – Teatrul Mic
(cu domana Rodica Negrea într-un rol fenomenal)
Am aplaudat de mă dureau palmele la sfârșitul spectacolului de dragul doamnei Rodica Negrea.
Ce rol incredibil a putut să facă! Și restul actorilor joacă foarte bine dar ea, ea efectiv strălucește. Un spectacol despre familie, despre adevăruri și minciuni, despre aspirații, sacrificii, indiferentă, suferință și legături întortocheate. Este la foarte, foarte mică distanță de locul 1.
E de neratat aș zice.
- Despre tandrețe – Teatrul Dramaturgilor Români
(cu Catrinel Dumitrescu, Șerban Pavlu, Ada Galeș, Sandra Ducuta, Ștefan Iancu)
A fost prima dată când am ajuns la Teatrul Dramaturgilor Români. Este undeva pe Calea Griviței, în apropiere de Buzesti, într-o clădire care a fost a Poștei. Sunt două săli de spectacole acolo, una la parter și alta la etajul 3 (or mai fi și altele dar nu le-am depistat eu) și cred că acolo e acum și Muzeul Literaturii Române.
M-am dus pentru că spectacolul este după Matei Visniec pe care-l iubesc mult de când am citit “Negustorul de începuturi de roman” și “Mansarda la Paris cu vedere spre moarte” și m-am dus și pentru a-i revedea pe actorii din distribuție (de câte ori l-am revăzut pe dl Pavlu după Cariolanus îmi venea în minte întrebarea; “Coriolanuse, ce cauți aicea bre?” (😊))
Ce surpriză minunată a fost acest spectacol. Plin de tandrețe, exact așa cum îi spune și titlul. Am plecat de acolo pe jos până la Metrou la Victoriei și cred că am zâmbit și am zis “Ceee frumoooos” de vreo 20 de ori dacă nu mai mult.
Și las aici și un citat din domnul Matei Visniec:
“….În această lume tot mai violentă și superficială merită să ne reamintim că undeva există o insulă pe care oricine poate debarca din când în când, dacă vrea să respire puțin, să se distanțeze de vulgaritate și de fugă spre niciunde. Am putea să o numim Insulă Tandreței…”
- Richard al III-lea – Teatrul Bulandra
(Cu Marius Manole)
Am fost la avanpremieră, domnul Andrei Șerban, regizorul piesei, era prezent în sală, ne-a spus câteva cuvinte la început, ne-a dat liber să râdem dacă vrem asta chiar dacă vom vedea o dramă, iar pe parcursul spectacolului s-a mai plimbat de colo colo prin sală să observe reacțiile spectatorilor. Mi-ar fi plăcut să văd ce a notat în caiet, pentru că a tot notat (😊).
Marius Manole e fabulous în rolul ăsta, e așa cum domnul Will l-a construit, însetat de putere și de glorie și gata să facă orice pentru ele. Am citit însă că Shakespeare n-a fost tocmai corect cu Richard al III-lea, că n-ar fi fost chiar așa cum îl portretizează el, că ar fi avut și multe părți bune și merite demne de rămas în istorie. A fost o intreagă nebunie cu găsirea mormântului acestuia, a fost creată și o asociație cu acest scop, o asociație în care poți să te și inscrii dacă vrei (😊). În final l-au găsit în 2012 sub o parcare din Leicester, într-un mormânt mic în care scheletul fusese așezat într-o poziție chircită semn că l-au îngropat la repezeală. Nu știu dacă chiar m-aș inscrie în “RichardIII Society” dar recunosc că e interesant de studiat mai departe personajul (😊).
Revenind la spectacol, este amestecat un pic (sau mult) cu politica actuală, dar cum altfel? Nu e teatrul oglinda vremurilor?
Când devenise vădit acest lucru câteva cupluri mai în vârstă au părăsit sala.
E o experiență spectacolul ăsta, în locul tău m-aș duce să îl văd.
- Efectul Razelor Gama asupra craitelor lunatice – Teatrul Metropolis
(cu Oana Pellea, Alexandrina Halic, Cristina Casian, Florina Gleznea)
Un spectacol despre cum viața o ia pe cărările ei fără să mai țină cont de visurile tinereții. Un spectacol despre puterea unei femei ce crește singură două fete ce sunt într-un fel și ele niște crăițe lunatice. Cum le vor influența “radiatiile” vieții rămâne să vezi.
Am oftat tot drumul până acasă gândindu-mă că viața este uneori atât de nedreaptă. E un spectacol ce te copleșește, te duce cu el în abisuri și te lasă la final să te târăști singur până la suprafață. Am văzut câteva lacrimi în jurul meu iar la final am auzit oamenii spunând wow.
Și muzica, oh muzica din acest spectacol este atât de bine aleasă. Doamna Mariana Camarasan, regizoarea piesei, face minuni.
- Sunset Limited – Unteatru
(Cu Richard Bovnoczki și Seban Pavlu)
Un professor și un fost condamnat se întâlnesc pe peronul unei gări, profesorul dorește să-și ia viața, celălalt vrea să i-o redea. Lumile lor diferite, cu credințe diferite se ciocnesc. Se nasc scântei, întrebări și îndoieli iar tu ca spectator ești parcă un fel de jurat. Judecata este însă imposibilă, dreptatea e pe rând și la unul și la altul.
- Domnul Ibrahim și florile din Coran – Teatrul Metropolis
(cu Marian Ralea și Vlad Logigan)
O poveste frumoasă despre umanitate, despre grijă, prietenie și dragoste. Despre cum dincolo de religii rămâne flacăra din sufletul fiecărui om. Un negustor turc și un copil evreu își spun povestea și te iau cu ei în călătoria vieții lor. Vlad Logigan este incredibil în spectacolul ăsta, reușește să-ți aducă în fața ochilor un copil în cel mai veridic mod cu putință. Minunat actor, merită urmărit peste tot pe unde joacă.
- Pisica pe acoperișul fierbinte – Teatrul Bulandra
(Cu Tudor Aaron Istodor, Alexandra Fasolă, Virgil Ogasanu, Dana Dogaru, Silvana Negrutiu, Lucian Ifrim)
Cu adeavarat fierbinte e spectacolul ăsta, Alexandra Fasolă este o soție ce-și dorește mai mult decât primește și care ar face orice că să-și recucerească soțul refugiat în alcool. Dar povestea cu alcoolul, rămas singurul ce mai poate aprinde un pic de viață în sufletul soțului, are rădăcini adânci ce nu pot fi smulse ușor și ascunde povești ce nu pot fi uitate.
Planul poveștii dintre cei doi soți se suprapune cu un plan al familiei mai largi și al luptelor pentru moșteniri și avere. Cum se va termina totul, cine câștiga și cine pierde rămâne să vezi și vorba cântecului: “…Si nu mai vreau să știu pan’ la sfârșit/ cine a iubit frumos, cine-a gresit…”
- Copilul lui Noe – Teatrul Metropolis
(cu Maia Morgenstern, Marius Manole, Marian Ralea, Vlad Logigan)
Un spectacol cu mult suflet despre un copil evreu ce învață să se ascundă și să-și ascundă și sufletul în perioada prigoanei naziste. Dar, ca și în “Domnul Ibrahim și florile din Coran”, apare un om providențial, un preot de data asta, care-l ajută să se salveze pe toate planurile. Îmi plac mult cărțile lui Eric Emmanuel Schmitt și cred că n-am văzut vreodată o montare după poveștile lui care să nu-mi placă.
Copilul lui Noe e un spectacol plin de lumină și de speranță, speranța că generozitatea și iubirea nu pot muri vreodată, oricât de negre ar fi vremurile.
- “50 de secunde” – Teatrul Național
(Cu Lucian Iftime, Alexandru Voicu și Diana Dumbravă)
Aceasta este piesa care a câștigat premiul UNITER în 2017 pentru cea mai bună piesă și care, conform tradiției, este montată la Teatrul Național. Nu e chiar rea dar nici nu pot spune că m-a cucerit. Un procuror (procuror este și autorul, la DIICOT Tg Mureș, si am citit pe undeva o declarație a lui că orice asemănare cu întâmplări și fapte reale este cum s-ar zice pur întâmplătoare) anchetează un tânăr ce și-a ucis mama. Planurile din prezent se intercalează cu unele din trecut în care vedem relația mamă-fiu. Este un joc al întrebărilor între procuror și anchetat iar în final, rourile par chiar a se schimba. Cine anchetează pe cine, cum povestea unuia are rezonanțe adânci în sufletul și mintea altuia vei afla dacă alegi să mergi să vezi spectacolul.
Nu se compară cu spectacolele de mai sus dar, cum ziceam, nu e rău.
Și acum, la final, nu-mi mai ramane decât să vă urez să aveți poftă de teatru pentru că teatrul face viața mai frumoasă, inima mai bună și mintea mai sclipitoare (😊)
Mariana Iosif's blog 