Tag Archives: recunoastere greseala

Am gresit, pe bune!

Mi s-a intamplat in drumul meu prin viata sa gresesc de o mie de ori. Am gresit facand afirmatii despre lucruri pe care nu le-am cunoscut suficient, am gresit apreciind oamenii in mod subiectiv, am gresit dand sarcini fara sa le analizez in cele mai mici detalii sau fara sa tin seama de prioritati, am gresit promitand lucruri fara sa am certitudinea ca voi putea sa le fac, estimand posibilitati, sarindu-mi tandara cateodata din nimic, expediind fara chef oameni care aveau nevoie de mine, uitand sa fac lucruri sau facandu-le pe unele alandala. Poate ca am mai gresit si in multe alte cazuri si nici macar nu mi-am dat seama dar acum am chef sa scriu despre ghemul ala de sentimente naspha care se instaleaza in tine odata ce realizezi ca ai gresit. E un soi de vinovatie, amestecata cu teama, ciuda, furie, dezamagire, tristete, sictir si lipsa de speranta. Pot spune cu mana pe inima ca putine sentimente pe care le-am trait sunt mai de rahat ca asta. Putine de tot. Desi n-am fost niciodata genul care sa ingroape sub un munte de argumente care mai de care mai tembele o greseala de-a dreptul evidenta, trebuie sa admit ca uneori cand am gresit, am preferat sa « fug », sa inchid usi catre oameni si situatii care mi-erau dragi, am preferat sa pierd mult mai mult decat as fi pierdut recunoscand greseala, am ales sa sufar ca un caine numai ca sa nu recunosc sub nicio forma ca am gresit! Basca, uneori faptul de a ma afla intr-o pozitie manageriala importanta sau faptul de a avea fel de fel de scoli care mai de care mai inalte si mai sofisticate incepeau sa-mi transmita mesaje aiuritoare ca as putea avea tot timpul dreptate si atunci cu atat mai greu mi-era sa-mi admit greseala.
Este de-a dreptul rar sa dai de oameni care sa-si asume responsabilitatile unor greseli si de aceea imi sunt cu atat mai dragi cei care o pot face firesc, uitandu-se in ochii tai, explicandu-ti ce au avut in vedere initial si cum s-ar putea repara ceea ce s-a intamplat. N-am vazut decat oameni puternici facand asta, oameni care au incredere in ei si in valoarea lor, oameni langa care nu ti-ar fi teama sa mergi pana la capatul pamantului. Nu mi s-a parut niciodata ca s-au facut de rahat ba din contra. I-am respectat si admirat mai mult.In plus mi-am dorit sa fiu ca ei.
Cand am inceput si eu sa-mi recunosc greselile, in locul ghemului de sentimente aiurea s-a instalat o stare placuta de emotie, de libertate, de crestere. Am simtit ca devin mai buna de fiecare data si am simtit din plin adevarul vorbei : “Oricat de mult ai fi mers pe un drum gresit, intoarce-te!”
Imi doresc sa am mereu puterea de a spune : Am gresit, imi pare rau…