Tag Archives: povesti din tren

Chiar mi-era dor sa mai merg cu trenul si-atunci cand intr-o duminica pe la pranz mi s-a ivit ocazia asta n-am stat deloc pe ganduri. Drumul n-ar fi fost prea lung, cam pe la o ora si jumatate, trenul un rapid international de la Viena nu suna chiar rau, bilete se gaseau din belsug deci totul era bine.
Cand am ajuns in compartiment am mai gasit o pereche de pensionari. Am salutat frumos, m-am asezat, mi-am scos carticica “Iubire in India” si-am inceput sa citesc. In cateva minute mai apare in compartiment o doamna. Eleganta, coafata, parfumata …. o doamna ce sa mai. Se strecoara printre picioarele noastre spre locul de la geam fara un cuvant si odata ajunsa acolo scoate din gentuta mica si eleganta (unde or fi avut loc?) un rebus, un pix si o punga de seminte de floarea soarelui. Din alea mai tari si mai maricele care au si o dunguta alba pe ele. Trag cu coada ochiului si nu-mi vine sa cred ce urmeaza. Doamna deschide punga de seminte, isi instaleaza rebusul in brate ca pe o fata de masa si incepe sa crantane din greu. Dupa ce alegea in gura miezul scuipa cu un “ptiu” zgomotos coaja pe coperta rebusului. Ma uit fix la ea cu mirare, imi arunca si ea o privire indiferenta si continua. Continua pana cand da gata punga apoi rastoarna frumos cojile de pe rebus in cutia de gunoi de langa geam, netezeste cu mana coperta umflata de umezeala si trece la dezlegarea integramelor.
In paralel, in jurul nostru se mai intampla un lucru interesant. Un cuplu de ciclisti montaniarzi incepe sa se agite zgomotos. Inteleg ca el si-a uitat rucsacul cu toate actele pe peron in Sinaia. Il gasisera pe controlor si-l intrebau disperati unde e prima statie. Campina, li se raspunde. Naspha, era departe rau. Controlorul intra in emotia si in povestea lor, se agita si el, suna undeva, i se da un numar, suna apoi la gara la Sinaia dar din pacate afla ca rucsacul nu mai era pe banca. Montaniarzii sunt si mai disperati. El decide sa se intoarca dar bani de un taxi ceva ioc. Nu ma surprinde ca cineva dintr-un compartiment alaturat se ofera sa-i dea, ca na, asa suntem noi romanii solidari la greu (:-). Biciclistul nostru coboara la Campina si dupa asta, minute in sir, o aud pe ea dand “n” telefoane si reluand povestea. Cum el a uitat rucsacul, cum in rucsac erau acte de toate felurile inclusiv de la masina, ca are un caine inchis in casa si asa mai departe. Povestea era in bucla. Puteam sa dau si eu in paralel telefoane cu ea si o spun. O invatasem pe de rost. La un moment dat tonul se schimba si o aud spunand:
“- Sa vezi ma ce chestie! Le-a gasit. Politia din Campina i-a zis ca nu are rost sa se intoarca la Sinaia ca deja s-a verificat acolo si rucsacul nu mai era. I-au zis ca e un personal in urma si ca poate cineva l-a luat si s-a urcat in personal. Bai si chiar asa era, cand a ajuns personalul in gara un om ii facea cu mana de la geam si-i striga “mai baiatule, rucsacul tau e la mine”, erau niste oameni cu care vorbisem in statie la Sinaia despre drumul cu bicicleta la cota 2000”
Apoi am inceput sa aud in bucla de “n” ori noua poveste.
Pensionarii din compartimentul meu comentau nedumeriti; “Cum e posibil sa-ti uiti draga rucsacul in gara???” si intr-un final: “Uite ca l-a ajutat Dumnezeu si l-a gasit. Mai avea si cainele ala inchis in casa….Bietul animal….”
Doamna cu integramele a ramas impasibila. Era prea absorbita in patratelele ei.
Si cu riscul de a fi un articol muuult prea lung, iti spun ca se mai intampla si altceva in paralel. De la Ploiesti se urcase o alta doamna eleganta pe la 50 si ceva de ani. Ne-a intrebat daca avem un loc (initial ma intrebam de ce nu se duce la locul ei), s-a asezat si instantaneu a inchis ochii a somn profund. Dupa vreo cateva minute cred ca s-a gandit ca nu-i bine asa si a iesit imediat pe hol ducandu-se spre capatul celalalt al culoarului, in dreptul altui compartiment. Acolo a ramas relaxata, privind romantic pe geam. Mi-am dat seama ca n-are bilet si am iesit si eu pe culoar sa admir in toata splendoarea ei tactica doamnei. Controlorul a trecut pe langa ea, a intrat prin compartimente sa mai verifice bilete. Cand s-a apropiat de mine l-am privit cu sictir enervata ca nu o depistatse pe cucoana iar el ghici ce-a gasit sa-mi zica mie? “”Biletul la control” Dupa secunda de stupoare il intreb ironic: “Iar”? iar el se scuza spunandu-mi ca daca l-am mai prezentat e in regula, nu mai e nevoie..
Concluzia e ca pe controlor nu e bine sa-l privesti in ochi (:-)