Tag Archives: piese bune teatrul Odeon; piese bune TNB; piese bune Teatrul Act; piese bune ARCUB; piese teatru bune Bucuresti; teatru bun; piesa Rodica Mandache; Piesa Oana Pellea

Încă 5 spectacole de teatru bune în București

După lista cu top 10 spectacole de teatru văzute în anul 2018 (aici) mai adaug încă 5. E adevărat ca n-au prins topul dar sunt demne de remarcat și numa’ bune de văzut (😊).
Să începem deci:

1. Papagalul Mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat – TNB

Mi-a atras atenția în primul rând faptul că e un spectacol de teatru regizat de un specialist în film, Nae Caranfil și m-am gândit că așa ceva e de neratat. Apoi am mai citit, nu-mi mai aduc aminte pe unde, că ideea acestui spectacol i-a venit domnului Caranfil citind Craii de Curtea-Veche și dând de o notiță de subsol ce făcea referire la cavalerul d’Eon, un spion în travesti din secolul 18.
Spectacolul a fost cu atât mai interesant cu cât nu știam absolut nimic despre această poveste, nu auzisem niciodată despre cavalerul d’Eon cel ce a fost trimis de regele Franței, Ludovic al XV-lea să spioneze și să construiască relații la curtea țarinei Elisabeta I, fiica lui Petru cel Mare. Acest cavaler d’Eon, interpretat minunat de Vlad Logigan, și-a trăit jumătate din viață travestit în femeie, reușind să se folosească de toate farmecele femeiești (😊) pentru a intra în grațiile țarinei și a apropiaților săi.
În povestea noastră cavalerul poartă numele Lia de Beaumount, o frumoasă domnișoară ce este însoțită la curtea țarinei de onorabilul său unchi, Douglas, jucat de Claudiu Bleont.
Cum era de anticipat, apar tot felul de încurcături și de povești amoroase neașteptate, de intrigi și de întorsături la care nici nu te-ai fi gândit. Prin comicul de situație piesa te face să râzi dar dincolo de asta este un nivel mult mai profund unde începi să te întrebi ce e adevărat și ce nu și pe ce este construită de fapt lumea.
Întoarcerea la teatru, după 30 de ani, a domnului Nae Caranfil cu această poveste adevărată dar aproape de necrezut, mi s-a părut de bun augur. Și să mai spun că mi-au plăcut mult și costumele și decorul și muzica. Deci mi-a plăcut!

2. Constelații – Teatrul Act

De dragul Anei Ularu și al lui Radu Iacoban am coborât din nou scările în spirală spre subsolul de la Teatrul Act, am luat loc în sala cu nu mai mult de 100 de locuri lăsând frica la o parte și așteptând magia.
O mai văzusem pe Ana Ularu în “O interventie”, spectacol pe care l-am pus deja în topul meu pe 2017. Constelații e oarecum din aceeași zonă a poveștilor, zonă ce vorbește despre alegeri și despre cum fiecare alegere pe care o facem ne construiește viața într-un fel. Sau poate vorbește despre șanse și despre ce frumos ar fi ca de fiecare data când greșim ceva să putem da un pic “banda inapoi” ca să o luăm de la capăt în alt mod. Dar oare finalul va fi diferit?
Constelații este un spectacol bun despre doi oameni ce se iubesc, își spun adevăruri, se mint, se înșeală, văd fiecare lucrurile și întâmplările în felul lui, un spectacol despre două lumi ce se intersectează și se influențează. Bun, bun!

3. Idolul și Ion Anapoda-ARCUB

Sunt ceva ani de când am tot pus pe listă piesa d-lui George Mihail Zamfirescu dar uite că astrele de abia pe la jumătatea lui 2018 s-au aliniat și m-au dus în sala de spectacol de la ARCUB.
Cred că am amânat și pentru că nu puteam să mă decid ce variantă să văd, cea pusă în scenă la TNB sau cea la de la ARCUB. Combinația Oana Pellea – Richard Bovnoczki m-a făcut ca în final să aleg varainta ARCUB. Va veni și vremea spectacolului de la TNB, poate în 2019. Mi-ar plăcea să o văd pe Irina Cojar jucând în piesa scrisă de străbunicul său (ce emoționant trebuie să fie să ți se întâmple așa ceva! Am găsit un interviu cu Irina Cojar aici)
Revin la Idolul și Ion Anapoda de la ARCUB și-ți spun că este un spectacol cu atmosferă interbelică, vesel, plin de încurcături și de iubire care are regulile ei și care apare (sau nu apare) așa cum te-ai aștepta. Poate pentru că trăim într-o lume a vitezei în care uneori și viața e dată pe “fast forward” spectacolul pare un pic lungit, pare că s-ar fi putut strânge în jumătate din timp. Pe de altă parte, ce plăcut răgaz să te lași dus de personaje și de poveste în interbelicul românesc și să-i dai timp să înflorească în sufletul tău, pe îndelete.

4. Republica Melania – Teatrul Odeon

Se întâmplă pentru unii actori ca, de la foarte început, să aibă șansa unui rol mare, un rol care rămâne în memoria colectivă și cu care acel actor e asociat “pe viata”. Cred că într-un fel așa i s-a întâmplat și doamnei Rodica Mandache cu rolul “Dorulet” din Visul unei nopți de iarnă unde joacă alături de Florin Piersic. Chiar dacă vorbim de un rol din anii ’80, la finalul de an 2018 când eram în foaierul teatrului Odeon așteptând să întru în sala unde urma să se joace Republica Melania, tot despre “Dorulet” se vorbea. Se povestea cu nostalgie, se explica copiilor ce e cu acest rol…
Republica Melania este un spectacol de suflet, despre drama unei femei de la sat, născută în anii 1930 în Basarabia, o femeie ce a trăit dramă anexării Basarabiei la URSS, războiul și comunismul. E poate, în esență, drama oricărei “bunici” rămasă singură să-și ducă bătrânețea așa cum poate, prin zăpezile iernilor reale sau metaforice ce se abat asupra ei. Când soțul nu mai e, când copiii sunt duși în străinătățuri pentru o viață mai bună, când nepoții vin rar, când prietenii și vecinii cu care ai trăit o viață încep să se împuțineze tot mai mult, tot ce-ți rămâne este să te încurajezi și să-ți amintești că ești puternică, pentru că așa ai fost toată viața, că ești veselă, că știi să cânți și să dansezi și că viață încă pulsează în tine. Și atunci stai la povești și depeni amintiri cu soțul din fotografie, te cerți cu el ca și cum ar fi chiar lângă tine, apoi te împaci pentru că e omul tău drag. În plus, din când în când viața mai strecoară în lumea ta câte un firișor de speranță (o vizită, un telefon sau ce-o fi…) iar tu te agăți de el pentru a ieși din rutina zilelor ce trec, una după alta, fără să aducă nimic.
Rolul Melania îi vine mănușă domanei Rodica Mandache iar pentru mine a fost o mare bucurie să o revăd. Îmi venea să mă urc pe scenă și să o strâng tare în brațe.

5. Cursa de șoareci – TNB

Mi-a plăcut întotdeauna mult Agatha Christie (mi-a plăcut la fel de mult și Rodica Ojog Brasoveanu) așa că n-aș fi putut să ratez spectacolul “Cursa de soareci”. Deși știam acțiunea și parcă-mi aminteam și deznodământul, totuși spectacolul m-a prins și pe alocuri chiar m-a surprins (😊).
M-a prins atmosferă clasică, englezească, șarmul actorilor, labirintul de situații în care m-a dus povestea pe tot felul de piste întortocheate și cel mai adesea înfundate. Când să zici hop că știi ce s-a întâmplat tocmai atunci firul poveștii te aruncă în altă parte. Ca un plus de mister al spectacolului ți se cere, ca părtaș ce ești odată intrat în sala de spectacol, să păstrezi mai departe taina, să nu divulgi nimic.
N-am să divulg deci nimic, am să spun doar că mi-a plăcut.