Mi se intampla destul de des sa merg cu metroul pentru ca drumul cu masina din sudul Bucurestiului unde stau eu pana in Pipera este un cosmar. Si uite asa, de cand cu acest nou obicei, am invatat sa experimentez doua lucruri interesante. Primul este gandul diminetii, o tema pe care mi-o propun de cu seara, adorm cu ea in gand si o port cu mine, dedicandu-mi ei toate cele 20 de minute ale mele din metrou. E un timp pe care mi-l ofer in dar, in care sunt doar eu cu gandul meu si asta ma binedispune si ma energizeaza pentru intreaga zi.
Al doilea lucru este starea de observare de care nu ma mai despart de cand am inceput studiul NLP-ului. Dupa cateva zile in care mi-am propus sa remarc oamenii din jur am si inceput sa recunosc cativa dintre ei. Cititoarea de exemplu, este o fata pe la 30 de ani, cu parul lung si drept pana prin dreptul umerilor, slabuta, cu trasaturi mai degraba aspre, cu ochi negri frumosi si privire ferma. Rasfoieste mereu paginile unei cartulii subtiri de rugaciuni, varianta mica de buzunar. Pare ca o foloseste demult, colturile sunt indoite, coperata tocita. Citeste din ea linistita pagini intregi, e poate si la ea, un fel de gand al diminetii. Jucatorul are spre 40 de ani zic eu, blondut, inalt, cu o aliura foarte sportiva. De cand l-am observat il vad mereu cu telefonul mobil in mana jucand un joc. M-am apropiat de el sa vad ce joaca. Golf joaca omul nostru. Cred ca l-am remarcat pentru ca este extrem de absorbit de asta. Joaca si cand prinde scaun, joaca si in picioare, leganandu-se nesigur la fiecare frana a metroului. Nu se poate tine de nimic pentru ca el joaca golf, joaca, joaca, joaca. Tot timpul.
Am numit cei 2 taciuni un cuplu pe la 25 de ani. El si ea bruneti, cu ochi mari negri, spectaculosi, cu gene rasucite, inalti, slabi, cu fete mai degraba osoase. La inceput asemanarea incredibila dintre ei m-a facut sa cred ca sunt frati dar tandretea gesturilor m-a lamurit ca ei de fapt se iubesc. Ea e tunsa foarte scurt, baieteste, cam ca si el. I-am vazut mai ales stand jos semn ca vin mai dinspre capatul metroului unde locurile sunt accesibile. El ii mangaie mereu mana, se joaca cu unghiile ei, cu inelele, o priveste din cand in cand. Ea e eleganta si foarte absenta. Ciudat, nu i-am vazut nicioodata pana acum vorbind.
Acest post al meu este un gand bun adresat toturor oamenilor necunoscuti cu care imi impart diminetile si pe care incep sa-i stiu de-mi vine uneori cand dau de ei sa le spun Buna dimineata!
PS. Si acum pe bune, nu-i gresit anuntul: Urmeaza statia Unirii, legatura cu magistrala 1 si 3?
Mariana Iosif's blog 