Tag Archives: NLP

Despre imblanzire…

Adevarat lucru, n-am fost niciodata prea prietenoasa sau prea deschisa si nici n-am tanjit sa-mi fac prieteni din oricine sau sa ma var in vorba fara un oaresce temei.
Am tot auzit de-a lungul timpului, de la oameni carora le-am fost draga, indemnul de a nu mai fi asa “salbatica!” si-ntotdeauna m-am gandit ca vor veni in viata mea, cand le-o fi vremea, tot felul de lucruri sau oameni care sa ma imblanzeasca.
As minti sa spun ca nu privesc cu oarecare interes darul pe care-l au cate unii de a se urca in tren si de a deschide imediat o conversatie cu un om necunoscut, de a palavragi interminabil, despre ilustre banalitati, de a-si povesti firesc viata ca la psihoterapeut, vecinului de scaun in avion….
Stiu ca am sa raman “salbatica” in fata multor lucruri si stiu ca mi-e bine asa, pentru ca pur si simplu asa sunt eu… Sunt insa lucruri sau oameni care nu stiu cum naiba dar au reusit sa ma imblanzeasca total, carora m-am daruit fara sa stau pe ganduri.
1. In primul rand m-au imblanzit cuvintele. Cuvintele atent mestesugite m-au imblanzit cel mai tare. Cred ca e un dar foarte de pret acela de a scrie si de a vorbi cu mestesug;
2. M-a mai imblanzit si marea. Marea calda, limpede, cu valuri frumoase si gust de dor de duca.
3. M-au imblanzit definitiv cafelele inmiresmate si prajiturile cu branza dulce, fina, delicioasa;
4. M-a imblanzit mirosul de munte pe care-l simt in serile de vara la Posada si pe care il port mereu cu mine;
5. Ma imblanzesc oamenii autentici, unici, adevarati pe care-i recunosc dintr-o mie si pe care “cu chingi de fier mi-i leg de suflet”;
6. Ma imblanzesc copiii mici de tot care miros intr-un fel foarte special a lapte dulce;
7. Ma imblanzeste liliacul meu de la Posada pe care-l iubesc ca pe un om….

Pe tine ce te-a imblanzit? Ai chef sa-mi spui?
Si pana atunci sa dam drumul si la muzica. Acum

Cititoarea, jucatorul si cei 2 taciuni

Mi se intampla destul de des sa merg cu metroul pentru ca drumul cu masina din sudul Bucurestiului unde stau eu pana in Pipera este un cosmar. Si uite asa, de cand cu acest nou obicei, am invatat sa experimentez doua lucruri interesante. Primul este gandul diminetii, o tema pe care mi-o propun de cu seara, adorm cu ea in gand si o port cu mine, dedicandu-mi ei toate cele 20 de minute ale mele din metrou. E un timp pe care mi-l ofer in dar, in care sunt doar eu cu gandul meu si asta ma binedispune si ma energizeaza pentru intreaga zi.
Al doilea lucru este starea de observare de care nu ma mai despart de cand am inceput studiul NLP-ului. Dupa cateva zile in care mi-am propus sa remarc oamenii din jur am si inceput sa recunosc cativa dintre ei. Cititoarea de exemplu, este o fata pe la 30 de ani, cu parul lung si drept pana prin dreptul umerilor, slabuta, cu trasaturi mai degraba aspre, cu ochi negri frumosi si privire ferma. Rasfoieste mereu paginile unei cartulii subtiri de rugaciuni, varianta mica de buzunar. Pare ca o foloseste demult, colturile sunt indoite, coperata tocita. Citeste din ea linistita pagini intregi, e poate si la ea, un fel de gand al diminetii. Jucatorul are spre 40 de ani zic eu, blondut, inalt, cu o aliura foarte sportiva. De cand l-am observat il vad mereu cu telefonul mobil in mana jucand un joc. M-am apropiat de el sa vad ce joaca. Golf joaca omul nostru. Cred ca l-am remarcat pentru ca este extrem de absorbit de asta. Joaca si cand prinde scaun, joaca si in picioare, leganandu-se nesigur la fiecare frana a metroului. Nu se poate tine de nimic pentru ca el joaca golf, joaca, joaca, joaca. Tot timpul.
Am numit cei 2 taciuni un cuplu pe la 25 de ani. El si ea bruneti, cu ochi mari negri, spectaculosi, cu gene rasucite, inalti, slabi, cu fete mai degraba osoase. La inceput asemanarea incredibila dintre ei m-a facut sa cred ca sunt frati dar tandretea gesturilor m-a lamurit ca ei de fapt se iubesc. Ea e tunsa foarte scurt, baieteste, cam ca si el. I-am vazut mai ales stand jos semn ca vin mai dinspre capatul metroului unde locurile sunt accesibile. El ii mangaie mereu mana, se joaca cu unghiile ei, cu inelele, o priveste din cand in cand. Ea e eleganta si foarte absenta. Ciudat, nu i-am vazut nicioodata pana acum vorbind.
Acest post al meu este un gand bun adresat toturor oamenilor necunoscuti cu care imi impart diminetile si pe care incep sa-i stiu de-mi vine uneori cand dau de ei sa le spun Buna dimineata!

PS. Si acum pe bune, nu-i gresit anuntul: Urmeaza statia Unirii, legatura cu magistrala 1 si 3?

Cu ce m-am ales dupa Advanced Master NLP…

Asa, pur si simplu, in dimineata asta m-a ajuns gandul sa fac o lista cu ce m-am ales dupa anii (cam 4) in care am sudiat NLP-ul pana la nivelul de Advanced Master. Si am chef sa fac lucrul asa absolut spontan, scriind tot ce-mi vine in minte, in ordinea in care imi vor aparea. Ar putea deci sa fie ceva haotic, relevant doar pentru mine. Daca se intampla totusi sa-ti fie si tie de folos ce voi scrie si sa-ti poti face o idee despre ce ar putea sa-ti aduca NLP-ul ….cu atat mai bine!
Sa-ncepem deci dragii mei:
1. S-a lipit de mine modelul preciziei si ori de cate ori aud un „Niciodata” imi iese spontan replica „Chiar niciodata?” iar la un „Nu pot” rar ma stapanesc sa nu intreb : „Ce te opreste?” (e adevarat ca uneori intreb si „Ce ai avea nevoie ca sa poti?” sau “Cum ar fi daca ai putea?”). Multa claritate a adus acest model in viata mea, recunosc!
2. Ma surprind adeseori privind oameni necunoscuti, pe strada, in metrou, sau mai stiu eu pe unde si intelegand cate ceva din procesele interne ce se petrec in ei doar urmarindu-le ochii. Acum stiu ca privirea care se duce in stanga jos arata cel mai adesea un dialog interior: „Oare ce-si spune chiar in clipa asta?” – ma gandesc;
3. Imi place ca nu exista esec ci doar feedback si ma bucura tare sa stiu ca am cu mine toate resursele de care am nevoie. Si restul presupozitiilor NLP au adus perspective interesante in viata mea;
4. Duc cu mine cum s-ar zice, un rucsac de ancore pe care stiu ca le pot folosi la nevoie. Cea mai draga mi-e ancora de relaxare. E suficient sa-mi readuc in minte senzatia de racoare placuta cand las capul usor pe spate in apa piscinei si ma pregatesc sa fac pluta. Amintirea acestei senzatii ma duce mereu intr-o stare de relaxare. Chiar acum cand scriu asta … parca incepe sa ma incerce (:-))
5. Stiu ca eu cea de acum, ma pot duce pe linia timpului meu, pana la un moment trecut si ca pot schimba acolo ceva, astfel incat sa nu mai duc cu mine in prezent cine stie ce greutate. Pare un soi de woodoo dar e de fapt atat de simplu;
6. Am studiat o multime de metaprograme iar pe unele dintre ele le remarc spontan la cei din jur. Stiu ca exista oameni care se motiveaza fugind de ceva iar altii aspirand la ceva (“Nu vreau sa mai fiu sarac” vs “Vreau sa fiu bogat” ar fi dor un simplu exemplu) si stiu ca intr-un fel vorbesti cu unul pentru a-l convinge si altfel cu celalalt. Reusesc sa-i citesc pe cei care au nevoie de recunoasterea celor din jur pentru a sti ca au facut un lucru bun si pe cei care pur si simplu stiu in ei insisi acest lucru; La fel pe cei care cauta in orice lucru nou o asemanare cu ceva ce au mai trait sau pe cei care cauta o diferenta. Pe cei care gandesc in mare sau in mic si asa mai departe. Partea asta cu metaprogramele este de-a dreptul fascinanta;
7. Am invatat multe despre mentori si cred ca de aici mi se trage faptul ca mi-e tare drag sa fiu la randul meu mentor;
8. Stiu sa identific o criza si cum sa intervin in diferite etape ale ei chiar daca la inceput lucrul asta m-a speriat tare;
9. Am invatat sa inteleg si sa desfac in bucati mici o strategie si de aici drumul pana la invatarea modelarii n-a fost lung deloc. Sau poate acum nu mi se mai pare a fi fost lung;
10. Si poate cel mai important dintre toate a fost sa inteleg ca atunci cand nu ma simt Ok e un semn ca ceva nu e aliniat legat de mine si de nivelele neurologice. Poate ceva legat de mediul meu, de un comportament, de abilitati, credinte, valori sau chiar de identitate. Si stiind asta nu-mi ramane decat sa-mi iau traista de scule a NLP-ului si sa intervin acolo unde e nevoie.
Imi vine sa rad, am putea zice ca NLP-ul m-a transformat intr-un mester al propriei mele vieti. Si chiar asa e!

Elevator speech

Kilometrul 32 din maratonul vietii noastre

Veneam intr-o duminica seara frumusel dinspre munte la Bucuresti si drag mi-a fost sa-l aud la radio pe Emilian Isaila povestind despre maraton si raspunzand in stanga si-n dreapta la tot felul de intrebari: Cum e sa alergi o asemenea distanta? Da’ de ce faci asta? De cand si pana cand pasiunea asta? Care e cel mai frumos si cel mai greu moment?… si asa mai departe.
Zicea el acolo ca cel mai greu in maraton e pe la kilometrul 32 cand parca se deschide iadul si-ti vine sa te tarasti pe jos, cand nu mai intelegi ce naiba cauti tu acolo, cand cel mai aprig gand e sa renunti pentru ca pur si simplu nu mai poti, pentru ca te dor si te lasa muschii, oasele, inima, mintea, tot…
Plecand de la povestea lui m-am gandit ca si in viata mea (si in a ta, nu-i asa?) vine din cand in cand un kilometru 32 cand efortul de a continua e cumplit de greu iar ispita renuntarii uriasa.
Da, recunosc, m-am oprit de multe ori la kilometrul 32 (uneori m-am oprit chiar si mai devreme) dar am avut si sansa de a trece de cateva ori linia de finish. Multe, putine, nu mai conteaza acum cate astfel de reusite au fost, conteaza doar ca le-am trait! Maratoanele acestea ale mele au purtat in decursul timpului nume diferite: nume de proiecte, de formari profesionale, de dezvoltare personala, de prietenii sau relatii.
Ce a facut pentru mine diferenta intre cele in care am abandonat cursa si cele in care am continuat-o pana la sfarsit ?
Le-am dorit mai mult pe unele decat pe altele si asta m-a facut sa continui? Asa ai fi tentat sa spui? Te inteleg daca presupui asta pentru ca asa pare firesc dar am sa te dezamagesc spunandu-ti ca nu asta e motivul.
N-am intrat in curse de maraton prin viata decat daca le-am dorit, daca mi-au placut la nebunie sau daca m-au provocat dincolo de limite si chiar daca le-am abandonat pe unele dintre ele, cel mai adesea nu a fost definitiv pentru ca uite, le tot reincep si sunt sigura ca va veni si ziua in care le voi incheia iar odata incheiate am sa ma pregatesc sa incep altele noi.
Cu mintea mea de coach de acum inteleg ce face diferenta intre a te opri si a continua. E vorba de a descoperi la timp, chiar inainte de a intra in cursa, acele lucruri care te motiveaza, care-ti dau energie maxima pentru drum, care iti creeaza in minte imaginea ta la final iar in suflet senzatia de nepretuit a reusitei.
Asta zic eu ca e cheia. Sa stii ce te motiveaza sa intri intr-o astfel de cursa care nu se intampla in fiecare zi a vietii tale, sa nu pierzi nicio clipa din vedere cine esti tu pe parcusrul calatoriei si la finalul ei, sa stii care e misunea ta de viata cu care ai intrat in cursa.
Fa o lista cu maratoanele vietii tale si pune in dreptul fiecaruia kilometrul pana la care ai ajuns apoi da-ti timp sa analizezi ce te-a facut sa invingi in unele dintre ele greutatea kilometrului 32. E o cale foarte buna de a afla ce te motiveaza. Si daca dupa asta vrei sa vorbesti cu un coach sunt doar la un mail distanta.

NLP de unul singur

Recunosc ca firea mea autodidacta m-a tinut ceva vreme captiva in credinta ca daca citesc un metru de carti si cateve tone de articole de pe net, daca imi cumpar niste DVD-uri de pe Amazon.com cu inregistrari din traininguri ale parintilor NLP, daca mai si arunc o privire pe forumuri unde minti ascutite schimba pareri si-ti dezvaluie tot felul de tips and tricks, am sa devin si eu, fara doar si poate, un expert in NLP. Mai credeam ca odata ce am facut toate astea pentru instruirea mea, am sa pot sa si aplic pe propria piele conceptele citite si – de ce nu? – chiar sa impartasesc stiinta mea cu altii.
Acum, dupa mai bine de 3 ani de studiu, imi vine sa rad la ideea asta si vreau sa va spun si voua sincer ca figura asta nu tine.
Iti poti ostoi curiozitatea in felul asta si poti, daca esti foarte, foarte organizat si perseverent, sa ai un oaresce castig la nivel de dezvoltare personala dar dincolo de asta nu cred in rezultate semnificative obtinute folosind NLP-ul de unul singur.
Da’ de ce totusi nu merge asa? Pentru ca ai nevoie, mai mult decat de orice altceva, de interactiune cu colegi, traineri, peeri, supervizori sau un coach. Ai nevoie sa fii provocat in moduri neasteptate, ai nevoie sa ti se puna intrebari la care nu te-ai fi gandit in veci, sa te trezesti in fatza cu oglinzi in care sa te vezi cum nu te-ai mai vazut, ai nevoie uneori de resurse externe si de un ghid pentru ca in NLP nu este vorba de urmarea unor pasi sau a unor scheme din carti ci de experimentarea unui proces pe propria piele. Experimentare de la lacrimi la zambete, de la indoiala la certitudine, de la deznadejde la fericire.
Cum n-ai sa ajungi un mare “Chef” citind 100 de carti de bucate tot asa n-ai sa ajungi sa folosesti cu tine si cu altii tehnicile NLP fara un coach langa tine sau fara o formare temeinica bazata pe interactivitate. Citeste cate carti vrei si intra pe cate forumuri vrei dar atunci cand esti gata sa si experimentezi ce-ai citit si sa te alegi cu un castig pe termen lung gaseste-ti un coach sau alege un program de formare si urmeaza-l cu bucurie si cu inima deschisa. Mie mi-a placut mult, mult de tot.

Despre beneficiile NLP-ului

NLP-ul pentru mine este un continuu proces de descoperire, de exploatare inteleapta de minereu pretios din adancurile mintii si sufletului meu, de intelegere a ceea ce sunt si a evenimentelor care m-au dus catre ceea ce sunt, de reinventare a unor parti care ma fac sa ma inclinin cand si cand precum Turnul din Pisa, de acceptare, de modelare a unor performante pe care le admir, de progres.
Poate ca pentru unii beneficiul principal al NLP-ului este dat de cresterea flexibilitatii sau a numarului de optiuni legate de modul nostru de actiune, pentru altii poate ca este vorba de intelegerea credintelor limitative ce ne impiedica dezvoltarea, iar pentru altii poate ca abilitatea de a deveni constient asupra a ceea ce facem de obicei inconstient este cel mai important lucru.
Sunt foarte multe beneficii ale NLP-ului, important este sa-ti dai timp si sa vrei sa scotocesti in mintea si in sufletul tau mergand pana la radacina a ceea ce esti. Intalnirea ta cu tine este cea mai frumoasa si mai de pret intalnire din viata. De la aceasta intalnire in colo lumea devine altfel pentru ca tu stii cine esti, cum esti, cum vrei si poti sa fii, ce ai de oferit lumii si tie.
NLP-ul nu este un ciclu de invatare pe o durata limitata de cativa ani. Dupa ce i-ai prins gustul devine un obicei de viata de care te bucuri zilnic si de care nu te-ai mai desparti niciodata.