Adevarat lucru, n-am fost niciodata prea prietenoasa sau prea deschisa si nici n-am tanjit sa-mi fac prieteni din oricine sau sa ma var in vorba fara un oaresce temei.
Am tot auzit de-a lungul timpului, de la oameni carora le-am fost draga, indemnul de a nu mai fi asa “salbatica!” si-ntotdeauna m-am gandit ca vor veni in viata mea, cand le-o fi vremea, tot felul de lucruri sau oameni care sa ma imblanzeasca.
As minti sa spun ca nu privesc cu oarecare interes darul pe care-l au cate unii de a se urca in tren si de a deschide imediat o conversatie cu un om necunoscut, de a palavragi interminabil, despre ilustre banalitati, de a-si povesti firesc viata ca la psihoterapeut, vecinului de scaun in avion….
Stiu ca am sa raman “salbatica” in fata multor lucruri si stiu ca mi-e bine asa, pentru ca pur si simplu asa sunt eu… Sunt insa lucruri sau oameni care nu stiu cum naiba dar au reusit sa ma imblanzeasca total, carora m-am daruit fara sa stau pe ganduri.
1. In primul rand m-au imblanzit cuvintele. Cuvintele atent mestesugite m-au imblanzit cel mai tare. Cred ca e un dar foarte de pret acela de a scrie si de a vorbi cu mestesug;
2. M-a mai imblanzit si marea. Marea calda, limpede, cu valuri frumoase si gust de dor de duca.
3. M-au imblanzit definitiv cafelele inmiresmate si prajiturile cu branza dulce, fina, delicioasa;
4. M-a imblanzit mirosul de munte pe care-l simt in serile de vara la Posada si pe care il port mereu cu mine;
5. Ma imblanzesc oamenii autentici, unici, adevarati pe care-i recunosc dintr-o mie si pe care “cu chingi de fier mi-i leg de suflet”;
6. Ma imblanzesc copiii mici de tot care miros intr-un fel foarte special a lapte dulce;
7. Ma imblanzeste liliacul meu de la Posada pe care-l iubesc ca pe un om….
Pe tine ce te-a imblanzit? Ai chef sa-mi spui?
Si pana atunci sa dam drumul si la muzica. Acum