Tag Archives: maturizare

Si totusi cum naiba de ne pierdem prietenii din copilarie?

…si nu ma refer la colegii de clasa sau la copiii de la bloc sau de pe strada cu care ne intersectam zilnic si cu care cresteam impreuna ci la prietenii aia pentru care eram in stare sa ne crestam cu lama in forma de cruce buricul degetului, sa lasam sa curga sangele, sa ni-l amestecam si sa ne facem frati, la ei carora le promiteam ca o sa fim prieteni nedespartiti toata viata si doamne cat de tare credeam asta, la cei care ne stiau toate secretele de pret sau de nepret, care scriau primii in oracol, cu care faceam schimb de pulovere, geci sau adidasi si asta ni se parea firesc, cei care stiau casele noastre pe de rost si totul despre ai nostri, la ei ma refer, la cei de dorul carora muream cand plecau in vacanta la bunici si bifam in calendar cum trec zilele pana se intorc…..De cand am scris “Din copilarie” m-am tot gandit la asta si m-am intrebat cum si unde s-a dus marea mea prietenie din copilarie cu Tatiana si cea din adolescenta cu Liana.
Pe Tatiana o mai vad cand si cand, pe Liana niciodata. Imi amintesc ca acum cativa ani m-a sunat iar eu ma simteam ciudat, habar n-aveam ce sa-i spun. Dupa cateva banalitati i-am zis “Bine, mai vorbim” de parca incercam sa scap de amintirea ei iar cand ea mi-a raspuns trista: „Am luat la rand toti oamenii care am crezut ca te pot cunoaste ca sa-ti aflu telefonul…” mi-a venit sa plang. Un pic, un pic parca-mi vine si acum.
In liceu vorbeam cu ea verzi si uscate, toata ziulica, pe drum, la liceu si pe drum inapoi. Cand ajungeam acasa ne sunam si continuam sa vorbim ore in sir. Dupa asta ne si scriam cateva randuri pe care le schimbam a doua zi. Toate gandurile, toate, toate le-am impartasit cu ea. Iar atunci, in seara aia la telefon n-am mai putut sa leg nimic, firul l-am simtit rupt.
Poate cand mergem la liceu si vrem sa fim brusc mari (atat de mari incat si varsta o umflam cu 2-3 ani) poate atunci prieteniile din copilarie, cele care ne arata in oglinda varsta noastra reala, pur si simplu nu ni se mai potrivesc . Sau poate programele diferite, scolile diferite si timpul pe care nu-l mai avem in comun ca altadata, conteaza. Totusi, chiar acum cand scriu, ma indoiesc de asta….parca as zice mai degraba ca lipsa de timp e – cum e mai mereu, nu-i asa? – doar o scuza jalnica. La fel de posibil e ca atunci cand mergem la facultate tentatia de a cunoaste oameni noi, din medii noi, cu care sa impartim lucruri noi, ne facem sa lasam in urma ce castigasem, ce aveam candva.
Nu stiu care o fi adevarul pana la urma si uite de-aia te intreb si pe tine: tu cum ti-ai pastrat prietenii din copilarie sau din adolescenta?
Si daca cumva si tu i-ai pierdut si-ti pare rau (desi-i pastrezi in suflet si stii ca n-ai sa-i uiti vreodata) da-mi un semn ca nu sunt singura…