Tag Archives: incurajare

Despre lacrimi…

N-am nici coafeza “mea” si nici coaforul “meu” dar evident ajung din cand in cand in cate un salon. Povestea de astazi este despre un salon de prin zona Piata Romana unde aveam programare la un tuns si la un aranjat asa…mai natural.
Cand am ajuns toata lumea era numai zambet, m-au invitat sa iau loc intr-un fotoliu somptuos si tocmai cand incepusem sa rasfoiesc o revista de tunsori una dintre stiliste vine si-mi da un pachetel de biscuiti Belvita si niste pliculete de Jakobs Kronung insotite de un chestionar despre ce mananc la micul dejun, cate cafele beau pe zi si unde.
Citeam intrebarile si mai trageam si cu ochiul la stilista la care fusesem repartizata care se chinuia din greu cu cele cateva fire de par ale unei doamne blonde pe la 80 de ani careia i se facea intre timp si manichiura.
Doamna optimizase timpul la maxim. Era interesanta, ce sa zic…rochie tricotata neagra foarte larga si cam scurta care ascundea pe putin vreo 90 de kilograme, ciorapi mov si niste pantofiori foarte originali. Machiajul era strident rau iar disperarea cu care sa agata de o aparenta de “tinerete” striga prin toti porii. Respect mult persoanele in varsta care se straduiesc sa arate decent, doamna insa era de-a dreptul ostentativa.
Cand stilista parea ca a terminat aranjatul celor cateva fire, domna s-a ridicat asa cu unghiile pe trei sferturi facute si s-a repezit la o oglinda.
-Doamne fereste! a inceput sa strige. Vai, m-ai facut oribil! Ia da draga peria aia la mine sa repar ce-ai facut.
Stilista i-a intins peria iar doamna a inceput sa se aranjeze singura strigand la biata fata:
– Uite aici se vede o gaura (pai cu ce sa o acopere ma gandema…). Si aici…si aici. Doamne fereste e oribil draga! O R I B I L striga scotand flacari pe nari. Pai coafeza mea ma facea de un milion de ori mai bine. Ce , asta-i salon? Aratam mai bine cand am venit! Ia da-mi o perie un numar mai mare!
Fata ii dadea perii peste perii si asista neputincioasa in spatele scaunului cum doamna noastra cu unghiile proaspat vopsite in negru tragea cu disperare de cele cateva fire blonde incercand sa acopere golurile. Dupa perii i-a cerut ceara, clame si in final si niste fixativ. Nu stiu daca era mai bine ca atunci cand se ridicase de pe scaunul de manichiura dar parea multumita.
Intre timp, asistand la spectacolul asta ma gandeam daca n-ar fi mai bine sa plec iar cand a venit momentul ca stilista sa ma intrebe cu lacrimi in ochi ce doresc am tacut cateva secunde bune si in final, de mila ei, am zis ca pentru inceput ar fi bine sa ma spele. Ca sa ne calmam si eu si ea si eventual sa mai am timp sa ma decid.
Am lasat-o totusi sa ma tunda putin (din varfuri desi ma dusesesm cu gandul unei schimbari in minte). M-a tuns foarte corect, cu atentie maxima cum n-am mai vazut. Ochii i-au jucat in lacrimi tot timpul. M-as fi asteptat sa deschida discutia despre doamna fioroasa dar n-a facut-o. M-a aranjat la final cu peria si recunosc ca eram multumita. Pentru putinul pe care i-l cerusem cu inima cat un purice isi facuse treaba foarte bine.
Dupa ce am platit m-am intors la ea si i-am spus ca apreciz ce a facut, cum m-a tuns, cum m-a aranjat si ca din punctul meu de vedere e o stilista foarte buna. I-am spus ca restul sunt intamplari. Ochii ii erau o piscina de lacrimi dar prin nu stiu ce magie niciuna n-a curs. Fata mi-a fost brusc draga. Era un om care-si facea meseria. Si era si un om demn.
Si la naiba, asa e si-n viata, una rece, una calda…