Tag Archives: cariera

Hai, ma lasi?

Nici n-ai idee cum ma agitam zilele trecute punandu-mi la bataie toate cunostintele, experienta, „gut feeling-ul”, energia si relatiile ca sa rezolv o treaba ce mi se parea de-a dreptul esentiala, cand, deodata, sesizez ca interlocutorul meu incepe sa ma fixeze mirat si nu dupa mult timp imi da si sfatul care ma face sa scot fum pe nari si sa-mi creasca tensiunea cu 5 puncte: „Don’t take it personally!”
Adica ce inseamna asta frate? Ce vrei de la mine?
Pai cum sa o iau? Detasat? Asa ca si cum as juca un rol sau ca si cum as fi pe pilot automat?
Deci sa fie clar: daca-ti pasa de ceea ce faci, daca te pasioneaza in asa hal incat daca ti-ai taia vena n-ar curge sange simplu ci impletit cu ADN-ul jobului tau, daca o mare parte din viata ta se intampla la “office”, daca ai vise legate de cariera ta si daca chiar crezi sincer in diferenta pe care o creeaza munca pe care o faci, atunci nu o poti lua altfel decat personal.
Pe cuvant ca mi se pare o cretinatate replica asta, un cliseu care propovaduieste habar n-am ce. Detasarea sterila, mercenariatul sau poate ceva mai profund ce eu nu inteleg si nici nu vreau sa inteleg pentru ca am chef ca absolut tot ce fac sa iau personal. Pentru ca e vorba de mine, de viata mea si de ceea ce fac eu.
Daca o sa-mi schimb vreodata abordarea asta o sa va spun si voua…insa pana una alta, jur cu mana pe inima ca ma simt foarte bine asa! (:-)))

Nu vreau sa mai fiu buna!

Prin clasa 1-a ma teroriza invatatoarea sa-mi imbunatatesc scrisul, sa fie mai frumos si mai rotunjit. Timpul nesfarsit pe care l-am petrecut facand asta pare acum pierdut cand degetele imi zboara pe tastele laptopului… Mi-ar fi placut sa descopere cineva ca am imaginatie, ca fac repede legaturi intre idei, ca scriu usor amestecand placut cuvintele si sa ma provoace sa-mi dezvolt aceste abilitati dar oamenii mari din jurul meu aveau doar o idee fixa: sa ma faca sa aduc la un nivel bun totul.
Cateva clase mai tarziu a urmat cosmarul gropii de nisip in care nu saream suficient de mult iar profesoara de sport s-a incrancenat sa ma ajute. N-am reusit niciodata sa ajung unde vroia ea, am reusit insa sa ma frustrez ingrozitor si sa-mi bag in cap ideea ca NU POT de care m-am scuturat mult mai tarziu. Mi-ar fi placut ca atunci sa vada cineva ca joc bine volei si ca aveam un fel aparte de a-mi incuraja colegii ceea ce arata cumva potentialul de a deveni un lider. Dar oamenilor mari din jurul meu chiar nu le pasa de asta. Pentru ei trebuia sa fiu buna de la un cap la altul.
La fel a fost cu desenul tehnic in liceu cand eu vroiam sa stralucesc la romana. In loc sa citesc eram fortata sa exersez ore lungi desenatul nu stiu caror planuri ingrozitoare pentru ca, nu se cade – nu-i asa? – sa ramai in urma la asta …
Evident ca si in facultate mi s-a intamplat sa nu fiu buna la o groaza de lucruri dar profesorii se ambitionau sa ma ridice de la acceptabil la bun.
Nici la job lucrurile n-au stat altfel. In fiecare an primeam feedback despre ce sa imbunatatesc fie ele relevante sau nu pentru dezvoltarea mea personala si profesionala.
Ei bine eu nu vreau sa mai fiu buna. Stiu ca vor exista mereu o groaza de lucruri in care n-am sa stralucesc si nu am nicio problema sa inteleg asta si sa le las in urma. Am sa dau atentie doar acelor lucruri care stau cu adevarat in calea succesului meu. Doar la acelea am sa muncesc sa le imbunatatesc.
Stiu de asemenea ca sunt cateva lucruri foarte bune legate de mine care ma fac unica sau hai sa zicem distincta pentru ca unici suntem toti. E vorba de lucruri de valoare care ma definesc si care adaugate la educatie, experienta, abilitati, competente etc reprezinta in fond brandul meu, promisiunea unica a valorii pe care o port cu mine in lume.
Iti propun sa incerci sa-ti scoti din minte cuvantul bun.
Nimeni nu vrea ceva bun ci ceva extraordinar, senzational, cel mai bun, remarcabil!
Meriti sa nu mai fii bun!

Si ce-i cu asta?

Putem cadea foarte usor in capcana de a ne supraevalua performantele. Am facut cutare proiect la care am muncit pe branci si pe care l-am incheiat cu succes, am facut o super analiza cum nu s-a mai vazut sau auzit, am gandit o campanie cu totul originala …si tot asa.
In functie de cuvintele potrivite pe care le alegi pentru a descrie ce ai facut poti ajunge rapid la efect-ul de „Wow”, foarte tare ceea ce ai facut! Si totusi, pentru a te mentine in zona realului e bine sa te intrebi: Si ce-i cu asta?
Intrebarea asta ce poate parea usor aroganta si agresiva te forteaza sa gandesti mai profund asupra efectelor generate de actiunea ta. Ok, ai facut super analiza de care zicei. Si ce-i cu asta? Pai am descoperit cutare si cutare lucru. Si ce-i cu asta? Pai asta a dus la nu stiu ce economie sa zicem. Si ce-i cu asta? Pai …am contribuit la profitul companiei. Zau? Ei da, asta poate sa fie ceva!
As zice ca e un obicei foarte sanatos sa gandim realizarile cu care ne mandrim in termeni strategici. Ce efect a avut ce ai facut? Munca de amorul artei o avea si ea un rost dar sa ai in vedere efectele pe care le genereaza munca ta si sa o faci cu gandul la acest final mi se pare o abordare corecta si eficienta.
Deci tu cu ce te lauzi? Si dupa ce-mi spui mai raspunde-mi te rog si la intrebarea Si ce-i cu asta?

Elevator speech

Despre beneficiile NLP-ului

NLP-ul pentru mine este un continuu proces de descoperire, de exploatare inteleapta de minereu pretios din adancurile mintii si sufletului meu, de intelegere a ceea ce sunt si a evenimentelor care m-au dus catre ceea ce sunt, de reinventare a unor parti care ma fac sa ma inclinin cand si cand precum Turnul din Pisa, de acceptare, de modelare a unor performante pe care le admir, de progres.
Poate ca pentru unii beneficiul principal al NLP-ului este dat de cresterea flexibilitatii sau a numarului de optiuni legate de modul nostru de actiune, pentru altii poate ca este vorba de intelegerea credintelor limitative ce ne impiedica dezvoltarea, iar pentru altii poate ca abilitatea de a deveni constient asupra a ceea ce facem de obicei inconstient este cel mai important lucru.
Sunt foarte multe beneficii ale NLP-ului, important este sa-ti dai timp si sa vrei sa scotocesti in mintea si in sufletul tau mergand pana la radacina a ceea ce esti. Intalnirea ta cu tine este cea mai frumoasa si mai de pret intalnire din viata. De la aceasta intalnire in colo lumea devine altfel pentru ca tu stii cine esti, cum esti, cum vrei si poti sa fii, ce ai de oferit lumii si tie.
NLP-ul nu este un ciclu de invatare pe o durata limitata de cativa ani. Dupa ce i-ai prins gustul devine un obicei de viata de care te bucuri zilnic si de care nu te-ai mai desparti niciodata.

Scara carierei….un concept perimat?

Acum ceva ani tot auzeam vorbindu-se de cariera si de scara pe care e bine sa o urci catre cat mai sus pentru a deveni cum s-ar zice un om implinit! Urci asa, ca intr-o piramida. De la baza catre varf, din treapta in treapta, din 2 in doi sau cum te tin puterile.
Circula chiar o teorie cum ca nu e bine sa arzi etape pentru ca pierzi beneficiul lucrului temeinic facut, cu acumulare constanta si relevanta de cunostinte si experiente. As putea, ma gandesc, sa fiu de acord ca e o teorie sanatoasa daca …pagina 2

Am dat la istorie ca n-a fost nimeni in clasa a XII-a sa ma indrume cum sa aleg

Mi se intampla tot mai des sa vad oameni super scoliti intr-un domeniu lucrand in cu totul altul, fara nicio legatura (sau cu una firava gasita ca scuza sau ca element de diferentiere) cu ceea ce au invatat la scoala. Am intalnit juristi lucrand in creatie publicitara, medici in banking, arhitecti in management de restaurant, inginer in contabilitate, profesori in imobiliare, istorici in training pe managementul timpului, muzicieni in vanzari auto si am listat doar cazuri concrete cu care eu m-am intalnit de-a lungul timpului.
M-a bucurat intalnirea cu fiecare dintre ei si am apreciat modul cum s-au adaptat noului domeniu, cum si-au cladit noi cariere de succes dar nu m-am putut abtine sa nu-i intreb, pe fiecare dintre ei, ce i-a manat pe alt drum decat cel pe care pornisera initial?
Cel mai des am primit raspunsul ca asa a fost sa fie, ca intr-a XII-a nu era nimeni care sa-i ajute sa alega, ca era nevoie sa faca si ei o facultate, oricare ar fi ea.
Cred ca exista o acuta lipsa de coachi de cariera care sa ajute la limpezirea deciziilor si la conturarea unor optiuni bazate pe pasiuni adevarate, pe alegeri in cunostinta de cauza, pe urmarirea unor vise. Si uite asa, resursa super limitata numita timp, pe care cel mai des o cheltuim cu mai mare lejeritate decat ne-am cheltui banii, e irosita in van pe studii aprofundate ce nu vor folosi cu adevarat, la potentialul lor maxim, nimanui.
Desigur ca se poate intampla sa nu te mai regasesti in domeniul in care te-ai pregatit si sa te atraga irezistibil alt domeniu dar cred ca astea ar putea fi mai degraba exceptii decat reguli si ar putea sa se refere la domenii noi sau cu totul noi despre care nu existau prea multe informatii la momentul alegerii.

Am vazut si prin curti straine, prin Europa sau America aceasta tendinta si-i vad 2 cauze principale:
Pe de o parte vina domeniilor prea permisive (slava domnului ca un avocat nu se poate face peste noapte medic sau arhitect!) care imbratiseaza – pe ideea experientei de viata, a inteligentei native si a atitudiniii proactive – specialisti din alte domenii. Pe de alta parte lipsa coachilor de cariera si a interesului fata de orientarea clara de la bun inceput a tinerilor catre o profesie pe care sa o transforme in cariera!
Coachii ar trebui sa iasa la rampa si sa puna umarul la efortul asta pe termen lung! Pentru ca merita.