Tag Archives: autocunoastere

Cititoarea, jucatorul si cei 2 taciuni

Mi se intampla destul de des sa merg cu metroul pentru ca drumul cu masina din sudul Bucurestiului unde stau eu pana in Pipera este un cosmar. Si uite asa, de cand cu acest nou obicei, am invatat sa experimentez doua lucruri interesante. Primul este gandul diminetii, o tema pe care mi-o propun de cu seara, adorm cu ea in gand si o port cu mine, dedicandu-mi ei toate cele 20 de minute ale mele din metrou. E un timp pe care mi-l ofer in dar, in care sunt doar eu cu gandul meu si asta ma binedispune si ma energizeaza pentru intreaga zi.
Al doilea lucru este starea de observare de care nu ma mai despart de cand am inceput studiul NLP-ului. Dupa cateva zile in care mi-am propus sa remarc oamenii din jur am si inceput sa recunosc cativa dintre ei. Cititoarea de exemplu, este o fata pe la 30 de ani, cu parul lung si drept pana prin dreptul umerilor, slabuta, cu trasaturi mai degraba aspre, cu ochi negri frumosi si privire ferma. Rasfoieste mereu paginile unei cartulii subtiri de rugaciuni, varianta mica de buzunar. Pare ca o foloseste demult, colturile sunt indoite, coperata tocita. Citeste din ea linistita pagini intregi, e poate si la ea, un fel de gand al diminetii. Jucatorul are spre 40 de ani zic eu, blondut, inalt, cu o aliura foarte sportiva. De cand l-am observat il vad mereu cu telefonul mobil in mana jucand un joc. M-am apropiat de el sa vad ce joaca. Golf joaca omul nostru. Cred ca l-am remarcat pentru ca este extrem de absorbit de asta. Joaca si cand prinde scaun, joaca si in picioare, leganandu-se nesigur la fiecare frana a metroului. Nu se poate tine de nimic pentru ca el joaca golf, joaca, joaca, joaca. Tot timpul.
Am numit cei 2 taciuni un cuplu pe la 25 de ani. El si ea bruneti, cu ochi mari negri, spectaculosi, cu gene rasucite, inalti, slabi, cu fete mai degraba osoase. La inceput asemanarea incredibila dintre ei m-a facut sa cred ca sunt frati dar tandretea gesturilor m-a lamurit ca ei de fapt se iubesc. Ea e tunsa foarte scurt, baieteste, cam ca si el. I-am vazut mai ales stand jos semn ca vin mai dinspre capatul metroului unde locurile sunt accesibile. El ii mangaie mereu mana, se joaca cu unghiile ei, cu inelele, o priveste din cand in cand. Ea e eleganta si foarte absenta. Ciudat, nu i-am vazut nicioodata pana acum vorbind.
Acest post al meu este un gand bun adresat toturor oamenilor necunoscuti cu care imi impart diminetile si pe care incep sa-i stiu de-mi vine uneori cand dau de ei sa le spun Buna dimineata!

PS. Si acum pe bune, nu-i gresit anuntul: Urmeaza statia Unirii, legatura cu magistrala 1 si 3?

Nu vreau sa mai fiu buna!

Prin clasa 1-a ma teroriza invatatoarea sa-mi imbunatatesc scrisul, sa fie mai frumos si mai rotunjit. Timpul nesfarsit pe care l-am petrecut facand asta pare acum pierdut cand degetele imi zboara pe tastele laptopului… Mi-ar fi placut sa descopere cineva ca am imaginatie, ca fac repede legaturi intre idei, ca scriu usor amestecand placut cuvintele si sa ma provoace sa-mi dezvolt aceste abilitati dar oamenii mari din jurul meu aveau doar o idee fixa: sa ma faca sa aduc la un nivel bun totul.
Cateva clase mai tarziu a urmat cosmarul gropii de nisip in care nu saream suficient de mult iar profesoara de sport s-a incrancenat sa ma ajute. N-am reusit niciodata sa ajung unde vroia ea, am reusit insa sa ma frustrez ingrozitor si sa-mi bag in cap ideea ca NU POT de care m-am scuturat mult mai tarziu. Mi-ar fi placut ca atunci sa vada cineva ca joc bine volei si ca aveam un fel aparte de a-mi incuraja colegii ceea ce arata cumva potentialul de a deveni un lider. Dar oamenilor mari din jurul meu chiar nu le pasa de asta. Pentru ei trebuia sa fiu buna de la un cap la altul.
La fel a fost cu desenul tehnic in liceu cand eu vroiam sa stralucesc la romana. In loc sa citesc eram fortata sa exersez ore lungi desenatul nu stiu caror planuri ingrozitoare pentru ca, nu se cade – nu-i asa? – sa ramai in urma la asta …
Evident ca si in facultate mi s-a intamplat sa nu fiu buna la o groaza de lucruri dar profesorii se ambitionau sa ma ridice de la acceptabil la bun.
Nici la job lucrurile n-au stat altfel. In fiecare an primeam feedback despre ce sa imbunatatesc fie ele relevante sau nu pentru dezvoltarea mea personala si profesionala.
Ei bine eu nu vreau sa mai fiu buna. Stiu ca vor exista mereu o groaza de lucruri in care n-am sa stralucesc si nu am nicio problema sa inteleg asta si sa le las in urma. Am sa dau atentie doar acelor lucruri care stau cu adevarat in calea succesului meu. Doar la acelea am sa muncesc sa le imbunatatesc.
Stiu de asemenea ca sunt cateva lucruri foarte bune legate de mine care ma fac unica sau hai sa zicem distincta pentru ca unici suntem toti. E vorba de lucruri de valoare care ma definesc si care adaugate la educatie, experienta, abilitati, competente etc reprezinta in fond brandul meu, promisiunea unica a valorii pe care o port cu mine in lume.
Iti propun sa incerci sa-ti scoti din minte cuvantul bun.
Nimeni nu vrea ceva bun ci ceva extraordinar, senzational, cel mai bun, remarcabil!
Meriti sa nu mai fii bun!

Despre beneficiile NLP-ului

NLP-ul pentru mine este un continuu proces de descoperire, de exploatare inteleapta de minereu pretios din adancurile mintii si sufletului meu, de intelegere a ceea ce sunt si a evenimentelor care m-au dus catre ceea ce sunt, de reinventare a unor parti care ma fac sa ma inclinin cand si cand precum Turnul din Pisa, de acceptare, de modelare a unor performante pe care le admir, de progres.
Poate ca pentru unii beneficiul principal al NLP-ului este dat de cresterea flexibilitatii sau a numarului de optiuni legate de modul nostru de actiune, pentru altii poate ca este vorba de intelegerea credintelor limitative ce ne impiedica dezvoltarea, iar pentru altii poate ca abilitatea de a deveni constient asupra a ceea ce facem de obicei inconstient este cel mai important lucru.
Sunt foarte multe beneficii ale NLP-ului, important este sa-ti dai timp si sa vrei sa scotocesti in mintea si in sufletul tau mergand pana la radacina a ceea ce esti. Intalnirea ta cu tine este cea mai frumoasa si mai de pret intalnire din viata. De la aceasta intalnire in colo lumea devine altfel pentru ca tu stii cine esti, cum esti, cum vrei si poti sa fii, ce ai de oferit lumii si tie.
NLP-ul nu este un ciclu de invatare pe o durata limitata de cativa ani. Dupa ce i-ai prins gustul devine un obicei de viata de care te bucuri zilnic si de care nu te-ai mai desparti niciodata.