Category Archives: piese bune de teatru

Încă 5 spectacole de teatru (din București) pe care mă bucur că le-am văzut

Continui lista spectacolelor de teatru bune din Bucuresti, pe care o găsesti aici cu incă 5 piese.

Va mai veni incă o listă in curând (😊)

  1.  UFO-TNB

După ce am văzut  la TNB “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul noptii” și am fost cucerită total, am vânat bilete la UFO și am avut  așteptări până la cer și înapoi.

Știam cam ce magii poate să facă Bobi Pricop și cum creează o întreagă nebunie de-ți taie respirația doar din lumini și din iluzii optice, într-o scenă fără décor. În plus, orice are o legătură cu SF-ul, directă sau  indirectă, mă atrage irezistibil.

Dar piesa nu este despre extratereștrii și farfuriile lor zburătoare așa cum ni le imaginăm  ci despre altfel de extratereștrii, unele senzații și emoții neprețuite cu care parcă tot mai rar ne întâlnim și de care devenim străini astfel încât atunci când dăm de ele si nu le mai putem evita viața devine altfel, sau nu viața devine altfel ci noi devenim altfel.  Ca după o întâlnire de gradul 3.

Minunat spectacol.

  1. Jurnalul lui Robinson Crusoe– Teatrul Odeon

Robinson este un spectacol pe care ori o să-l iubești ori o să strâmbi rău din nas. Eu l-am iubit. Este atât de neobișnuit totul încât pentru mine a fost o mirare de la început la final.

Decorul îți creează o iluzie foarte marină, de apă și pământ (ca doar e vorba musicalul după Insula de Gellu Naum) sau poate de acvariu (intr-un fel lumea privită ca un acvariu), actorii sunt îmbrăcați și arată a rockeri, muzica Adei Milea e tot așa, un fel de rockareala, se dansează, se cântă, toată atmosfera este ceva cu care eu nu m-am mai intâlnit până acum (:-)).

Dintre toate spectacolele care m-au surprins (includ aici pe cele ale lui Bobi Pricop, pe cele cu decoruri extravagante de la TNB gen “Vizita bătrânei doamne” sau “Regele Lear”, câteva de la Bulandra foarte originale “Car(o)usel”, “Omul cel bun din Seciuan”, sau de la Teatrul Mic “Hotelul dintre lumi”  etc, etc), «Robinson »  e totuși pe locul 1. Poate de la combinația cu muzica. Poate de la costume, nu știu. Știu doar că am plecat cu zâmbetul până la urechi fredonând câte un refren amuzant din piesă. Vezi un pic de atmosfera aici.

George lângă mine cam strâmba din nas. E așa cum ți-am spus: ori îți place ori nu-ți place.

 3. O intervenție – Teatrul Act

Am văzut câteva piese minunate la Teatrul Act. Am coborât de dragul lor ca minerul în măruntaiele pământului, pe scărița în spirala ce duce la subsolul blocului spre sala cu vreo 100 de scaune de la Act. M-am gândit că dacă – Doamne fereste – începe vreun cutremur n-am nicio șansă să scap. Voi fi și moartă și îngropată dar asta nu m-a oprit deloc să mă duc acolo. Nu mă va opri nimic nici pe viitor pentru că am de gând să văd cam tot ce se joacă acolo.

Din ce am văzut la Act cel mai mult  mi-a plăcut “O interventie”. Mi-a plăcut mai ales pentru Ana Ularu care joacă foarte bine, este atât de credibilă încât la un moment dat, spre final, eu care stăteam în primul rând am avut imboldul să mă ridic de pe scaun și să mă duc să o opresc din acțiune. Impulsul ăsta nu l-am mai trăit la nicio piesă de teatru.

E poate “de vină” spațiul intim de la Act unde totul se întâmplă atât de aproape de tine. Îmi aduc aminte că am rămas în București într-un weekend ce era destinat muntelui special pentru acest spectacol si mai mult de atât m-am dus singură să-l văd.  Nu mi-a părut rău nicio clipă. Fata asta, Ana Ularu, este o flacără.

  1. La Țigănci – Unteatru

La Unteatru e, într-un fel, ca la Teatrul Act cu deosebirea că nu cobori în subsoluri ci cumva urci în poduri. Dar am mai scris despre spațiul de la Untetaru aici, nu reiau.

La Unteatru l-am descoperit pe pe Richard Bovnoczki și l-am tot admirat și urmărit prin diverse piese de atunci încoace. Foarte bun actor. Foarte, foarte bun. Am văzut piesa “La tiganci” într-o perioadă în care se făcuse cald rău afară și era cald și în sală.  Richard Bovnoczki era îmbrăcat cu cămașă și haină, parcă avea chiar și cravată, curgeau apele pe el, curgeau  și pe mine în sală și cu toate astea atmosfera mi s-a părut absolut magică. Din două uși și din câteva elemente de decor s-a construit o lume, reală și fantastică in același timp așa cum este și piesa lui Eliade.

Ce bijuterii de piese se joacă la Unteatru!  Toată admirația mea pentru Andreea și Andrei Grosu, patronii de la Unteatru (ei sunt, printre altele, și cei care au regizat “Regele moare” la TNB).

Încă n-am văzut acolo ceva care să-mi displacă, toate mi-au plăcut mai mult sau mai puțin. La țigănci mi-a plăcut mult.

  1.  În vizită la Domnul Green – Teatrul evreiesc de stat

La TES n-am ajuns prea des și-mi pare rău pentru că am auzit că se joacă acolo câteva piese de tot dragul. Spațiul este frumos, refăcut, parte din el seamănă a muzeu sau a sală de expoziții. M-a copleșit atmosfera, mi-au plăcut oamenii eleganți (parcă mai eleganți ca în alte părți), m-am răsfățat în  fotoliile ce parcă le bat la confort pe cele de la Metropolis iar piesa m-a făcut să o pun pe lista mea de piese iubite.

Durează doar un pic mai mult de 1 oră spectacolul. Pe domnul Virgil Ogășanu il urmăresc cu drag de o viată intreagă, imi place și Tudor Istodor dar cumva a fost în umbra maestrului Ogășanu. Piesa merită văzută iar combinația cu spațiul refăcut al Teatrului Evreiesc de Stat este în sine o experiență de neratat.

Top 10 spectacole de teatru din Bucuresti (care mi-au plăcut cel mai mult în 2017)

1. Crimă și pedeapsă (Teatrul Bulandra)
O bijuterie de spectacol, pentru mine e cel mai bun spectacol de teatru a anului 2017 și poate a ultimilor ani. Am vânat bilete luni de zile, sunt foarte, foarte greu de găsit pentru că se joacă rar, într-o sală foarte mică în care încap 100 de oameni sau poate chiar mai puțin. Actorii sunt toți la un nivel foarte înalt, n-aș putea spune că este unul mai bun ca altul. Marian Râlea, Marius Manole, Richard Bovnoczki, Vlad Logigan, toți sunt incredibili. Povestea este foarte bine spusă iar emoția pe care ți-o lasă în suflet este neprețuită.
M-aș duce să revăd piesa asta iar și iar. De sute de ori dacă s-ar putea.

2. Regele moare (Teatrul Național)
În mijlocul scenei Teatrului Național este delimitată o insulă, ca o sufragerie, în care se întâmplă aproape toată povestea, o poveste despre moarte, singura certitudine în viața noastră. Și cum toți murim înseamnă că și regale moare chiar dacă pare că îi e foarte greu să creadă așa ceva. Trece prin toate etapele durerii de la negare și furie până la acceptare.
Și uite așa, tu, rege sau regină a vieții tale, stai confortabil în scaun și te lași izbit din toate părțile de ideea morții. Ințelegând asta – că inevitabil o să mori – parcă știi (măcar atunci când ieși din sală) ce ai de făcut în viață ca să trăiești din plin, așa cum îți dorești, fără amânări și fără compromisuri.
Pentru cei care veți alege să mergeți să vedeți această piesă am o rugăminte: nu aplaudați decât la finalul finalului. Scena ultimă este de o emoție desăvârșită și are nevoie de liniște, o liniște totală.
Mariana Mihut și Victor Rebengiuc sunt geniali, îi iubesc mult. Pentru mine sunt neasemuiți.

3. Umbre (Teatrul Național)
Încă o piesă care-i are în rolurile principale pe Victor Rebengiuc și pe Mariana Mihut. O piesă zguduitoare ce te coboară în abisurile tristeții (până la lacrimi) pentru ca în final să-ți dea o rază de speranță. O piesă despre iubire în toate formele ei. Iubire cu “I” mare, foarte mare. Pe mine piesa nu m-a “dres” până la final. Am plecat cu sufletul făcut praf și chiar și acum când scriu parcă mi-ar veni să plâng un pic.
Te rog nu căuta multe informații despre piesa asta, farmecul este să te lași dus de poveste și să-i dai voie să se joace cu tine și să te surprindă așa cum dorește. Va merita fiecare minut pe care-l stai în sală.

4. Pe lacul auriu (Teatrul Bulandra)
Super piesă cu un alt cuplu de mari actori: Virgil și Valeria Ogasanu. O poveste despre trecerea timpului, despre o dragoste norocoasă ce durează o viață și despre câteva adevăruri pe care le știai deja că “sangele apă nu se face” și că prăpastia dintre generații nu e chiar reală (dacă ai văzut cândva filmul “On golden pond” cu Katherine Hepburn, Jane Fonda și Henry Fonda știi despre ce e vorba). Iubirea, ca întotdeauna, vindecă rănile pe care le provoacă poate fără să vrea. Și câtă nevoie avem nu doar de o iubire subâinteleasă și trăită în adâncurile sufletului ci de una scoasă la suprafața și exprimată. Frumos spectacol. Aș pune eticheta “Teatru adevarat” în dreptul lui și l-aș recomanda fără dubiu oricând, oricui.

5. Scaunele (Teatrul Bulandra)
Încă o piesă de Eugen Ionesco, montată de această dată la Bulandra. N-am ce să spun mai mult despre ea decât a spus Felix Alexa, regizorul spectacolului:
„Scaunele”-poate cea mai metafizică dintre piesele lui Ionesco, continuă să ne răscolească existența, pe care o credem, sau vrem cu disperare să o credem, plină de sens și de evenimente importante. Ionesco ne arată, fără menajamente, golul în care ne zbatem, o imagine a omenirii în căutarea propriei identităti și a unui scop care să ne justifice viața. Căutare iluzorie. Suntem resturile omenirii, dar cu asemenea resturi se mai poate face incă o ciorbă pe cinste, spune bătranul din piesă. Cinism salvator.” Felix Alexa
Oana Pelea și Răzvan Vasilescu sunt minunați, nici nu cred că ar fi putut exista actori mai potriviți pentru aceste roluri. Am plecat de la piesă promițându-mi că o să încerc să hrănesc cu tot felul de “bunantati” animalul ăsta ciudat care este “golul și scopul” astfel încât să pot spune și eu, la finalul vieții, că am făcut o ciorbă pe cinste (:-))

6. Regele Lear (Teatrul Național)
O montare spectaculoasă, cum numai în “Vizita bătrânei doamne” am mai văzut dar parcă Regele Lear a fost și mai și (:-)). Plouă pe scenă la propriu, Marius Manole circulă prin sală, pe spătarele scaunelor printre oameni și-și spune repricile de acolo, într-o altă scenă înoată (!) într-un bazin amenajat pe scenă. Absolut spectaculos, absolut grandios. Am pus piesa atât de sus în topul meu pentru nebunia de decoruri și pentru jocul actorilor, pentru un Mihai Constantin foarte bun și pentru un Marius Manole care merită toate laudele. Dacă nu știi povestea lui Shakespeare îți va fi greu să înțelegi ce să întâmplă și să reziști spre 4 ore cât durează piesa. Am auzit păreri variind foarte mult pe scala agonie-extaz. Eu rămân de partea extazului și zic că așa ceva chiar n-am mai văzut (:-)) ;

7. Molly Sweeney (Unteatru)
Oh, ce piesă este Molly Sweeney. Jocul Mihaelei Trofimov a fost parcă de pe altă planetă. O bună parte din spectacol parcă uitam să și respir. Povestea este cât se poate de firească, o nevezatoare căreia toți cei din jur se ambiționează să-i redea vederea. Soțul, doctorul, prietenii fac din aducerea luminii și a culorilor în viața lui Molly Sweeney scopul vieții lor. Dar viața ei? Ce va fi cu viața ei? Aceasta este întrebarea. Piesa se desfășoară pe fâșii, fiecare personaj spune povestea din punctul lui de vedere fără a interacționa cu ceilalți. De-a dreptul minunat spectacolul.

8. Vivien Leigh-Ultima conferința de presa– Teatrul Național
Un one woman show cu Lamia Beligan. Am ales piesa pentru că am iubit-o mult pe Vivien Leigh și cred că dacă ar fi să plec pe luna aș lua cu mine și filmul “Pe aripile vantului” ca să pot să trăiesc mereu cu speranța că “Tomorrow is another day”si că, orice ar fi, o pot lua mereu de la capăt.
Lamia Beligan joacă incredibil, tot respectul pentru ea. Povestea lui Vivien Leigh e și strălucitoare și întunecată și veselă și tristă, așa cum a fost viața ei;

9. Livada de vișini – Teatrul Național
Din nou o montare inedită a Teatrului Național. La început nici nu realizam în ce spațiu mă aflu, sala mare era acoperită integral de draperii uriașe iar pentru spectatori fuseseră așezate, direct pe scenă, scaune de plastic.
E incredibilă scena din sala mare a Naționalului, pare că permite orice montare, oricât de nebunească ar fi. Spațiul astfel creat e o livadă, cu pomi și cu ramuri de vișin înflorit atârnând peste tot din tavan. Piesa are scene de nuditate masculină și feminină al căror rol nu l-am înțeles pe deplin dar dincolo de asta modul în care este spusă povestea merită toată admirația.
Mi-a plăcut ce a zis regizorul David Doiashvili (el este regizor și la Regele Lear) despre piesă: „Acest spectacol nu are voie să fie o melodramă. Trebuie doar să ne deschidă ochii asupra unor adevăruri: sunt momente în care crezi că ești tanăr, că ai puterea să muți din loc munții, dar îți dai seama că ai imbătranit, că nimeni nu mai are nevoie de tine. Atunci înțelegi că ai avut viața în mâini, dar că, fără să simți, ai rămas de partea cealaltă a timpului, în afara vremurilor pe care le trăiesti și că nu mai ești de folos nimănui. Să râdem, așadar!” (am găsit pe Yorik.ro declarația lui).

10. Hughie-Unteatru
2017 a fost anul în care l-am descoperit pe Richard Bovnoczki. Îl mai văzusem în câteva piese dar nu știu de ce nu-mi atrăsese atenția într-un mod atât de evident ca acum. Poate spațiul de la Unteatru e “de vina” pentru că ai șansa de a fi la doar câțiva pași de actori, poate faptul că aici l-am văzut doar în roluri principale …nu știu. Știu doar că omul este extraordinar.
Povestea scrisă de Eugene O’Neille și regizată de Alexa Visarion poate e doar pentru avansatii în ale teatrului, nu știu, am auzit că unii s-ar fi plictisit. Eu nici n-am știut când a trecut timpul, povestea m-a copleșit total. Nici nu mai știam unde mă aflu la final.

Cam astea sunt top 10 piese de teatru pe care le-am văzut și le-am iubit în 2017 (le mai iubesc desigur și acum (:-)) Voi reveni cu încă 10 piese care mi-au plăcut, ca să ai de unde alege.