Category Archives: dezvoltare personala

Pe mine ma doare si mai tare…

Posted on ianuarie 28, 2010 | 8 comentarii

Stii? Am ajuns la concluzia ca cea mai mare dovada de prietenie pe care ti-o poate arata cineva este aceea de a te asculta.
E posibil sa sune un pic ciudat dar vreau sa-ti spun ca eu una m-am saturat ca atunci cand spun si eu cuiva (rar ce-i drept) ca ma doare capul sau maseaua sau stomacul sa-l aud spunand ca pe el il doare si mai tare si intr-o fractiune de secunda durerea mea sa devina mica mica fatza de durerea lui mare mare si evident cu mult mai importanta …
M-am saturat sa deschid gura sa spun un gand si cineva sa-mi zica imediat: “pai stai sa-ti spun EU cum e treaba” si astfel sa inceapa sa ma tarasca in gandul lui care de cele mai multe ori e foarte departe de ceea ce vroiam si eu sa spun;
M-am saturat sa incep sa intreb ceva si cat ai pocni din degete sa-mi vina (cel mai adesea cu maxima siguranta) un raspuns total paralel, nu la intrebarea mea ci la cea din capul interlocutorului meu;
M-am saturat sa incep sa spun un banc si cineva sa se repeada inaintea mea sa spuna poanta si eu sa raman cu zambetul atarnandu-mi de buze;
M-am saturat sa povestesc ceva cu voce normala si altcineva sa preia discutia pe un ton mai ridicat din nevoia de a ma acoperi si a sari in ceea ce vorbeam eu;
M-am saturat sa n-apuc sa zic 3 vorbe ca cineva intra peste mine deschizand un cu totul si cu totul alt subiect…
Ziceam in pagina “Despre mine” ca am o formare in NLP. Ei bine pentru obtinerea acestei certificari mi-au fost necesare printre multe altele si 30 de ore de dezvoltare personala.
Le-am privit cu foarte mare scepticism la inceput (ca ce naiba? Dupa tonele de traininguri NLP pot sa fiu eu bine mersi coach pentru altii ce rost are ipostaza mea de client al unui coach?) dar apoi pe parcurs am realizat un beneficiu senzational al acestor ore, beneficiul de a fi ascultat!
Sa ai o ora in care sa vorbesti vrute si nevrute si toata atentia sa fie pe tine, sa nu-ti dea nimeni nicio lectie si sa aiba incredere ca ai toate resursele sa rezolvi ceea ce-ti propui, sa nu te mute nimeni in povestea lui, sa nu intre nimeni asa de amorul artei in concurenta cu tine si cu ce spui, sa-i pese de tine si pur si simplu sa te asculte….
Am totala convingere ca cel mai mare dar pe care ti-l poate face cineva este acela de a te asculta. Cand cineva te asculta iti acorda ceva din timpul lui, din atentia lui, din sufletul lui. Mare chestie asta!

8 comentarii

Publicat în dezvoltare personala, NLP mon amour

Etichetat ,

Daca ai putea, asa dintr-o data, sa pui un gand, un singur gand, in mintea tuturor oamenilor de pe pamant, care ar fi gandul ala?

Posted on octombrie 8, 2009 | 5 comentarii

Aceasta a fost intrebarea numarul 2 iar mai jos ai raspunsurile…

Stefan Caraman

Chiar daca as putea face asta nu as indrazni dintr-un motiv foarte simplu : rezultatul actiunii ar fi minim spre nul (pentru ca nimeni n-ar inocula celorlalti un gand in mod gratuit, fara sa spere la un rezultat); pentru ca un gand unic, oricat de gand este el (THE ONE), poate surprinde destinatarii : in baie, dormind, facand sex, mancand, negociind ceva la banca, insotind un apropiat la cimitir, citind o carte de Sanda Brown, taind ceapa, certandu-se, hlizindu-se, plimband catelul pe un pod, completand un formular de emigrare, traversand pe trecerea de pietoni (eventual simultan cu un camion neatent), primind vestea ca e bolnav de cancer, planuind sa-si faca o casa la tara, inotand in mare, muscand dintr-un mar, facand ochi dulci unei curve (sau platind-o – inainte, ca dupa nu merge), ascultand temele copiilor, calatorind in tren cu o persoana care miroase urat (sau care sforaie, sau care vorbeste foarte mult, sau care rontaie chips-uri), etc., etc. Gandul s-ar topi in multimea aceasta de situatii, le-ar copia intelesurile, culoarea si ritmul si s-ar transforma intr-o multime de alte ganduri – diferite toate si straine de gandul initial… e un efort inutil

Vilma Minor

Ahh…
Tie ti-as pune acum in minte “ De ce doar unul? De ce sa aleg?”
Bine zis, “Ahh…”. As vrea sa pot pune un gand in mintea fiecarui om. Macar unul.
Astazi ar fi “Care e lucrul care ma reprezinta (pe mine, si aici nu se pun taxele, hrana si altele de genul “ trebuie”) pe care il voi face astazi?”. Stiu, suna putin “ by the book”, dar toate au fost spuse deja (:-)).

Adrian Chira

Cred ca nu doresc sa pun un singur gand. Asta suna un pic a comunism cand toti trebuia sa fim la fel, sa nu iesim in evindenta prin nimic si sa gandim la fel. Cred ca din diferenta de opinii si prin idei, ganduri diferite putem sa progresam, sa descoperim lucruri noi si sa fim mai buni.

Paul Cristian Stefanescu

Sa aiba toti acelasi obiectiv: sa ne zbatem, noi ca si colocatari pe Terra, sa exploram universul, sa descoperim ce e pe-acolo. Ar descoperi cu totii ca pentru asta nu trebuie sa stie ce au mai facut in vacanta Simona Senzual si Gina Pistol, ca nu au nevoie de costum Armani, ca nu au nevoie de Mercedes, femeile de machiaj si bijuterii. Ce e interesant e ca ar disparea tot ce motiveaza in prezent oamenii si s-ar ajunge la un fel de comunism total. La sase ani am citit prima carte de Jules Verne, Hector Servadac. Ingheta pamantul si unii au fugit cu un balon cu aer cald in spatiu.
Omenirea exista degeaba de fapt, nu realizeaza nimic. Suntem, in realitate, la fel de prosti ca niste soricei, care traiesc pentru a-si strange graunte intr-o camaruta si pentru a se reproduce. Doar ca la noi “nimicul, inutilul, degeaba si vanul” sunt mai sofisticate.

In curand intrebarea numarul 3 si raspunsurile…

5 comentarii

Publicat în dezvoltare personala

Etichetat , ,

Vorbeam despre 4 oameni senzationali…

Posted on octombrie 1, 2009 | Un comentariu

Ziceam acum ceva zile ca mi-a venit ideea de a le pune cateva intrebari unor oameni pe care-i apreciez mult. Pentru ca fiecare dintre ei a fost de acord cu ideea mea, acum va pot spune si despre cine e vorba iar luni o sa gasiti prima intrebare pe care le-am pus-o si raspunsurile lor.

Stefan Caraman
Nici nu stiu ce sa aleg sa scriu despre Stefan Caraman. Sa spun ca are talent cu carul si ca scrie mortal, ca piesele lui de teatru se joaca in Bucuresti si-n tara si ca a luat premiul UNITER? Sau mai bine spun ca are intiative care schimba status quo-ul, ca uneori e imprevizibil sau ca uneori te contrariaza, ca e si bun si cinic, ca e destept sau ca te face sa razi

Da o citire initiativei lui adresata Parlamentului Romaniei, numita deja “Initiativa Caraman” (aici) sau intra pe site-ul lui daca vrei sa afli mai multe …

Vilma Minor
Vilma este genul de om cu care eu as avea curaj sa merg si-n luna cum s-ar zice. Si nu e numai faptul ca-ti dai seama imediat ca ai in fatza un profesionist de top (cu o experienta excelenta in publicitate) ci atmosfera pe care reuseste sa o creeze prezenta ei, aerul elegant, asezat si linistit. E ceva in toate astea care nu stiu cum dar te face sa te simti de-a dreptul bine, pe maine sigure. N-am mai vazut pe cineva care sa gaseasca mai rapid si cu mai multa eleganta solutii unor situatii de criza asa cum face Vilma. Mi-e foarte draga, e o adevarata doamna.
Mai multe despre Vilma pe pagina ei de pe Linkedin

Adrian Chira
Adrian e un tip super destept, ii merge mintea brici, ii pica fisa si face conexiuni intre idei cum n-am mai vazut. Cauta si invata tot timpul fel de fel de lucruri, pe multe dintre ele le si experimenteaza si ce e cel mai tare e ca impartaseste tot ce stie, fara nicio problema. Are formari diverse de la medicina la inginerie si economie si desi a lucrat si pe aici si pe afara si desi ocupa tot timpul pozitii de top management, nu stiu cum naiba face dar reuseste sa ramana un om absolut normal, fara nici un fel de fite sau aere de vedeta.
Despre Adrian afli mai multe pe pagina lui de pe Linkedin sau pe site-ul lui

Paul Cristian Stefanescu
Paul e absolut senzational. Cred ca el e persoana din jurul meu cu cel mai mare curaj al opiniilor proprii exprimate public, cu chef de a lua atitudine si de a milita pentru schimbari de situatii, de oameni, de apucaturi. De multe ori citind editorialele lui m-am gandit si m-am temut ca “o sa si-o ia” de la X sau Y (cu care poate daca ar fi fost dragut ar fi avut de castigat) dar pentru el nu conta deloc. Important era sa spuna ce crede. Face jurnalism de multa vreme si de ceva ani e director general al revistei Brand4Brands. Ma gandesc ca la prima vedere ai putea cadea in capcana de a crede ca e oarecum timid si firav dar nu-ti trebuie mult sa te convingi ca ai de-a face cu un tip foarte puternic, un om care si-a construit businessul lui si care sunt convinsa ca ar putea construi, oricand, de la zero, un alt business.
Paul e si destept, scrie si misto, e si cautator e si asezat.
Despre Paul mai multe pe pagina lui de pe Linkedin

Stati pe aproape, pana luni mai e putin!

Un comentariu

Publicat în dezvoltare personala

Etichetat , ,

Pe pojghita

Posted on septembrie 16, 2009 | Lasă un comentariu

Aud parca tot mai des povesti despre masti, despre oameni ce sunt cu totul altceva decat par a fi si n-am cum naiba sa nu ma gandesc ca si mie mi se intampla, cand si cand, sa ma trezesc mergand nu pe teren solid cum credeam ci pe o biata pojghita de ghetata sub care musteste periculos apa.
M-am trezit pe pojghita in imprejurari foarte diverse si am avut din pacate si ocazia sa vad cazand, usor sau greu, fel de fel de masti.
Imi vin in minte nu stiu de ce, cateva experiente legate de medici pe care la inceput ii vedeam deschisi si buni, gata sa ma ajute pana in panzele albe daca ar fi fost nevoie dar carora incepeau sa le cada mastile imediat ce devenea clar ca “nu sar” cu nimic.
Imi mai amintesc ca am vazut crapand o gramada de masti de pe fetzele unor chelneri de pe la carciumioare de soi ce pozau in amabili si politicosi pana ajungeam sa le spun ca ciorba nu-i prea calda sau ca muschiul de vita e tare ca otelul.. La fel si la magazin cand ceream sa vad una sau alta iar vanzatoarea incepea sa-si arate coltii… Cu vecinii de la bloc idem. Frate de cruce parca esti cu cate unul pana incepe sa i se para ca e ceva vopsea de pe portiera ta pe masina lui…
Apoi, nashpa rau e cand se intampla sa crezi ca ti-ai gasit partenerul de afaceri “cel mai cel” din lume, cu care sa pornesti un business cum nu s-a mai vazut sau auzit, dar caruia, la cel mai mic “soc”, ii sarea vopseaua de pe fatza de nici nu-l mai cunosti…
Sa mai zic de colaboratorii “painea lui Dumnezeu” care cand simt ca nu mai au nevoie de tine isi iau traista-n bat si pe aici ti-e drumul? Sa aduc vorba de colegii de birou ce par prieteni pe viata dar care la prima adiere de vant te lasa cu fundu’n balta, sau de sefi in care-ti vine sa te increzi asa ca prostu’ dar de la care o iei peste bot cand ti-e lumea mai draga?
Basca uneori te mai trezesti pe pojghita si cand e vorba de rude sau si mai rau de prieteni pentru care ai fi bagat oricand mana in foc.
Cate si mai cate povesti din astea n-am auzit si eu si tu, si fir-ar sa fie pe cate dintre ele nu le-am si trait.
De-a lungul timpului am vazut doua tipuri de oameni, cei care atunci cand se rupe pojghita de gheata cu ei si ajung cu picioarele in apa se scutura simplu si trec mai departe dar am vazut si dintre cei care sufera, plang, isi pun intrebari, cauta explicatii, despica firul in patru si in general raman multa vreme uzi la picioare.
Nu stiu daca e neaparat mai bine de cei din prima categorie pentru ca, chiar daca suferi ca un caine, e imposibil sa nu inveti ceva dintr-o astfel de experienta. Despre ce e de invatat povestim alta data. Acum am 2 vesti pentru voi.
Vestea proasta e ca gheata se va tot rupe si ca in lumea asta in care traim pojghita se intinde parca mai mult ca niciodata.
Vestea buna e ca toti avem in viata noastra, oameni care sunt “teren solid 100%” oameni adevarati langa care nu riscam niciodata sa ajungem cu picioarele in apa. Oameni langa care ne putem obloji ranile, usca lacrimile sau picioarele ude, incarca bateriile pentru drumurile noastre prin viata.
Ca or fi parinti, soti, profesori, mentori, prieteni, iubiti sau altceva nici nu mai conteaza. Minunat e sa-i pretuim cat ii avem langa noi si sa ne bucuram stiind ca in viata nu mergem doar pe pojghita. Si la fel de minunat e sa ne dorim sa nu fim noi vreodata doar o pojghita…

Lasă un comentariu

Publicat în autocunoastere, De prin coltul memoriei, dezvoltare personala

Etichetat , , ,

John Wooden zice…

Posted on august 6, 2009 | Lasă un comentariu

„No written word, no spoken plea, can teach our youth what they should be. Nor all the books on all the shelves – it’s what the teachers are themselves.”

Lasă un comentariu

Publicat în dezvoltare personala

Pisica fara zambet am mai vazut, dar zambet fara pisica?

Posted on iulie 22, 2009 | 5 comentarii

Vreau sa-ti spun ca mi-a placut intotdeauna Lewis Carroll si ca as putea reciti de „n” ori Alice in Tara Minunilor fara sa ma plictisesc.
In plus, in functie de dispozitia sufleteasca si uneori si in functie de context, mi se pare ca povestea asta incepe sa aduca ba cu o poveste de viata ba cu o poveste din business.
Cum naiba poate semana cu o poveste din business? Stai sa vezi…
Ei bine, mi se intampla de multe ori sa ma confrunt cu sloganul conform caruia numai atitudinea conteaza la un om sau cu varianta lui indulcita “la un om atitudinea este cea mai importanta”.
Peste tot se cauta oameni „with the right attitude” si se considera ca daca are atitudinea potrivita restul se poate construi pe parcurs sau eventual vine de la sine…
M-a surprins mereu cand am auzit asta de la oameni pe care-i admir.
Sa fie clar, si eu cred in atitudinea deschisa si pozitiva dar nu pot sa fiu de acord sa nu pun langa ea cunostinte si abilitati.
Inteleg sa-ti bazezi selectia doar pe atitudine la un junior (desi si el ar trebui sa stie una alta daca a facut o scoala ceva) dar dincolo de juniorat cred ca nu mai poti face asta.
La urma urmei daca doar atitudinea conteaza …atunci de ce naiba mai facem scoli, de ce ne mai indesam mintea cu fel de fel de cunostinte, de ce ne mai bagam pielea in fel de fel de experiente mai mult sau mai putin sangeroase, de ce ne-o mai luam peste bot invatand lectii de baza, de ce naiba ne mai trezim noptile invartind la viteza maxima rotile cunostintelor pe care le-am acumulat pentru a gasi solutii unor probleme fel de fel?
Atitudinea goala de continut e foarte des in pericolul de a devia spre pupincurism iertata-mi fie expresia. Deviaza si spre tupeu maxim, spre vorbitul evaziv, spre pasarea treburilor tot timpul catre altcineva.
Limitandu-ne la atitudine ar fi ca si cum am da la cheie intr-un Ferarri minunat ….dar fara motor.
Ori de cate ori m-am intalnit cu atitudine nesustinuta de cunostinte si abilitati mi-a venit mereu in minte intrebarea asta minunata a lui Lewis Carroll: Zambet fara pisica?

5 comentarii

Publicat în autocunoastere, branding personal, dezvoltare personala, Ganduri de coach

Etichetat , , , , ,

Un pic mai „inalti”

Posted on iunie 26, 2009 | 3 comentarii

Mergeam eu asa intr-o zi cu masina cand brusc mi-a venit in minte un gand: pe masura ce trec anii parca devenim un pic mai “inalti”…. bucurandu-ne astfel de sansa de a avea o perspectiva mai clara si mai larga asupra intamplarilor, oamenilor, lucrurilor, privindu-le in contextul mai larg din care ele fac parte.
E frumos, ce sa zic…

3 comentarii

Publicat în De prin coltul memoriei, dezvoltare personala, Ganduri de coach

Etichetat