Category Archives: branding personal

Pisica fara zambet am mai vazut, dar zambet fara pisica?

Vreau sa-ti spun ca mi-a placut intotdeauna Lewis Carroll si ca as putea reciti de „n” ori Alice in Tara Minunilor fara sa ma plictisesc.
In plus, in functie de dispozitia sufleteasca si uneori si in functie de context, mi se pare ca povestea asta incepe sa aduca ba cu o poveste de viata ba cu o poveste din business.
Cum naiba poate semana cu o poveste din business? Stai sa vezi…
Ei bine, mi se intampla de multe ori sa ma confrunt cu sloganul conform caruia numai atitudinea conteaza la un om sau cu varianta lui indulcita “la un om atitudinea este cea mai importanta”.
Peste tot se cauta oameni „with the right attitude” si se considera ca daca are atitudinea potrivita restul se poate construi pe parcurs sau eventual vine de la sine…
M-a surprins mereu cand am auzit asta de la oameni pe care-i admir.
Sa fie clar, si eu cred in atitudinea deschisa si pozitiva dar nu pot sa fiu de acord sa nu pun langa ea cunostinte si abilitati.
Inteleg sa-ti bazezi selectia doar pe atitudine la un junior (desi si el ar trebui sa stie una alta daca a facut o scoala ceva) dar dincolo de juniorat cred ca nu mai poti face asta.
La urma urmei daca doar atitudinea conteaza …atunci de ce naiba mai facem scoli, de ce ne mai indesam mintea cu fel de fel de cunostinte, de ce ne mai bagam pielea in fel de fel de experiente mai mult sau mai putin sangeroase, de ce ne-o mai luam peste bot invatand lectii de baza, de ce naiba ne mai trezim noptile invartind la viteza maxima rotile cunostintelor pe care le-am acumulat pentru a gasi solutii unor probleme fel de fel?
Atitudinea goala de continut e foarte des in pericolul de a devia spre pupincurism iertata-mi fie expresia. Deviaza si spre tupeu maxim, spre vorbitul evaziv, spre pasarea treburilor tot timpul catre altcineva.
Limitandu-ne la atitudine ar fi ca si cum am da la cheie intr-un Ferarri minunat ….dar fara motor.
Ori de cate ori m-am intalnit cu atitudine nesustinuta de cunostinte si abilitati mi-a venit mereu in minte intrebarea asta minunata a lui Lewis Carroll: Zambet fara pisica?