Category Archives: autocunoastere

Ne uitam cateodata in oglinda si suntem mandri de noi, simtim ca suntem puternici si ca am cuceri lumea daca ne-am pune asta in minte.
Alta data nici nu ne recunoastem si ne intrebam: Cine e strainul / straina asta care se uita la mine din oglinda?

Despre taine…

Mi se intampla cateodata sa dau pur si simplu peste secretul cuiva. Si nu ma refer acum la situatiile in care vine cineva si-mi spune un secret care o sa ramana ingropat in mine for ever! Ma refer la situatiile in care fara sa vreau, fara sa vanez, fara sa trag de limba pe cineva mi se intampla sa aflu cate o taina. Din franturi de informatii mi se leaga in minte o poveste tainuita cu grija de cate cineva. C-o fi tainuit-o de teama, de jena, din modestie, pentru a proteja ceva sau pentru a evita pe cineva nu stiu. Cert e ca e o taina care teoretic n-ar fi trebuit aflata.
Bunnnn….Intrebarea e ce faci cand te trezesti in brate cu ditamai taina lafaita in toata splendoarea ei? Ca parca nu mai ai stare si-ti tot vine sa o spui si altora ca sa vada si ei ce tare esti tu ca ai descoperit asa un secret, parca te mananca limba ori de cate ori stai la cafea si la o vorba cu cineva sa-i zici: “Auzi ma, tu stiai ca …?” Ai sa razi daca-ti spun ca exista pe net o multime de tehnici de a pastra secrete. Unele iti recomanda sa le spui de cateva ori cu voce tare cand esti singur, altele sa le spui unei jucarii de plus, altele sa le scrii si apoi sa rupi hartia, sa urli in fantana (cred ca ecoul e ca si cum ti-ar zice cinea “E, na?”) si asa mai departe. De fapt toate te ajuta sa te eliberezi intr-un fel de taina pe care ai aflat-o.
Imi amintesc ca am citit undeva o pilda pe care o spunea Parintele Cleopa. Se spune ca venise o femeie la el cautand iertare pentru ca spusese secretul cuiva unei alte femei iar aceea alteia si tot asa pana cand totul s-a aflat. Parintele Cleopa a privit-o si i-a spus: “Vino maine cu un sac de pene la mine”. Femeia s-a dus, a strans de unde a putut un sac de pene si a doua zi era cu el la Parintele Cleopa.
“Acum du-te si lasa cate o pana la fiecare poarta din sat” I-a spus el. Femeia a plecat cu sacul in spate si a inceput sa lase cate o pana la fiecare poarta.
Istovita a revenit dupa cateva zile. “Gata, Parinte, a zis ea, le-am pus pe toate”Foarte bine – i-a raspuns Parintele Cleopa – acum e timpul sa te duci sa le si strangi. Te astept cu sacul din nou la mine”Peste 2 zile femeia s-a intors plangand cu doar o mana de pene. „Nu le-am mai gasit Parinte” – a spus ea „Acum poate intelegi cum e si cu vorbele. Odata ce le-ai pus la poarta altuia ele nu mai sunt ale tale si pot sa zboare luate de vant oriunde.
Ai grija ce faci cu vorbele!”
i-a mai spus Parintele

Deci e greu cu tainele dar asa nobil se simte sufletul cand reusesti!

Pe pojghita

Aud parca tot mai des povesti despre masti, despre oameni ce sunt cu totul altceva decat par a fi si n-am cum naiba sa nu ma gandesc ca si mie mi se intampla, cand si cand, sa ma trezesc mergand nu pe teren solid cum credeam ci pe o biata pojghita de ghetata sub care musteste periculos apa.
M-am trezit pe pojghita in imprejurari foarte diverse si am avut din pacate si ocazia sa vad cazand, usor sau greu, fel de fel de masti.
Imi vin in minte nu stiu de ce, cateva experiente legate de medici pe care la inceput ii vedeam deschisi si buni, gata sa ma ajute pana in panzele albe daca ar fi fost nevoie dar carora incepeau sa le cada mastile imediat ce devenea clar ca “nu sar” cu nimic.
Imi mai amintesc ca am vazut crapand o gramada de masti de pe fetzele unor chelneri de pe la carciumioare de soi ce pozau in amabili si politicosi pana ajungeam sa le spun ca ciorba nu-i prea calda sau ca muschiul de vita e tare ca otelul.. La fel si la magazin cand ceream sa vad una sau alta iar vanzatoarea incepea sa-si arate coltii… Cu vecinii de la bloc idem. Frate de cruce parca esti cu cate unul pana incepe sa i se para ca e ceva vopsea de pe portiera ta pe masina lui…
Apoi, nashpa rau e cand se intampla sa crezi ca ti-ai gasit partenerul de afaceri “cel mai cel” din lume, cu care sa pornesti un business cum nu s-a mai vazut sau auzit, dar caruia, la cel mai mic “soc”, ii sarea vopseaua de pe fatza de nici nu-l mai cunosti…
Sa mai zic de colaboratorii “painea lui Dumnezeu” care cand simt ca nu mai au nevoie de tine isi iau traista-n bat si pe aici ti-e drumul? Sa aduc vorba de colegii de birou ce par prieteni pe viata dar care la prima adiere de vant te lasa cu fundu’n balta, sau de sefi in care-ti vine sa te increzi asa ca prostu’ dar de la care o iei peste bot cand ti-e lumea mai draga?
Basca uneori te mai trezesti pe pojghita si cand e vorba de rude sau si mai rau de prieteni pentru care ai fi bagat oricand mana in foc.
Cate si mai cate povesti din astea n-am auzit si eu si tu, si fir-ar sa fie pe cate dintre ele nu le-am si trait.
De-a lungul timpului am vazut doua tipuri de oameni, cei care atunci cand se rupe pojghita de gheata cu ei si ajung cu picioarele in apa se scutura simplu si trec mai departe dar am vazut si dintre cei care sufera, plang, isi pun intrebari, cauta explicatii, despica firul in patru si in general raman multa vreme uzi la picioare.
Nu stiu daca e neaparat mai bine de cei din prima categorie pentru ca, chiar daca suferi ca un caine, e imposibil sa nu inveti ceva dintr-o astfel de experienta. Despre ce e de invatat povestim alta data. Acum am 2 vesti pentru voi.
Vestea proasta e ca gheata se va tot rupe si ca in lumea asta in care traim pojghita se intinde parca mai mult ca niciodata.
Vestea buna e ca toti avem in viata noastra, oameni care sunt “teren solid 100%” oameni adevarati langa care nu riscam niciodata sa ajungem cu picioarele in apa. Oameni langa care ne putem obloji ranile, usca lacrimile sau picioarele ude, incarca bateriile pentru drumurile noastre prin viata.
Ca or fi parinti, soti, profesori, mentori, prieteni, iubiti sau altceva nici nu mai conteaza. Minunat e sa-i pretuim cat ii avem langa noi si sa ne bucuram stiind ca in viata nu mergem doar pe pojghita. Si la fel de minunat e sa ne dorim sa nu fim noi vreodata doar o pojghita…

Pisica fara zambet am mai vazut, dar zambet fara pisica?

Vreau sa-ti spun ca mi-a placut intotdeauna Lewis Carroll si ca as putea reciti de „n” ori Alice in Tara Minunilor fara sa ma plictisesc.
In plus, in functie de dispozitia sufleteasca si uneori si in functie de context, mi se pare ca povestea asta incepe sa aduca ba cu o poveste de viata ba cu o poveste din business.
Cum naiba poate semana cu o poveste din business? Stai sa vezi…
Ei bine, mi se intampla de multe ori sa ma confrunt cu sloganul conform caruia numai atitudinea conteaza la un om sau cu varianta lui indulcita “la un om atitudinea este cea mai importanta”.
Peste tot se cauta oameni „with the right attitude” si se considera ca daca are atitudinea potrivita restul se poate construi pe parcurs sau eventual vine de la sine…
M-a surprins mereu cand am auzit asta de la oameni pe care-i admir.
Sa fie clar, si eu cred in atitudinea deschisa si pozitiva dar nu pot sa fiu de acord sa nu pun langa ea cunostinte si abilitati.
Inteleg sa-ti bazezi selectia doar pe atitudine la un junior (desi si el ar trebui sa stie una alta daca a facut o scoala ceva) dar dincolo de juniorat cred ca nu mai poti face asta.
La urma urmei daca doar atitudinea conteaza …atunci de ce naiba mai facem scoli, de ce ne mai indesam mintea cu fel de fel de cunostinte, de ce ne mai bagam pielea in fel de fel de experiente mai mult sau mai putin sangeroase, de ce ne-o mai luam peste bot invatand lectii de baza, de ce naiba ne mai trezim noptile invartind la viteza maxima rotile cunostintelor pe care le-am acumulat pentru a gasi solutii unor probleme fel de fel?
Atitudinea goala de continut e foarte des in pericolul de a devia spre pupincurism iertata-mi fie expresia. Deviaza si spre tupeu maxim, spre vorbitul evaziv, spre pasarea treburilor tot timpul catre altcineva.
Limitandu-ne la atitudine ar fi ca si cum am da la cheie intr-un Ferarri minunat ….dar fara motor.
Ori de cate ori m-am intalnit cu atitudine nesustinuta de cunostinte si abilitati mi-a venit mereu in minte intrebarea asta minunata a lui Lewis Carroll: Zambet fara pisica?