Pentru povestea de astăzi trebuie să ne întoarcem în timp, în Parisul sfârșitului de veac 19, în plin Belle Epoque, într-un Montmartre învăluit într-o atmosfera boemă, cu atelierele pictorilor stabiliți acolo pentru chiriile modeste, cu cafenele mici, învăluite în fum și în absint, cu sărăcie lucie, străzi pline de noroaie dar cu o poftă nebună de viață și de a trăi clipa ce răzbătea de peste tot.
Trebuie să ni-i imaginăm acolo pe Modigliani, pe Picasso, pe Rousseau vameșul, pe Renoir, pe Utrillo, pe Zola, pe Apollinaire, pe Toulouse Lautrec, pe Matisse, Degas și pe mulți, foarte mulți alții. Nici n-aș avea cum să-i enumăr pe toți.
Ei bine, în atmosfera asta boemă din Montmartre, trăia într-o familie săracă, Louise Weber, fiica unei spălătorese. Louise iubea să danseze iar pentru asta ar fi făcut orice. Pe la 16 ani începuse să fure rochii din spălătoria mamei și să fugă, îmbrăcată elegant, în sălile de dans. N-a trecut mult până a ajuns la Moulin Rouge unde a fost luată sub aripa sa de un dansator misterios, Jaques Renaudin, despre care vom vorbi un pic mai târziu.
Se spune că atunci când dansa printre mesele de la Moulin Rouge, agitând volanele fustei, reușea să le ia de pe cap domnilor pălăriile, cu vârful pantofilor, ca apoi să dea pe gât paharul de băutură de pe masa lor. Au numit-o La Goulue (Mâncăcioasa) și așa i-a rămas numele în istorie.
La Goulue ardea ca o flacără, venea să o vadă dansând la Moulin Rouge toată lumea pestriță din Montmartre, veneau artiști, prinți, ambasadori, prim-miniștri. Când își ridica fustă plină de volane și lasa la iveală cele două inimioare cusute pe lenjerie, în față și în spate, lumea era în delir.
Fata asta simplă și nebună ce nici măcar nu era vreo mare frumusețe dar care dansa cu o senzualitate și o îndrăzneală nemaipomenită până atunci, furase inimile tuturor și devenise cea mai cunoscută și cea mai bine plătită vedetă a timpului. S-au sinucis pentru ea patru bărbați iar mulți alții au suferit și au suspinat îndelung.
Unul dintre îndrăgostiți ar fi fost prințul Alexei, fratele mai mic al țarului Rusiei, care într-o zi a invitat-o în apartamentul sau de pe lângă Arcul de Triumf și i-a pregătit o baie plină cu șampanie. La Goulue s-a aruncat în cadă și a povestit apoi despre senzația ciudată de înțepături și furnicături de pe tot corpul.
Înainte de a merge cu povestea mai departe, să revenim un pic la Jacques Renaudin, partenerul de dans al lui La Goulue, un personaj înalt și foarte slab, cu o flexibilitate incredibilă a corpului ceea ce-i permitea să facă mișcări și numere de contorsionism de-a dreptul inimaginabile. În timpul zilei Jacques Renaudin era negustor de vinuri pentru ca seara să devină vedeta Moulin Rouge-ului sub porecla care i-a fost dată de “Valentin le Desosse” (Valentin dezosatul). Se spune că a avut 83,112 dansuri pe scena Moulin Rouge-ului de la valsuri la polci și cadriluri și că n-a acceptat niciodată vreun ban de la Moulin Rouge deși era, alături de La Goulue, vedeta cabaretului. Valentin le Desosse a dansat toată viata doar din plăcere.
Medicii cred acum că flexibilitatea corpului sau, ce părea de cauciuc, se datora de fapt unei boli a articulațiilor dar cine știe care o fi fost adevărul?
În plină glorie, La Gouloue s-a gândit că Moulin Rouge e deja un loc prea mic pentru ea, că merită mai mult și că ar fi timpul să ia lucrurile pe cont propriu și să fie propria ei vedetă. A investit o mulțime de bani , și-a construit un show al ei și a început turneele dar spectatorii care făceau altă dată coadă să între la Moulin Rouge n-au mai apărut. Au trecut ceva ani, după eșecul show-ului a ales circul, când nici circul n-a mers a ales să joace în câteva piese de teatru, când nici ele n-au mers a încercat lucruri și mai mici. Anii au tot trecut peste La Goulue și din băile în șampanie și gloria de altădată nu mai rămăsese nimic. Ajunsese să vândă dulciuri și flori că să se întrețină, apoi țigări și chibrituri chiar în față la Moulin Rouge unde însă n-o mai cunoștea nimeni. Epoca ei trecuse.
Săracă și uitată, s-a refugiat în băutură, trăia într-o baracă, de pe o zi pe alta și când, cu doar cu câteva luni înainte de a se stinge, un reporter a venit să o filmeze s-a încumetat să facă pentru el câțiva pași de dans. Avea haine ponosite și multe kilograme în plus dar mișcările mai aveau parcă un pic din magia de odinioară.
La Goulue a fost înmormântată într-un cimitir sărac pentru ca mai apoi trupul să-i fie mutat în cimitirul din Montmartre aproape de zona în care și-a trăit gloria. Franța nu o uitase. Rămâne ca amintire afișul pictat de Toulouse Lautrec în care apare împreună cu partenerul ei de dans iar dacă intri pe site-ul Moulin Rouge o să-i găsești fotografia și denumirea de regina a can-can-ului și simbol al senzualității pariziene.
După plecarea lui La Goulue , Valentin le Desosse a dispărut fără urmă și nimeni n-a mai știut niciodată nimic despre el.
Mă gândesc câteodată că dacă ar fi posibile calatoriile prin timp, mi-ar plăcea să stau la o cină și să povestesc una alta cu diferite personaje istorice. N-am niciun dubiu că i-aș pune pe lista de invitați și pe La Goulue și pe Valentin le Desosse.
Ce mai cină ar fi! High class!
Mariana Iosif's blog 
