Eram într-un mic salon de coafură din centrul Bucureștiului, nimic spectaculos la acest salon, doar că m-am învățat să mă duc acolo pentru că e la doi pași de metrou, ceea ce-mi place mult.
Merg acolo când mă decid să mă tund (plec cu gândul unei schimbări totale și când stilistul mă întreabă “Ce-i facem?” îi răspund invariabil “îl scurtăm un pic, cam cu doi centimetri”. Mai merg și când am chef de un mic răsfăț adică de un spălat cu masaj (șamponat cum îl numesc ei că spălat sună prea banal (😊)) sau de un minim coafat (“Ceva lejer, cu peria”).
Pentru acest “ceva lejer cu peria” ajunsesem atunci acolo. Salonul e chiar mic, 3 scaune de coafură cam înghesuite, două locuri la manichiură și pedichiură o chiuvetă mică pentru șamponat (😊), o canapea și o cabina de cosmetică.
Afară era caniculă, ajunsesem fleașcă în salon și cele câteva minute cât am așteptat în aerul condiționat dat la maximum mi s-au părut rupte din rai. A urmat șamponatul și apoi stilistul m-a poftit pe scaun. I-am spus ce vreau, a confirmat zâmbind și a trecut la mânuit peria și la a clădi buclele mele lejere.
La un moment dat am văzut în oglindă că la una dintre măsuțele de pedichiură s-a așezat “un domn bine”, pe la 40 de ani, cu costum și cravată, coborât parcă dintr-o revista de modă. Și-a suflecat pantalonii, până aproape de genunchi și și-a pus picioarele “la înmuiat”. Apoi și-a instalat căștile în urechi și laptopul pe genunchi și a început să vorbească, probabil cu agentul lui de bursă. “X cum e? În creștere?”, “Da, ia, aceeași sumă”, “dar de B ce zici?” “să vindem Y?” Conversația mai era întreruptă din când în când de telefoane probabil de la birou. Indicații date scurt, programări de întâlniri, discuții ce păreau despre bugete. Domnul elegant era cu siguranță un manager important. Când tălpile i s-au înmuiat, primul picior i-a fost ridicat cu blândețe și așezat elegant în poala doamnei, apoi forfecuțele și pilele au început să-și facă treaba.
Domnul era în lumea lui, nicio privire aruncată doamnei, niciun cuvințel.
Coafura mea se contura bine, din când in când ii zâmbeam complice stilistului la câte o frază mai țâfnoasă a domnului elegant.
Primul picior fusese rezolvat, la al doilea am mai aflat câteva informații despre bursă și am mai auzit câteva indicații de business. Spre final, când buclele mele lejere erau gata, doamna de la cosmetică s-a apropiat de domnul elegant și i-a spus: “Când terminați aici, vă aștept la pensat”.
M-am ridicat de pe scaun, mi-am trecut mâna prin păr mulțumită de rezultat, am plătit și am plecat.
Afară începuse să plouă.
Mariana Iosif's blog 