Aici, Radio Vacanța

Pe la nouă-zece ani îmi intrase în cap că-mi place Nat King Cole. Nu știu de unde auzisem numele ăsta, nu ascultasem nimic, niciodată, dar, întotdeauna când mă întreba cineva ce muzică îmi place îi răspundeam misterios, dându-mi ușor capul pe spate, de parcă aș fi spus ceva important și solemn: Natchincol. Așa cum nu-l ascultasem vreodată nu văzusem nici numele lui scris pe undeva și, de aceea, până la întâmplarea pe care am să v-o povestesc curând, când trebuia să-l scriu, îl scriam exact cum îl pronunțam.

Povestea mea spune așa: eram la mare cu mama mea, stăteam la o verișoară în Constanța, undeva prin Tomis Nord, unde ne inghesuiam preț de vreo 10 zile, 6 oameni într-un apartament mic de două camere. De acolo, din Tomis Nord, mergeam o bună bucată de drum printre blocuri, până la o stație de troleu care ne lăsa la Satul de Vacanță. Apoi pe jos, până la Perla, la plajă. Acolo ne făceam veacul dimineață și după-amiază, tolănite pe cearceaf, asculatand  Radio Vacanța: “Aici Radio Vacanţa, Hier Spricht Der Ferienfunk, This is Radio Holidays, Govorit Radiostanţia Otdîh, Ici Radio Vacances”.

Pândeam melodie de melodie sperând mereu că următoarea va fi Natchincol, mama îmi  zicea că o să se ducă ea la oamenii aia de la radio să-i roage să pună o dată și asta. Nu mai știu de ce n-a făcut-o, cred că ne luam cu joaca, cu valurile,cu leneveala pe plajă.

Să înaintăm însă spre miezul poveștii.

În drumul prin Satul de Vacanță, printre căsuțele cu nume de zone ale țării (Casă Vâlceană, Casă Gorjeană și așa mai departe), treceam pe lângă o terasă unde am văzut prima dată un tonomat muzical și pe cineva alegând o melodie. Mi s-a părut ceva fascinant și în fiecare dintre zilele următoare, dimineața și seara, mă opream să mă uit la tonomat. Nu l-am mai găsit însă funcțional, era scos din priză, iar ecranul cu melodii era întunecat.

Cu chiu cu vai am convins-o pe mama să întrebe un ospătar dacă îl poate băga cineva în priză că “ar vrea și fetița mea să aleagă o melodie”. Nu mai știu ce i-au răspuns, că e blocat parcă și că degeaba l-ar băga în priză că oricum n-ar merge. Am oftat și m-am resemnat, spre sfârșitul vacanței însă l-am văzut din nou aprins. Terasa era plină de oameni în ziua aia dar nimeni nu se îndurase sau nu se sinchisise să bage o monedă și să aleagă o melodie. Țopăiam de fericire, mama pregătise moneda, iar eu treceam cu degetul, de sus în jos pe fiecare artist. Îi citeam și ei numele fiecăruia că să alegem împreună. La un moment dat, după ce am rostit Nat, inima a început să mi-o ia la sănătoasa. Am citit și recitit Nat King Cole pronunțând foarte separat de data asta de parcă așa o făcusem dintotdeauna, apoi am împins fisa în aparat și am apăsat butonul start.

Câteva secunde nu s-a întâmplat nimic. Așteptam suspendată într-un spațiu parcă ireal, ospătarul pe care-l abordasem zilele trecute, venise și el curios să vadă “ce cântec a ales fetița” și deodată au început să se audă viori, un pian, apoi ceva tobe și din nou viori, o întreagă orchestră.

Ospătarul începuse să se strâmbe, de la mese câteva capete s-au întors spre noi mirate iar maică-mea s-a aplecat și m-a întrebat discret: dar tu știai cum cânta Nat King Cole, nu? “Da”, i-am răspuns sigură dar de fapt foarte încurcată. După toate instrumentele a început să se audă o voce diafană cu un timbru foarte ciudat și apoi din nou viori și din nou orchestra.

Ascultam ceva cu totul nou pentru mine, nici nu mai știu dacă mai trăisem vreodată o așa mirare. Ca prin vis l-am auzit pe ospătar: “Ce naiba muzică e doamnă asta? Asta-i place fetiței?”. Nici n-a apucat să-i răspundă că el continua să se lamenteze în legea lui.

Mama m-a strâns de mâna și mi-a făcut semn să plecăm. Mergeam și parcă muzica mergea și ea cu noi. N-am mai vorbit până la plajă și nici ceva vreme după asta până când, așa, într-o doară, o aud spunând: “Ia că o să mă duc eu la băiețîi ăștia de la Radio Vacanța să pună și ei Nat King Cole”.

Dar cum va spuneam, ne-om fi luat cu lenea, cu joaca, cu valurile și nu s-a mai dus, a rămas însă cu mine de atunci încoace povestea asta și muzică lui Nat King Cole.

Iar eu am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s