3  momente inedite în sala de teatru  (una caldă, două reci).

Întâmplarea numărul unu (rece, rece ca gheața)

Eram la Bulandra, la “Crimă și pedeapsă”, spectacolul se joacă într-o sală mică, undeva la etaj, într-o clădire alăturată sălii Toma Caragiu de la Grădina Icoanei.

Scena e în mijloc, ca un ring, în jurul ei, pe toate părțile scaune. Cam 3-4 rânduri, nu mai mult. În sală oameni de toate vârstele, niște norocoși care au reușit să prindă bilete la așa o bijuterie de spectacol. Nu cred că am văzut vreodată un spectacol mai bun, e pe primul loc în topul meu “all time”. Dacă nu l-ați văzut zic să faceți orice efort posibil să-l vedeți, e de neratat. Dar să lăsăm asta și să trecem la întâmplarea cu pricina.

Eram deci în mijlocul spectacolului, Marius Manole avea un monolog emoționant, puteai parcă să tai aerul cu cuțitul cum s-ar zice. Și, tocmai în atmosfera aceea magică, o bătrânică din rândul 1, foarte aproape de scenă, a scos  din buzunar o bomboană și a început să o fâșâie. Dar nu un fâșâit discret ci unul susținut, incredibil de zgomotos. Se auzea în toată sala. Privirile erau toate pe ea, cineva din spate a bătut-o pe umăr și i-a spus încet “Doamnă, deranjați” dar doamna părea că făcuse din desfacerea ambalajului bomboanei scopul vieții sale. Pe scenă Marius Manole își continua monologul (chiar nu știu cum reușea), doamna își vedea de treaba ei fâș-fâș-fâș. Secunde incredibil de jenante ce păreau să nu se mai termine. Și atunci s-a produs incredibilul. Unul dintre actori, Vlad Logigan, s-a aplecat peste marginea scenei, a smuls bomboana din mână doamnei și a dat furios cu ea de pământ. Spectacolul continua, bomboana ajunsese pe undeva pe sub scaune. Doamna mirată și contrariată s-a aplecat un pic să se uite după ea. N-a găsit-o. “Este inacceptabil așa ceva” i-a spus supărată soțului de lângă ea.

Întâmplarea numărul doi (caldă, foarte caldă)

Întâmplarea asta am mai povestit-o când am făcut lista cu topul spectacolelor 2018. Eram la “Aproape cantec” la Teatrul Odeon, un spectacol care pe mine m-a emoționat de m-a făcut praf. La final, mulți din sală ne ștergeam lacrimile. Aplauzele nu se mai apreau. Îți venea efectiv să te duci pe scenă și să o strângi în brațe pe Anda Saltelechi și să plângi împreună cu ea. Cred că asta a simțit și o doamnă din primul rând pe care am văzut-o scoțându-și de pe mână o frumoasă brațară de lemn. A făcut un pas până lângă scenă și i-a dat-o Andei Saltelechi. Aceasta la început a ezitat, nu știa ce să facă dar doamna îi făcea semne că este în regulă și că i-o dă din inimă. A luat-o, și-a pus-o pe mână și a mângâiat-o de câteva ori. Lacrimile au început să-i curgă din nou.

Întâmplarea numărul trei (rece, foarte rece)

Și, în final, pentru ultima întâmplare va trebui să mergem la Teatrul Metropolis. Eram la Amadeus, un spectacol la care este incredibil de greu să prinzi bilete, cred că se epuizează în maximum 10 minute de când se pun în vânzare. George Costin, cel care îl joacă pe Salieri, era poate în cea mai emoționantă scenă, cea  a dialogului sau cu divinitatea. Era un moment de o emoție incredibilă și bineînțeles că exact atunci a sunat telefonul. Suna și suna și suna. Exasperant și umilitor suna. George Costin a mai continuat un pic și apoi, învins de sunetul telefonului, s-a oprit. A rugat-o pe doamnă să iasă din sală ca să răspundă dacă e urgent. Doamna, o bătrânică, a ridicat câțiva oameni și a ieșit. Preț de câteva secunde nimeni nu a știut ce va fi mai departe. Magia se risipea ușor cum se risipește ceața. George Costin ne-a privit parcă pe fiecare în ochi, a oftat și a spus: “Voi relua acest moment, nu pentru că sunt eu bun ci pentru că e prea frumos scris și ar fi pacat….”. Și l-a reluat, a intrat din nou în personajul Salieri și magia a revenit.

La final, când ieșeam din sala de spactacol, am auzit comentarii de la cei care stăt

useră lângă doamna respectivă că ar fi încercat să-l oprească din sunat dar că nu a știut cum să o facă. Și m-am gândit, ca de atâtea ori când văd bătrânei cărora le sună telefoanele și care par derutați de asta, la copiii lor care le iau telefoane de fițe dar nu mai stau (foarte ocupați cum sunt) și să-i învețe pe îndelete cum să le foloseasca…

red human face monument on green grass field

Photo by Mike Bird on Pexels.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s