Cele mai bune spectacole de teatru ale anului 2018 (intr-o opinie foarte subiectiva, de spectator)

  1. Pădurea spânzuraților – TNB

A fost ultimul spectacol de teatru al anului 2018, nu credeam că mai poate să-mi tulbure ceva topul dar acest spectacol al domnului Radu Afrim a zburat cu grație direct pe primul loc. “Măreț” este cuvântul pe care l-am folosit la final încercând să-l descriu și nu-mi aduc aminte să mai fi folosit vreodată cuvântul ăsta despre un spectacol. Am auzit păreri că poate au fost câteva scene un pic lungite și poate unele au fost inutile, or fi fost, pe mine nu m-au deranjat, nici nu știu când au trecut aproape 4 ore. Montarea este spectaculoasă, te simți când într-un sat de la țară, când pe câmpul de luptă, când în trecut, când în prezent. Spectacolul te prinde parcă de mână și te smucește din scaunul confortabil de teatru purtându-te cu el peste tot, ca pe un drum inițiatic prin povești, situații, decizii, îți pune în față oglinzi în care prin sufletul personajelor îți vezi propriul suflet. E de neratat zic eu.

  1.  Coriolanus – Teatrul Bulandra

Dacă la Pădurea spânzuraților am folosit cuvântul “Măreț”, la Coriolanus am folosit cuvântul “Intens”. Am ieșit din sala de la Bulandra ca din arenă, plină de praf din cap până-n picioare dar cu sufletul crescut până la cer. Echipa spectacolului Coriolanus, cu domnul Alexandru Darie în frunte este una în fața căreia să-ți scoți pălăria iar dacă n-ai pălărie să te duci și să-i strângi tare în brațe pentru efortul și pentru talentul lor prin care pot să facă așa o minunăție de spectacol. Nu scriu mai multe, am scris pe larg aici (mai atrag încă o dată atenția că sunt ceva spoilere în text).

  1.  Amadeus – Teatrul Metropolis

Nu e niciun dubiu că domnul Victor Ioan Frunză face spectacole de vârf și că trupa pe care și-a format-o la Teatrul Metropolis (cu George Costin, Andrei Hutuleac și toți ceilalți)  este printre cele mai bune din țară. Cred că mai bine de 1 an am vânat bilete și, într-un final, când îmi pierdusem cu totul speranța, le-am primit cadou de la un prieten, în cel mai incredibil mod cu putință. Îmi venea să plâng pe ele de fericire nu alta. Se joacă în sala mică de la Metropolis iar biletele cred că se epuizează în 10 minute de când sunt puse la vânzare online. Nu știu cum să le prinzi dar, pe cuvânt, merită tot efortul. Este tot așa, un spectacol maraton, dacă nu ești cu mașina este posibil să pierzi ultimul metrou, dar asta nici nu te mai supără pentru că atunci când ieși din sală ai un zâmbet pe față care nu se mai șterge și ai și niște aripi de fericire că astfel de spectacole se joacă în orașul tău și că tu ai șansa să le vezi.

  1.  Hamlet – Teatrul Metropolis

Când vânam bilete la Amadeus vânam și la Hamlet. Tot la Metropolis, tot ieșit din mâna domnului Frunză, tot cu trupa lui. Mi-a fost greu să aleg între cele două spectacole pe care să-l pun mai înainte. Hamlet-ul e ceva incredibil, o lume recladita veridic, o descindere de forțe pe scena mică de la Metropolis.  Nu știu cum reușește domnul Frunză să-și construiască cu așa măiestrie poveștile astea care-ți zboară mintea (😊). În general, când aleg o piesă de teatru, mai arunc un ochi pe cronici dar la spectacolele domnul Frunză nu o mai fac. Numele lui pe afiș este o garanție că n-are cum să fie rău. Aaa, și să nu uit să dau un exemplu, că tot ziceam de lumea reclădita veridic, în scena groparilor pare că se sapă o groapă chiar acolo, lângă scenă, cu pământ aruncat cu lopata și cu tot tacâmul astfel încât la final ieși din sală de spectacol prin țărână.

  1.  20 de ani în Siberia-TNB

Acesta este un spectacol care îți rupe inimă în bucăți. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să ies în lacrimi dintr-o sală de spectacol și să văd în jurul meu aproape pe toți ceilalți spectatori cu ochii roșii de plâns și cu șervețelele în mână. Sigur, știu mulți oameni în jurul meu care când se gândesc la teatru se gândesc la spectacolele de comedie în care să se tăvălească pe jos de râs și să plece apoi relaxați acasă sau la un șpriț, pentru că, nu-i așa, viața e destul de nasoală ca să mă duc să mai plâng și la teatru.

Am mai aterizat și eu la câte o comedie, au fost unele la care am râs copios deși mă dusesem îndoită că mă poate amuza pe mine așa ceva ((😊)) , totuși piesele care mi-au rămas în suflet pe termen lung sunt cele care m-au provocat într-un fel deosebit, cele care m-au zgâlțâit, care mi-au arătat povești de viață incredibile și oameni care au luptat pentru viața, pentru credința și pentru sufletul lor.

“20 de ani în Siberia” este o bijuterie de specatcol inspirat din viața Aniței Nandis. O singură actriță pe scenă, Amalia Ciolan și poate numele ei nu-ți spune mare lucru acum, după spectacolul ăsta o vei ține minte însă, pe viață.

Pe Anița Nandis o vei purta în suflet și vei fi pe de o parte furios și trist că așa ceva s-a putut întâmplă iar pe de altă parte mândru că există printre ai tăi oameni care nu și-au pierdut sufletul și credința indiferent de grozăviile prin care le-a fost dat să treacă. Iar asta îți dă speranță pe mai departe. https://www.youtube.com/watch?v=TaxO7dh4JcA

  1.  Tipografic majuscul – Teatrul Odeon

La spectacolul ăsta m-am dus fără vreo așteptare specială și fără să știu ceva despre el. Știam doar că joacă Cătălina Mustață care mi-e foarte dragă și pe care n-o mai văzusem de multă vreme. Am pus Tipografic Majuscul așa de sus în preferințele mele pentru subiectul său inspirat dintr-un caz real, dosarul “Elevul”, de care nu auzisem nimic. Pe scurt este povestea unui tânăr de 17 ani, elevul Mugur Călinescu de la liceul A.T Laurian din Botosani, care în 1981, în plină perioadă comunistă, a scris pe panourile ce înconjurau un șantier din centrul orasului mesaje de libertate și de protest (“Ne-am săturat de lipsuri. Vrem libertate” sau “Ne-am săturat de mizerie”).

Mesajele au continuat să apară pe panouri zile în șir spre disperarea miliției și a securității și în ciuda pândelor pe care le organizau ca să-l prindă pe autor. Când în final l-au prins, ușor de estimat, viața lui și a celor din jurul lui, mai ales a mamei, a devenit un coșmar. Anchete, persecuție, bătaie, marginalizare. Un coșmar îmbrăcat în haina “vrem să te ajutăm să-ți îndrepți comportamentul..” Interesant modul în care s-au raportat la această întâmplare cei din jurul lui Mugur Călinescu: prietenii, colegii de școală, profesorii, vecinii, chiar și tatăl lui.

Într-o perioadă dominată de frică, un tânăr de 17 ani din Botoșani a avut curajul să-și scrie mesajele de protest visând să-i inspire pe compatriotii lui. A mai trăit doar 3 ani după ce a fost prins.

Nu e trist și revoltător că știm atât de puțin despre oameni ca el?

Spectacolul o avea multe lucruri să i se reproșeze (poate minimalismul său), pentru mine este însă, așa cum ziceam în topul preferințelor mele iar Mugur Călinescu în inima mea.

Mai multe despre el aici: https://adevărul.ro/locale/botoșani/torturat-securitate-indaznit-ceară-libertate-Îl-țineau-3-ore-zi-față-lămpi-făcut-leucemie-murit-1_5665d8497d919ed50efd02f6/index.html

  1.  Anonimul venețian- TNB

Delicat și emoționant spectacol despre o poveste de dragoste spartă cumva în bucăți dar rămasă în suflet până la final. Un el și o ea, foști soț și soție cu ani în urmă, se reîntâlnesc în Veneția. El e artist, acum singur și bolnav în fază terminală, ea e o femeie ambițioasă, cu o viață comodă și așezată. Jocul reproșurilor, al ironiilor, al învinovățirilor se întâmplă undeva la suprafață, mai în adânc printre replici și priviri întrezărești mereu dragostea și regretul pentru tot ce-ar fi putut să fie dar din păcate n-a fost. Ilinca Goia și Andrei Ionescu mi s-au părut a fi foarte potriviți în rolurile lor.

  1.  Pe jumătate cântec – Teatrul Odeon

Din nou un spectacol de genul “One woman show”, cu o Anda Saltelechi pe care nu o cunoșteam dar care m-a dat gata total și iremediabil (😊). Este povestea de viață a unei fetițe, Francesca, spusă în 9 mini povești ce acoperă intervalul de vârstă cuprins între 5 și 33 de ani. Fiecare mini poveste are un miez al ei, un fel de esență a vârstei respective. Anda Saltelechi e credibilă și impresionantă în toate ipostazele, trăiește și transmite emoțiile unei fetițe, ale unei adolescente îndrăgostită, ale unei femei ușoare și în final ale unei mame. Francesca și-a dorit dintotdeauna să devină cântăreață dar n-a avut curajul sau poate n-a putut să lupte pentru visul ei. E poate povestea unei ratări cu care ne putem asocia (măcar un pic) fiecare dintre noi cei care om fi avut vreodată un vis pentru care n-am avut curajul sau n-am putut să luptam… E de văzut piesa asta, povestea e într-un fel o lecție pentru viață iar Anda Saltelechi este o minune de actriță.

  1.  Zbor deasupra unui cuib de cuci – Teatrul Metropolis

Încă un spectacol al Domnului Victor Ioan Frunză și al echipei sale de super actori foarte tineri și foarte talentați. Nu l-am pus atât de sus cum am pus Amadeus și Hamlet poate pentru că aveam filmul cu Jack Nicholson în minte iar spectacolul nu e în direcția filmului (nu, nu e rău că nu e (😊)). Pentru gustul meu totuși e un pic cam mult dus spre comedie, râzi copios de întâmplări și încurcături diverse dar râsul ăsta nu poate fi unul din toți rărunchii pentru că, de fapt, știi că totul e o dramă.

Probabil că prin portița asta a comediei poți strecura mai ușor în sufletul omului teme mari și întrebări importante. Poate de asta este construit spectacolul așa. Eu însă n-am reușit să îmbin foarte bine în minte și-n suflet comedia și drama în acest caz. L-am pus totuși în top pentru că n-ai cum să nu-l pui. Jocul actorilor e desăvârșit iar în final, orice ai zice, este un spectacol de teatru pe cinste!

  1.  Schneider & Schuster

Dacă vrei să vezi doi actori excepționali la lucru mergi la “Schneider & Schuster”. Mihai Călin și Richard Bovnoczki spun povestea a doi actori evrei din Polonia în vremea celui de-al doilea război mondial. Într-o lume în care nu știi cine mai are nevoie de teatru ei se ambiționează să-i bucure pe oameni cu talentul lor iar atunci când parcă nu-și mai găsesc locul nicăieri se decid să-și facă ei un teatru. Nu reușesc însă mare lucru, în final sunt deportați, ajung într-un lagăr de concentrare și apoi în Siberia.

Când sunt eliberați se întorc într-o Polonie schimbată în care își vor sau nu-și vor mai găsi locul. Povestea lor, deloc veselă, e spusă însă cu umor, ironie și optimism. Dincolo de subiect, piesa asta merită văzută mai ales pentru performanța celor doi mari actori.

Acestea au fost cele 10 spectacole care mi-au plăcut cel mai mult în 2018. Voi mai scrie despre încă 10 spectacole pe care le-aș numi bune și la care nu este o pierdere de timp să mergi.

Apoi voi mai scrie și despre 7 spectacole de teatru care pe mine nu m-au convins deloc.

Și poate o să fac și un top al celor mai ciudate întâmplări trăite într-o sală de teatru, că e păcat să fie uitate (😊)

Dacă ai văzut spectacole de teatru minunate spune-mi și mie despre ele. Poate nu le-am văzut și așa mi le pun pe lista de 2019. Îți mulțumesc de pe acum!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s