Permanentul și scorțișoara

Sunt în metrou, pe scaunul din dreapta mea stă un tânăr subțirel, poartă panataloni de doc deschiși la culoare și tricou roșu. În mână are o pungă cu un covrig presărat cu semințe de floarea soarelui.

Covrigul lui, ca toți covrigii, miroase în mod ciudat a soluție de permanent cu care își făceau, pe vremuri, doamnele părul creț. Ori de câte ori mă întâlnesc cu mirosul de covrig, gândul mă duce la soluția de permanent.

În dreapta tânărului stă o ea. Poartă blugi frumos rupți în genunchi, tricou alb, converși albi și ei pe care-i văd bine pentru că deși e aglomerat, ea stă picior peste picior și mișcă ritmic din piciorul de deasupra. În mână are o pungă de hârtie maronie din care ridică un ștrudel si mușcă copios din el . Mirosul de scorțișoară ajunge până la mine. O șuviță de miros de permanent, una de scorțișoară. Combinația nu e una reușită, mă străduiesc să desfac din împletitură șuvițele și să le las să ajungă la mine  una câte una.

El mănâncă tacticos, strecoară două degete în punga de hârtie, rupe câte un tentacul al covrigului, și il bagă discret în gură. Îi văd maxilarul lucrând. Apoi degetele pipăie în pungă un nou tentacul, il rupe ușor și il duce rapid la gură.

Lângă el, ea mănâncă serios, cu mușcaturi mari. Firimiturile de aluat crocant i se așază în poală. Preț de câteva înghițituri, până spre finalul strudelui, pare că nici nu le observă iar atunci când o face le scutură viguros în stânga și în dreapta. Multe sar pe pantalonii lui de doc iar el discret, după ce și-a șters precaut o mână pe alta să nu fi rămas vreo urmă de covrig pe degete, le da ușor jos. Pantalonii au fost salvați.

Fata e în lumea ei. O nouă mușcătură, noi firimituri pe fustă și, în final, punga de hârtie strânsă zgomotos în pumn până aproape nu se mai vede.  Se mai scutură un pic apoi se șterge atentă la gură să nu-i fi rămas ceva acolo. Curată o dunguliță de ruj ce se luase de pe buze pe dosul palmei.

Dă jos și el discret, de pe pantaloni, ultimele firimituri, cu gesturi stângace ca și cum s-ar simți vinovat sau ca și cum ea ar putea să fie deranjată de asta.

Să tot fi trecut vreo  patru stații de metrou de când asistam la spactacolul mâncatului din pungă. O pungă cu miros de permanent, alta cu miros de scorțișoară. Unul mâncând discret, altul voluptuos. Unul cu grijă, altul fără.

“Permanentul” a coborât curând, știam sigur că în punga lui mai rămăseseră niște semințe de floarea soarelui căzute de pe covrig. Știam sigur că nu va trece mult până când își va da capul pe spate și va lăsa să-i curgă în gură toate semințele din pungă. Știam că-mi place și mie să fac asta.

“Scorțișoara” a mai mers cu metroul mult și bine. Când am coborât eu, ea stătea în continuare relaxată, picior peste picior, cu ochii în telefon..

Între “Permanent” și “Scorțișoară” ar fi putut să fie mai mult, mult mai mult… dar în afară de un pic de zahăr pe pantalonii lui, n-a fost, de fapt, nimic.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s