În dimineața asta, pe parcursul a vreo 6-7 stații de metrou, un individ slăbuț, cu cămașă înflorată și bandană îi explica în engleză, unui alt individ, cu plete, barbă până spre jumătatea pieptului și o pălărie țuguiată, ceva despre Israel, Egipt, faraoni, preoți, zei, Dumnezeu etc.
Era aglomerat în metrou, om lângă om, dar el gesticula amplu și vorbea atât de tare încât engleza lui teatrală cu accente și intonații stranii se auzea la cel puțin 10 oameni distanță.
Lumea în jur se uita mirată, cărțile se retrăgeau în genți, nimeni nu s-ar mai fi putut concentra la citit, până și jocurile de pe telefoane păreau să fi luat o pauză în timp ce omul cu bandană părea de neoprit în pledoaria lui.
Interlocutorul lui era însă sceptic, nicio explicație nu era pe gustul lui, nimic nu părea să-l convingă iar asta îl întărâta și mai rău pe povestitor.
La un moment dat l-am văzut ridicând brațele, ca într-un moment de iluminare, și oferind exemplul devastator:
“Look, imagine God is like a pizza”/ “Uite imaginează-ți că Dumnezeu este o pizza”
“A pizza?” / O pizza? a întrebat neîncrezător omul cu pălăria țuguiată
“Oh, yeeees, a pizza and imagine the angels are the toppings”/ “O, da. O pizza și imaginează-ți că îngerii sunt toppingul”
“Wow, I get this with the pizza” / “Wow, înțeleg asta cu pizza” a răspuns dând din cap neîncrezătorul.
“And we all have a small piece of pizza, man. And guess what?” “Si toți avem câte o bucată mică de pizza, omule. Și ghici ce?” și aici povestitorul cu bandana, cu genunchii usor flexati, gura deschisa si zambetul pana la urechi a ramas ca intr-un stop cadru așteptând reacția și raspusul celuilalt:
“What?” / “Ce?” a întrebat acesta curios
Brațele povestitorului s-au deschis din nou, larg, lovind oamenii din jur, pieptul i s-a umflat iar din străfundul sufletului sau a erupt răspunsul exact când trenul ajunsese la capătul liniei:
“Pizza is infinite…”
I-am pierdut în mulțime, nu mai știu cum a continuat discuția dar mai ales nu știu cum o să-mi mai comand eu vreo pizza de acum încolo.
Ajunși la finalul povestirii tot ce ar mai merge spus este, cred, un Doamne Ferește (:-)))
Mariana Iosif's blog 