Top 10 spectacole de teatru din Bucuresti (care mi-au plăcut cel mai mult în 2017)

1. Crimă și pedeapsă (Teatrul Bulandra)
O bijuterie de spectacol, pentru mine e cel mai bun spectacol de teatru a anului 2017 și poate a ultimilor ani. Am vânat bilete luni de zile, sunt foarte, foarte greu de găsit pentru că se joacă rar, într-o sală foarte mică în care încap 100 de oameni sau poate chiar mai puțin. Actorii sunt toți la un nivel foarte înalt, n-aș putea spune că este unul mai bun ca altul. Marian Râlea, Marius Manole, Richard Bovnoczki, Vlad Logigan, toți sunt incredibili. Povestea este foarte bine spusă iar emoția pe care ți-o lasă în suflet este neprețuită.
M-aș duce să revăd piesa asta iar și iar. De sute de ori dacă s-ar putea.

2. Regele moare (Teatrul Național)
În mijlocul scenei Teatrului Național este delimitată o insulă, ca o sufragerie, în care se întâmplă aproape toată povestea, o poveste despre moarte, singura certitudine în viața noastră. Și cum toți murim înseamnă că și regale moare chiar dacă pare că îi e foarte greu să creadă așa ceva. Trece prin toate etapele durerii de la negare și furie până la acceptare.
Și uite așa, tu, rege sau regină a vieții tale, stai confortabil în scaun și te lași izbit din toate părțile de ideea morții. Ințelegând asta – că inevitabil o să mori – parcă știi (măcar atunci când ieși din sală) ce ai de făcut în viață ca să trăiești din plin, așa cum îți dorești, fără amânări și fără compromisuri.
Pentru cei care veți alege să mergeți să vedeți această piesă am o rugăminte: nu aplaudați decât la finalul finalului. Scena ultimă este de o emoție desăvârșită și are nevoie de liniște, o liniște totală.
Mariana Mihut și Victor Rebengiuc sunt geniali, îi iubesc mult. Pentru mine sunt neasemuiți.

3. Umbre (Teatrul Național)
Încă o piesă care-i are în rolurile principale pe Victor Rebengiuc și pe Mariana Mihut. O piesă zguduitoare ce te coboară în abisurile tristeții (până la lacrimi) pentru ca în final să-ți dea o rază de speranță. O piesă despre iubire în toate formele ei. Iubire cu “I” mare, foarte mare. Pe mine piesa nu m-a “dres” până la final. Am plecat cu sufletul făcut praf și chiar și acum când scriu parcă mi-ar veni să plâng un pic.
Te rog nu căuta multe informații despre piesa asta, farmecul este să te lași dus de poveste și să-i dai voie să se joace cu tine și să te surprindă așa cum dorește. Va merita fiecare minut pe care-l stai în sală.

4. Pe lacul auriu (Teatrul Bulandra)
Super piesă cu un alt cuplu de mari actori: Virgil și Valeria Ogasanu. O poveste despre trecerea timpului, despre o dragoste norocoasă ce durează o viață și despre câteva adevăruri pe care le știai deja că “sangele apă nu se face” și că prăpastia dintre generații nu e chiar reală (dacă ai văzut cândva filmul “On golden pond” cu Katherine Hepburn, Jane Fonda și Henry Fonda știi despre ce e vorba). Iubirea, ca întotdeauna, vindecă rănile pe care le provoacă poate fără să vrea. Și câtă nevoie avem nu doar de o iubire subâinteleasă și trăită în adâncurile sufletului ci de una scoasă la suprafața și exprimată. Frumos spectacol. Aș pune eticheta “Teatru adevarat” în dreptul lui și l-aș recomanda fără dubiu oricând, oricui.

5. Scaunele (Teatrul Bulandra)
Încă o piesă de Eugen Ionesco, montată de această dată la Bulandra. N-am ce să spun mai mult despre ea decât a spus Felix Alexa, regizorul spectacolului:
„Scaunele”-poate cea mai metafizică dintre piesele lui Ionesco, continuă să ne răscolească existența, pe care o credem, sau vrem cu disperare să o credem, plină de sens și de evenimente importante. Ionesco ne arată, fără menajamente, golul în care ne zbatem, o imagine a omenirii în căutarea propriei identităti și a unui scop care să ne justifice viața. Căutare iluzorie. Suntem resturile omenirii, dar cu asemenea resturi se mai poate face incă o ciorbă pe cinste, spune bătranul din piesă. Cinism salvator.” Felix Alexa
Oana Pelea și Răzvan Vasilescu sunt minunați, nici nu cred că ar fi putut exista actori mai potriviți pentru aceste roluri. Am plecat de la piesă promițându-mi că o să încerc să hrănesc cu tot felul de “bunantati” animalul ăsta ciudat care este “golul și scopul” astfel încât să pot spune și eu, la finalul vieții, că am făcut o ciorbă pe cinste (:-))

6. Regele Lear (Teatrul Național)
O montare spectaculoasă, cum numai în “Vizita bătrânei doamne” am mai văzut dar parcă Regele Lear a fost și mai și (:-)). Plouă pe scenă la propriu, Marius Manole circulă prin sală, pe spătarele scaunelor printre oameni și-și spune repricile de acolo, într-o altă scenă înoată (!) într-un bazin amenajat pe scenă. Absolut spectaculos, absolut grandios. Am pus piesa atât de sus în topul meu pentru nebunia de decoruri și pentru jocul actorilor, pentru un Mihai Constantin foarte bun și pentru un Marius Manole care merită toate laudele. Dacă nu știi povestea lui Shakespeare îți va fi greu să înțelegi ce să întâmplă și să reziști spre 4 ore cât durează piesa. Am auzit păreri variind foarte mult pe scala agonie-extaz. Eu rămân de partea extazului și zic că așa ceva chiar n-am mai văzut (:-)) ;

7. Molly Sweeney (Unteatru)
Oh, ce piesă este Molly Sweeney. Jocul Mihaelei Trofimov a fost parcă de pe altă planetă. O bună parte din spectacol parcă uitam să și respir. Povestea este cât se poate de firească, o nevezatoare căreia toți cei din jur se ambiționează să-i redea vederea. Soțul, doctorul, prietenii fac din aducerea luminii și a culorilor în viața lui Molly Sweeney scopul vieții lor. Dar viața ei? Ce va fi cu viața ei? Aceasta este întrebarea. Piesa se desfășoară pe fâșii, fiecare personaj spune povestea din punctul lui de vedere fără a interacționa cu ceilalți. De-a dreptul minunat spectacolul.

8. Vivien Leigh-Ultima conferința de presa– Teatrul Național
Un one woman show cu Lamia Beligan. Am ales piesa pentru că am iubit-o mult pe Vivien Leigh și cred că dacă ar fi să plec pe luna aș lua cu mine și filmul “Pe aripile vantului” ca să pot să trăiesc mereu cu speranța că “Tomorrow is another day”si că, orice ar fi, o pot lua mereu de la capăt.
Lamia Beligan joacă incredibil, tot respectul pentru ea. Povestea lui Vivien Leigh e și strălucitoare și întunecată și veselă și tristă, așa cum a fost viața ei;

9. Livada de vișini – Teatrul Național
Din nou o montare inedită a Teatrului Național. La început nici nu realizam în ce spațiu mă aflu, sala mare era acoperită integral de draperii uriașe iar pentru spectatori fuseseră așezate, direct pe scenă, scaune de plastic.
E incredibilă scena din sala mare a Naționalului, pare că permite orice montare, oricât de nebunească ar fi. Spațiul astfel creat e o livadă, cu pomi și cu ramuri de vișin înflorit atârnând peste tot din tavan. Piesa are scene de nuditate masculină și feminină al căror rol nu l-am înțeles pe deplin dar dincolo de asta modul în care este spusă povestea merită toată admirația.
Mi-a plăcut ce a zis regizorul David Doiashvili (el este regizor și la Regele Lear) despre piesă: „Acest spectacol nu are voie să fie o melodramă. Trebuie doar să ne deschidă ochii asupra unor adevăruri: sunt momente în care crezi că ești tanăr, că ai puterea să muți din loc munții, dar îți dai seama că ai imbătranit, că nimeni nu mai are nevoie de tine. Atunci înțelegi că ai avut viața în mâini, dar că, fără să simți, ai rămas de partea cealaltă a timpului, în afara vremurilor pe care le trăiesti și că nu mai ești de folos nimănui. Să râdem, așadar!” (am găsit pe Yorik.ro declarația lui).

10. Hughie-Unteatru
2017 a fost anul în care l-am descoperit pe Richard Bovnoczki. Îl mai văzusem în câteva piese dar nu știu de ce nu-mi atrăsese atenția într-un mod atât de evident ca acum. Poate spațiul de la Unteatru e “de vina” pentru că ai șansa de a fi la doar câțiva pași de actori, poate faptul că aici l-am văzut doar în roluri principale …nu știu. Știu doar că omul este extraordinar.
Povestea scrisă de Eugene O’Neille și regizată de Alexa Visarion poate e doar pentru avansatii în ale teatrului, nu știu, am auzit că unii s-ar fi plictisit. Eu nici n-am știut când a trecut timpul, povestea m-a copleșit total. Nici nu mai știam unde mă aflu la final.

Cam astea sunt top 10 piese de teatru pe care le-am văzut și le-am iubit în 2017 (le mai iubesc desigur și acum (:-)) Voi reveni cu încă 10 piese care mi-au plăcut, ca să ai de unde alege.

One response to “Top 10 spectacole de teatru din Bucuresti (care mi-au plăcut cel mai mult în 2017)

  1. Charles Edmund Dumaresq Clavell

    Draga Mariana, mi-a facut mare placere sa citesc recenziile tale. Eu nu am vazut decat Vivien Leigh. Sper sa apuc sa le vad si pe celelalte.
    Cu drag,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s