Cel mai frumos loc din lume este chiar aici.

Cred că singură nu mi-aș fi cumpărat niciodată cartea asta, poate pentru că îmi suna prea comercial titlul și prea “reading trap” dacă o exista termenul ăsta așa cum există “tourist trap” pentru restaurantele de pe afară care te atrag prin preț, prin decor, prin mărimea porțiilor sau a cocktailurilor dar în care, de fapt, mâncarea e de-a dreptul modestă.
Oricum, să nu mai lungim povestea, am primit cartea cadou. Am pus-o într-un colț al canapelei, într-un teanc de alte cărți și nu i-aș fi dat prea multe șanse până într-o bună zi.
Tocmai terminasem de citit “La sud de graniță la vest de soare” a lui Murakami și stătea la rând “In căutarea oii fantastice”. Parcă n-aș fi trecut imediat la o carte tot a lui. Ar fi mers o pauză, să se mai așeze și povestea și gândurile. E ca atunci când mănânci ceva ce-ți place și parcă ai vrea să păstrezi gustul cât mai mult timp.
Și atunci, în graba de dimineață, gândindu-mă ce carte să arunc în geantă pentru drumul cu metroul, mi-au căzut ochii pe “Cel mai frumos loc din lume este chiar aici”. Hai să-i dau o șansă, mi-am zis, și dacă n-o să-mi placă, mâine nu o mai plimb după mine. Dar cartea este foarte abil construită, te cam prinde de la primele pagini. Este scrisă în tandem de Care Santos (nu citisem nimic de ea) și de Francesc Miralles (nici de el nu citisem nimic), un domn despre care aflu că este nu doar scriitor și jurnalist ci se pricepe si la coaching și la literatură motivaționala. Cred că de aici începe farmecul cărții, de la tehnicile de coaching prin care te trece, îmbrăcându-le în povestea ce curge și te duce cu ea.
E o călătorie interioară pe care o faci pas cu pas, plimbându-te, în fiecare zi, împreună cu eroina poveștii, pe la mesele magice ale unei misterioase cafenele. O nouă zi, o nouă masă ce te provoacă la confruntarea unei povești din trecut, a unei spaime sau a unei emoții și la vindecarea prezentului. Am stat și eu cu Iris cea din poveste la masa trecutului, la cea a despărțirilor, la masa iertării și a speranței, la masa poeziei și m-am gândit că frumos ar fi ca din când în când să ne dăm timp, să coborâm în noi și să bem câte o ciocolată caldă la mesele din cafeneaua sufletului.
Și cum se întâmplă de obicei în coaching, pe Iris nu o învață nimeni nimic, găsește ea rând pe rând resursele de care are nevoie pentru a se vindeca. O vor ajuta mici indicii și întrebările potrivite puse la momentele potrivite.
Imposibil să nu te regăsești pe ici pe colo în poveste pentru că temele sunt universale (vindecarea de trecut , iertarea, dragostea, etc). Sigur îți vor rămâne în minte multe rânduri (vei avea poate chef să subliniezi câteva) iar printre ele va fi și povestea unuei fetițe care credea că nu o iubește nimeni și a unui papagal care a învățat într-un mod foarte special să spună “te iubesc”.
Când o să mă întreb de acum inainte ce cadou să iau unor persoane dragi, o să pun și “Cel mai frumos loc din lume este chiar aici” pe listă.
Își face treaba bine și se lipește de suflet.