Minunata lume nouă

Imi amintesc  că am citit undeva că dacă s-ar fi dat stațiilor de metrou nume de cărți, Pipera s-ar fi numit “Minunata lume nouă” după romanul lui Huxley.

Ei bine, din această minunată lume nouă mă târam într-o după amaiază de vară spre metrou. Aveam cu mine o geantă în care nici nu mai știu ce îndesasem și care-mi rupea  umărul și mai aveam și-un laptop în mâna cealaltă.

În metrou am vânat un loc, mi-am pus muntele de bagaje pe genunchi și m-am gândit cu speranță că bine ar fi să nu ajungă lângă mine cineva căruia să simt că vreau să-i cedez locul.

Dar cum se întâmplă când e să se întâmple, la Aviatorilor s-au urcat o mamă cu puștiul ei de vreo 4 ani. Frumoși amândoi, delicați amândoi. Încercau să stea cât mai lângă ușă, să nu deranjeze. Puștiul  ținea strâns în mână o bucată zdravănă de covrig și se agăța cum putea de geanta ei în timp ce ea, ridicată pe vârful picioarelor cauta să ajungă la o bară.

Pe scaunul de lângă mine, un tânăr de vreo 25 de ani, cu părul lung și căști pe urechi din care urla o muzică ce se auzea și peste 3-4 scaune adormise brusc.

Asta e, mi-am strâns bagajul și i-am făcut doamnei semn să vină să stea. Văzuse că nu mi-e ușor și nu prea voia. Probabil că tânărul nostru și-a dat seama că e un pic cam ciudat ce se întâmplă, s-a ridicat și el iar mama și puștiul ei cu ochi albaștri și păr blond și-au găsit amândoi locuri pe scaun.

Am văzut-o aplecându-se și atrăgându-i discret puștiului atenția “nu i-ai mulțumit doamnei pentru că ți-a cedat locul” iar el rușinat mă privea cu coada ochiului și-și lăsa capul pe ea. Se juca cu bucata lui de covrig, o trecea dintr-o mână în alta, desena cu ea forme diverse pe pantaloni, își băgase degetul mic în interiorul covrigului și-l transformase într-un soi de marionetă. La un moment dat a cules ceva de pe covrig, a ridicat ochii spre mine și m-a întrebat: “Vrei o sămânță?”

L-am refuzat zâmbind, gândindu-mă că s-a îndurat să-mi dea doar o biată sămânță de floarea soarelui din bucata lui de covrig iar el s-a întors contrariat către mama lui  “uite,nu vrea” și pret de încă o stație covrigul a continuat să fie subiectul lui de joacă.

N-a trecut mult până când am primt o nouă ofertă: “Vrei o sămânță?” L-am refuzat din nou, mama lui i-a spus că nu-i frumos ce face iar el o tot întreba sincer mirat: “de ce nu vrea?”

Aproape de Romană s-au pregătit să coboare. Puștiul i-a dat mamei bucata de covrig iar ea grăbită l-a întrebat de ce nu-l mănâncă până la sfârșit.

“Nu-i bun, doar semințele sunt bune” i-a răspuns el simplu.

Nu mai știu când s-au strecurat pe lângă mine spre ieșire. Rămăsesem agățată în răspunsul lui și în gândul că există, cu adevarat, chiar daca intr-un alt fel, o minunată lume nouă.