Stațiile gândurilor

Tot ce am să-ți povestesc acum s-a întâmplat undeva spre sfârșitul de an.

Îmi luasem câteva zile de concediu, un rest de peste an și tot ce-mi doream era să mă trezesc târziu și apoi să hoinăresc aiurea pe străduțe ca și cum aș avea timp, tot timpul din lume.
Metroul care mă ducea de acasă spre Piața Romană era aproape gol, toate locurile de la capăt de rând pe care le vânez mereu erau libere, puteam alege după pofta inimii. M-am așezat și mi-au căzut ochii pe un domn cu părul cărunt, așezat pe rândul de vis a vis, un pic lateral față de mine.

Părea că citește ceva de pe niște hârtiuțe mai mici ca o carte poștală. Să fi fost cinci sau șase hârtiuțe pe care le tot parcurgea și le punea una în spatele celeilalte. Era vizibil emoționat, ridica din când în când ochii ca și cum repeta în gând ceva… apoi citea din nou. Foaie după foaie.

Preț de o stație m-am gândit că e o scrisoare de dragoste către o femeie pe care vrea să o cucerească sau de care s-a despărțit. L-am privit cu mult drag și-mi venea să mă ridic și să-i spun că la atâta emoție nimeni n-ar fi putut rămâne indiferent.
Ușile s-au închis, metroul a pornit mai departe, către o nouă stație. Domnul frumos îmbrăcat și-a șters cu mâneca fruntea iar foițele cu pătratele, tăiate dintr-un caiet de matematică, au continuat să fie învârtite. Una după alta. Înainte și înapoi.
Buzele se mișcau și ele un pic dar nu reușeam să prind niciun cuvânt de care să mă agăt.
Preț de încă o stație m-am gândit că poate e un discurs pe care urmează să-l țină undeva și pe care-l repetă să se asigure că va ieși impecabil. L-am admirat.

Când ușile s-au închis din nou, gândul că poate pe foițele de matematică e o rugăciune nu mi-a mai dat pace. Văzusem în metrou mulți oameni citind din cărțulii mici, de buzunar, rugăciuni. Mă gândeam că poate copiase rugăciunea pe hârtie să o aibă cu el, poate avea pe cineva bolnav, poate cerea un ajutor. Aproape că mi-au dat lacrimile.

Ne-am ridicat cam în același timp de pe scaun.
Și eu și domnul înalt, cu părul cărunt și haine alese coboram la Piața Romană. Am întârziat un pic ca să-l las înaintea mea spre ieșire și, în ultima clipă, înainte să le împăturească și să le bage în buzunar am zărit pe unul dintre bilețele câteva portative cu multe note muzicale mâzgălite și amestecate.

L-am urmărit un pic după ce am ieșit de la metrou. A luta-o pe străduțe, pe lângă fostul magazin Eva și la un moment dat mi-a fost clar că se ducea spre Ateneu.

Am zâmbit! Frumos zbuciumul unui artist. Seamănă și a rugăciune și a scrisoare de dragoste…