Așteptam să trec strada spre Calea Moșilor când am văzut ieșind din clădirea Kilostop o fată tânără, cu părul lung și foarte mult kilograme în plus. Multe, multe.
Mergea încetișor, cu capul plecat, să nu o vadă nimeni și să nu vadă pe nimeni. Hainele de abia îi cuprindeau corpul, ghetele păreau și ele să fie prea strânse pe pulpă.
Aproape o ajunsesem, eram la doar doi păși în spatele ei când am văzut apropiindu-se din sensul opus o fetiță de vreo 7-8 ani, murdară și ciufulită, cu o rochiță ruptă toată și cu papuci care abia i se mai țineau de picioare. Cânta ceva lălăit, cu un zâmbet larg pe față, mișcând haotic din cap.
Când a ajuns în dreptul tinerei s-a oprit un pic, a mângâiat-o pe braț și i-a spus cu drag și cu blândețe, încercând să o privească în ochi: Ce frumoasă ești!
Tânăra a ezitat un pic neștiind ce să facă apoi și-a scuturat brațul ștergând parcă mângâierea fetiței și a trecut mai departe iuțind pasul.
Fetița ciufulită și murdară a rămas în urma ei privind-o, zâmbind și repetând din ce în ce mai tare: Ce frumoasă ești! Ce frumoasă ești!
Când tânăra s-a îndepărtat mult, fetița s-a răsucit pe călcâie și și-a continuat și ea drumul si cântecul lălăit.
Pe tânăra noastră pe care crezusem că am pierdut-o in multime, am revăzut-o la câteva străzi mai departe. Stătea rezemată de un zid, cu capul în mâini, plângând.
Oamenii treceau în sus și-n jos pe lângă ea, fără să se oprească. Nimeni nu părea să o mai observe, fiecare era grăbit în drumul lui și-n viața lui.
Și, uite-așa, eu cred că întâlnirea aceea de câteva clipe, între două suflete, a fost ceva magic.
Și mai cred că fetița ciufulită și murdară a găsit, fără să știe și poate fără să vrea, calea către sufletul tinerei ce mergea prin lume cu capul plecat.
Poate a și schimbat ceva. Cine știe?
Mariana Iosif's blog 