Despre nostalgii

De ceva vreme mă bântuie nostalgia unor cărţi şi a unei cutii de ceai.
Este vorba despre două cărţi pe care în coplărie le ştiam pe de rost şi din care mai ştiu şi acum pasaje întregi. Acum mulţi, mulţi ani, când am plecat de la ai mei nu le-am luat cu mine şi apoi le-am pierdut urma. Le-aş căuta în anticariate dar, culmea, exact titlul nu mi-l mai amintesc. Şi nici autorii.

Le-am tot căutat pe net în fel şi chip dar nici urmă de ele. Şi-atunci m-am gândit să pun mesajul ăsta într-o sticlă şi să-l arunc în oceanul de aici, poate s-a mai întâlnit cineva în copilăria lui cu ele şi mai punem cap la cap indicii.

În prima carte erau povestiri despre un băieţel numit Bobo (Prima poveste începea cam aşa: “De ce plângi Bobo? Plâng pentru că am îmbătrânit că bunica…” şi continua cu păţania lui Bobo căruia i se mişca un dinţişor iar bunicul i-l lega cu o aţă iar la finalul poveştii i-l şi scotea (:-))

În a doua carte erau povesti despre culori. Povestea albă, roşie, albastră, indigo, neagră etc. Cea roşie era despre un măgar care mâncase ardei roşii iuţi iar cea albastră era cea mai misterioasă dintre toate, o poveste despre o fetiţă care ajunsese pe fundul mării călătorind printr-un vas cu apă pe care-l avea pe noptieră.

E ciudat cum nişte poveşti atât de simple mi-au rămas în minte ca poveştile copilăriei mele.

Bine, mai am, cum spuneam şi la început, nostalgia unei cutii de ceai, o cutie de metal, cu nişte desene fantastice pe ea desprinse şi ele parcă tot dintr-o poveste. Pe ea ştiu sigur că n-o să o mai găsesc vreodată dar de dragul şi de dorul ei am umplut in ultima vreme casa de cutii metalice de la biscuiţi danezi cu unt. N-au nici pe departe acelaşi farmec dar un pic un pic îmi amintesc de ea.

Stie oare cineva să-mi spună „De ce plângea Bobo”? Sau cum se ajungea pe fundul mării privind într-un vas cu apă?