Despre intalniri…

Metroul e un univers fascinant.
Ieri am întâlnit un grup de muncitori în construcţii. Erau şase, stăteau pe scaune faţa în faţă. Vorbeau tare, să se audă. Când s-a umplut culoarul de oameni şi nu se mai puteau vedea unii cu alţii ei au continuat să vorbească.
Povesteau despre maşini de spălat, despre ziua nu ştiu cărei doamne căreia se gândeau să-i cumpere o rochie frumoasă, de două milioane, despre “o roată” pe care să o facă, să pună fiecare 50 de lei pe săptămână şi o dată pe lună unul dintre ei să ia banii. Preţ de câteva staţii s-au ciondănit care să fie primul. Când păreau să ajungă la o soluţie au coborât şi n-am mai aflat cine e fericitul care ia banii după Paste.

Astăzi pe scaunul de lângă mine s-a aşezat un domn în blugi şi în tricou, cu părul creţ, grizonat. Din minut în minut îi suna telefonul iar el răspundea protocolar: ‘Buna ziua, Regina Maria”. Am aflat astfel care e tratamentul cel mai bun pentru o coasta fisuarată (algocalminul zicea el că nu ajută (:-)), am aflat unde trebuie să sune cineva pentru o urgenţă oftalmologică şi aşa mai departe. Pe fundal curgeau anunţurile ”Atenţie se inchid uşile, urmează staţia…” dar domnul doctor nu părea deranjat. El continua cu “Bună ziua Regina Maria”, urmau indicatiile iar la final încheia pe un ton pozitiv urând ”Sănătate multă, multă..”

Într-o altă zi, imediat după ce mă urcasem şi tocmai îmi scosesem cartea din geantă remarc pe scaunul din faţa mea o doamnă care avea si ea o carte deschisă în mână. Îşi ridicase ochii din carte şi privea insistent un cuplu de englezi grăsuţi care stăteau undeva mai spre uşă. Preţ de mai bine de o staţie i-a tot fixat insistent. S-au uitat şi ei contrariati de câteva ori la ea, mă uitam şi eu..dar nimic. Doamna continua să-i studieze. Mai arunca o privire în carte, mai zâmbea un pic şi apoi se uita din nou la englezi.
Nici să citesc nu mai puteam, doamna mi se părea deplasată iar situaţia mă enerva. Când s-a eliberat scaunul de lângă ea m-am aşezat. Nu apucasem să citesc câteva rânduri când doamna îmi dă un cot şi-mi zice: “Citim aceeaşi carte…” Arunc o privire la cartea ei, da, citim aceeaşi carte Camino a lui Shirley MacLaine. Superbă carte îmi mai zice ea, am căzut pur şi simplu în visare…
Zâmbesc şi-mi aduc aminte ceva ce am învăţat exact din cartea asta. Când îndrepţi degetul arătând a reproş spre cineva nu uita că trei degete rămân îndreptate spre tine.
Când a coborât doamna mi-a zâmbit şi mi-a urat o zi frumoasă.
I-am zâmbit şi eu. Ziua chiar că era frumoasă.