Despre obiceiuri necurate…

Scria zilele trecute Oana Pellea, pe Facebook, un mesaj despre telefoanele care tot sună în timpul spectacolelor şi zicea că la al treilea telefon care a sunat în sală i-a venit să plece acasă. Şi o cred.
N-a fost nici măcar un spectacol de teatru la care să merg şi să nu sune cel puţin un telefon. Am văzut oameni răspunzând “discret” cu mâna pusă la gură “Sunt la teatru, nu pot să vorbesc acum”, am văzut un caz în care unei doamne îi tot suna telefonul şi când, pe la a treia rundă de sunat, cineva din sală i-a zis să-l închidă doamna a răspuns ţâfnoasă că nu ştie cum. Am văzut-o pe doamna Olga Tudorache integrând sunetul unei telefon într-o replică “e de la vecini, nu-l băga în seamă”, l-am văzut pe Florin Piersic explicând pe larg la începutul unui spectacol ce înseamnă pentru un actor să sune un telefon în mijlocul unei replici…
Dar lăsând telefoanele la o parte trebuie să spun că am văzut ceva şi mai şi. Eram la Bulandra la Izvor. Îmi luasem bilete în lojă şi asta îmi plăcea mult. Într-o lojă laterală l-am zărit pe Mihai Constantin regizorul piesei “Obiceiuri necurate”. Înarmat cu pix şi cu foi nota în întuneric una alta despre spectacol. În loja de lângă mine, fix pe centrul sălii, stătea un cuplu până în 40 de ani, oameni frumoşi şi eleganţi.
La un moment dat aud un fâşâit venind dinspre ei. Şi apoi altul şi altul. Ce naiba? M-am ridicat un pic din scaun şi am aruncat o privire “dezaprobatoare” dincolo de peretele despărţitor al lojei. Cuplul nostru frumos şi elegant m-a văzut şi m-a ignorat. Trăgeau în continuare de un ambalaj de Bake rolls. Într-un final l-au răpus şi de atunci s-a dezlănţuit dezastrul. Nici n-ai idee cum se aude în liniştea sălii ronţăiala de bake rolls. Se auzea până jos în sală. Oamenii întorceau capetele să vadă ce se întâmplă, Mihai Constantin arunca şi el nişte priviri disperate dar cuplul nostru ignora totul şi mânca liniştit. Foşneau pachetul când băgau mâna după câte o “rondelă” iar apoi cranţ, cranţ, cranţ o mâncau liniştiţi.
Într-un final, turbat de nervi, Mihai Constantin a izbucnit: “Bă dar cât pot să mai mănânce ăştia, mă??!!” A zis-o tare, cât să audă şi oamenii noştri.
Nu ştiu dacă nu cumva tocmai atunci terminaseră şi ei punga…ideea e că s-au oprit. Eu însă nu mă mai puteam concentra la piesa gândindu-mă ce am sa le spun la final. Când au început însă aplauzele oamenii frumoşi şi eleganţi s-au scurs foarte rapid spre ieşire şi duşi au fost. Cred că le era sete după atâta bake rolls.