Despre o doamna si despre vizita ei…

Un prieten bun mi-a povestit intr-o zi, la o cafea, despre o piesa de teatru de la National si mi-a zis ca e printre cele mai bune pe care le-a vazut in ultimii ani.
Nu mi-a dat multe detalii dar a fost ceva in vocea si-n ochii lui cand mi-a spus despre piesa asta incat sigur trebuia sa o vad. Nu-i tocmai usor sa prinzi bilete asa ca atunci cand mi-a dat un SMS si mi-a zis “Du-te acum” mi-am luat geanta, m-am aruncat in primul metrou si m-am intors victorioasa cu ele!
Desi nu stiu sa scriu cronici de teatru i-am promis ca am sa scriu ceva despre piesa iar el mi-a promis ca o sa scrie si el…Timpul a tot trecut iar eu am tot amanat.
Mi-a placut piesa? Nu stiu!
Stiu doar ca dupa ce s-a terminat mi se terminasera si mie gandurile si cuvintele. Se lasase linistea si-mi aduc aminte ca pana acasa ma mai uitam din cand in cand la sotul meu si el la mine si mai scoteam si noi cate un “Hmm…” In final ne-am dres cu gandul ca “e o exagerare, nu s-ar putea intampla niciodata asa ceva in realitate…” si uite asa am incercat sa ne vedem mai departe de seara noastra si de viata noastra.
Mie mi s-a parut ca piesa asta ar fi despre temeliile subrede pe care e construita cateodata (sau mai mereu?) viata, despre superficialitate, despre dorinte mici care devin mari, despre valori, despre ce te juri ca n-ai face niciodata si pana la urma ajungi sa faci, despre dorinta de razbunare pe care o duci cu tine si ajunge sa-ti conduca viata, despre pretul lucrurilor si al oamenilor.
A fost ca si cum as fi asistat la o demonstratie despre cum verbul “a fi” poate fi strivit sub verbul “a avea”.
Vizita batranei doamne are o montare grandioasa cum n-am mai vazut, cu o scena exploatata incredibil si pe verticala si pe orizontala si transformata in biserica, in gara, in parc, in sectiune prin etajele unei case… Fiecare schimbare de decor era atat de impresionanta incat simteai parca nevoia sa-ti intorci privirea catre cel de langa tine ca sa schimbati un “Waw” plin de admiratie. Spectacolul asta mi-a dat senzatia ca sunt cocotata undeva pe un zid si ca vad de acolo un intreg oras si povestea lui.
De pe la jumatatea spectacolului insa nu prea m-am mai putut concentra pentru ca incercam sa tot anticipez un twist al povestii. Gandeam in paralel alte finaluri pentru ca pur si simplu mintea mea respingea deznodamantul pe care incepusem sa-l banuiesc.
N-am ce sa povestesc in plus dar am sa-ti spun si eu cum mi-a spus Paul mie ca e printre cele mai bune piese din ultimii ani.
Mai departe faci ce vrei!