Mame si mame…

Tot asteptam in statie sa vina un tramvai cand deodata am auzit niste voci de copii agitati care se alergau si se imbranceau pe refugiul de tramvai strigand cat ii tineau plamanii: “vesnicaaaa pooomeeeenireeee, veeeesnica pomeeeenireeee” Trei dintre ei erau imbracati prost, cu niste geci murdare ca naiba si niste adidasi rupti in picioare. Unul insa era mai spalatel si parca si un pic mai linistit.
Eram cu fiica-mea si ea incerca sa-i ignore – ca si cum nu i-ar vedea- pe copilasii agitati ce urlau vesnica pomenire imitand glasul preotesc.
Dupa vreo 10-12 ture de strigaturi m-am decis ca enough it’s enough si le-am zis:
“- Nu mai ziceti ma asa ca nu-i bine”
“- Ce-ati zis tanti? Imi zice unul dintre ei – sefu gastii dupa cum mi-am dat seama – venind infipt spre mine cu mainile in buzunar si o atitudine sfidatoare.
“- Nu mai ziceti asa, ca nu e bine!” repet eu.
Si brusc imi vine in minte sa adaug si ceva mai puternic ca argument.
“- Inseamna ca o sa va moara cineva din familie daca mai ziceti asa”
Hai ca le-am bagat una de i-am linistit, ma gandeam eu.
Sefu’ ramasese pe ganduri holbandu-se la mine.
“- Asa canta popa in biserica la mort, ma! De-aia nu e bine sa ziceti asa, aduce ghinion si va moare cineva din familie”.
Se stransesera toti in jurul meu si baietandrul mai spalatel lasase capul in jos.
“Aha” a zis sefu’ dand din cap ca si cum il fulgerase sensul vorbelor mele. “Aha, deci asa” a mai zis, a facut stanga imprejur si dupa 2 pasi a inceput sa racneasca:
“Vesnica pomenire lu’ maaaaamiiiiiii, vesnica pomenire lu’ maaaaaaamiiiiiiii”
Am ramas perplexa si cand sa ma duc sa ma iau iar de ei, a venit tramvaiul. Si-uite asa l-am lasat pe “sef” strigand isteric vorbele astea in timp ce baiatul cu geaca curata isi apasa cu tarie mainile pe urechi sa nu le auda si tipa La-la-la incercand sa-l acopere pe sef…