N-am sa ma apuc acum sa-ti spun iar teoria cu pierdutul cu zambetul pe buze pentru ca eu sunt prima care nu crede in ea. O fi frumos sa stii sa pierzi zambind, o fi si mai frumos sa treci rapid, fara resentimente, mai departe si chiar si mai frumos sa te ambitionezi sa continui. Poate daca as fi pe jumatate robot mi-ar iesi de minune toata chestia asta si uite asa s-ar mira in jurul meu toata lumea zicandu-si in gand: “Ce puternica e fata asta, ce frumos stie ea sa piarda…”
Ei bine nu-mi iese si nici n-am chef sa invat vreodata sa-mi iasa. Daca tot pun pasiune maxima cand fac ceva mi se pare normal sa ma si doara maxim cand nu reusesc.
Si ca sa trec la subiect, am participat de curand la un concurs de povesti pentru copii si am asteptat doua luni de zile cu sufletul la gura anuntarea rezultatelor. Azi a fost ziua cea mare.
Am intrat pe site parca in varful picioarelor, am citit un bla bla bla introductiv, am vazut numele castigatorilor si nu mi-a trebuit prea mult sa realizez ca nu sunt printre ei.
Brusc mi-a venit sa plang si desi stiam ca e de-a dreptul exagerat sa ma smiorcai la birou pentru o poveste pentru copii care nu a rupt inimile juriului tot mi-a fost greu sa depasesc momentul. Am fost botoasa toata ziua si de abia acum cand scriu randurile astea pot sa zic cu mana pe inima ca mi-a trecut.
Buuun…ia sa vedem acum cu ce raman din chestia asta pentru ca, nu-i asa, nu exista esec ci doar feedback.
In primul rand ma bucur ca am participat la concurs, sunt fericita ca mi-a trecut prin minte povestea frumoasa pe care am scris-o, ma bucur ca am schimbat doua vorbe pe Twitter cu o alta participanta si ca intr-un fel concursul asta a creat un pod intre noi de parca ne-am fi cunoscut, mi-e clar ca vreau sa continui sa scriu si poate cel mai important e ca ma bucur ca nu stiu sa pierd cu zambetul pe buze. Mie asta-mi arata ca traiesc.
Cum era vorba aia? Ai reusit, continua, n-ai reusit, continua!
Buna, buna vorba! (:-)))
Mariana Iosif's blog 
ei uite asta imi place mie in randurile tale, gasesti si descrii frumos partea plina a paharului.in juriu erau si copii? as zice sa spui povestea copiilor sa vezi feedback-ul de acolo. 🙂
🙂 ti-amscris si pe twitter, si eu am fost destul de suparata. Am deschis saitul cu mari sperante in dimineata aceea si am ramas cu un gust amarui. Ti-am scris si pe mail ca mi-a placut mult povestea ta pentru ca avea exact genul de abordare si de limbaj care ar prinde excelent la copiii ceva mai marisori care in general fug de citit. Cu ilustratii cat mai apropiate de preferintele pustilor de astazi sunt sigura ca ar avea succes; poate chiar si intr-un format tip revista lucioasa pentru copii.
Mi-ar fi placut ca cei de la editura sa isi descrie mai bine publicul tinta, poate asa am fi inteles mai multe despre procesul de selectie.
Am inteles ca au primit foarte multe manuscrise la sectiunea proza- as fi vrut totusi sa aflam un numar exact 🙂