Mosu’

Sa tot fi trecut ani buni de cand l-am intalnit. Ii traia sotia si erau impreuna o familie de batranei draguti, gata sa te ajute la nevoie sau sa te serveasca cu ceva bun cand le treceai pragul. N-aveau copii si au locuit toata viata intr-o garsoniera confort 2 pe langa Gara de Nord. Mai aveau niste pamanturi pe langa Bucuresti unde au si construit o casa pentru nepotii lui. Se mai duceau pe acolo, mai munceau la vie, mai ingrijeau casa pe care o facusera, ii mai ajutau pe nepoti cu una alta.
Ea era matusa sotului meu. Nu-l lasa pe Mos sa faca mai nimic, nici sa se bage pe la bucatarie, nici sa dea cu matura, nici sa spele o farfurie. Mosul era un rasfatat. Luptase pe front, fusese ranit, avea amintiri nenumarate despre lupte, drumuri, colegi de front pe care ni le povestea cand ne vedeam.
Intr-o zi ea s-a imbolnavit, a dus-o la spital, au operat-o dar din pacate dupa cateva zile s-a stins. Cred ca Mosu’ nu si-a revenit niciodata cu adevarat dupa pierderea ei. De cate ori il vizitam ne povestea de-a fir a par cum s-a intamplat.
Se descurca greu de unul singur si intr-o zi ne-a propus sa avem noi grija de el si in schimb sa ne lase garsoniera. Am fost de acord, nu pentru casa ci pentru ca ne era drag si vroiam sa-l ajutam. Mai bine de 10 ani, am pregatit mancarea pentru Mosu’ iar George i-o ducea in borcane. Imi aduc aminte cum stateam in bucatarie printre oale, in miez de vara pe calduri naprasnice sa pregatesc bunatatile.
Il mai luam cu noi uneori la casuta de la munte dar in ultima vreme n-a mai vrut sa mearga. Nu mai vedea bine, nu mai auzea, si nici prea stapan pe miscari nu mai era. Se jena de starea lui si atunci prefera sa gaseasca un motiv sa ramana acasa. Si cand ii era mai greu cu banii se jena sa ne spuna. Intr-o zi s-a dus la un amanet si a lasat cea mai de pret amintire pe care o avea de pe front. Un ceas de buzunar pe care-l primise in dar de la domnul locotenent… L-a dat pentru ca nu-i ajungeau banii sa plateasca in avans cablul pe un an de zile. Am aflat tarziu despre asta iar la magazin nimeni n-a mai recunoscut nimic…
La inceput il mai vizitau si nepotii de la tara carora le facuse casa dar curand au aflat de intelegerea cu noi si vizitele s-au rarit. Mai veneau doar sa-i spuna ca mancarea nu e prea buna ca nu e exemplara curatenia si asa mai departe. Doar doar l-or face pe Mos sa se razgandeasca. N-am comentat niciodata. Ce rost avea?
Intr-o zi ne-a sunat un vecin ca-i e rau si ne-am dus intr-un suflet. Am chemat salvarea si l-am dus la spital. Facuse un accident vascular si nu se mai putea misca. Dupa cateva saptamani de spital doctorul ne-a spus ca nu mai are ce sa-i faca si sa-l luam acasa ca din pacate drumul e fara intoarcere. L-am luat, l-am dus la maica-mea ca sa aiba cineva grija non stop si ea l-a hranit ca pe un copil, l-a spalat, l-a schimbat. Cam dupa 2 luni starea s-a agravat si n-a mai mancat. Ne era mila si de disperare am chemat din nou salvarea. Medicul s-a uitat la noi si ne-a zis resemnat ca n-are ce sa-i faca. Dupa cateva zile s-a stins iar noi ne-am ocupat de inmormantare. I-am sunat pe nepoti dar ei n-au venit. Nu le daduse lor casa, deci de ce sa mai vina la inmormantare? Nici de la veteranii de razboi unde era membru n-a venit nimeni. Nici vecinii de-o viata de la bloc.
Deci n-a venit nimeni, nimeni. Doar noi 2, maica-mea si socrul meu. N-am vazut niciodata o inmormantare cu doar 4 oameni. Trist, dupa o viata de om, cu atatea povesti sa nu mai contezi deloc, deloc si asta pentru ca nu i-ai lasat casa unuia sau altuia.
Am stat pana au inceput groparii sa arunce pamantul si apoi am plecat. Ne-am dus la treburile noastre si la viata noastra. Peste ceva timp am revenit cu gandul sa curatam din buruienile care poate crescusera pe mormant. Imi amintesc ca mergeam pe alee cand deodata mi-a stat inima in loc. Groapa parea goala. Doamne Freste, ma gandeam. Ce naiba se putea intampla? Am ajuns si am inteles ce se intamplase. Dupa ce am plecat noi, groparii n-au mai continuat sa umple groapa si au lasat-o asa cum era… Cum e posibil asa ceva nu stiu sa-ti spun. Am inceput sa tragem noi cu mainile pamantul batatorit de pe langa mormant si sa-l aruncam in groapa.
Ca sa fie povestea completa am sa-ti spun ca peste cateva luni ne-au sunat nepotii sa le dam certificatul de deces ca mai au niste pamanturi de recuperat pe langa Bucuresti. …
Daca le-am dat?
La inceput n-am vrut …dar la ce bun?