Un spaniol, un italian si un roman

Daca tot am scris despre niste copii din lumea larga ma gandesc sa scriu si despre niste adulti pe care i-am intalnit si al caror comportament m-a mirat intr-un fel sau altul.
Sa incepem deci!

Un spaniol.
Eram la Barcelona, aveam avion dis de dimineata si ma sculasem cu noaptea-n cap sa fac check out-ul la hotel. Cand am terminat, l-am rugat pe receptioner sa-mi cheme un taxi iar el foarte calm mi-a spus ca gasesc o gramada de taxiuri la prima intersectie doar la cateva sute de metri de hotel. Avem cu mine o valijoara de dimensiune medie dar tot n-as fi avut chef sa o tarasc dupa mine pe strada la ora aia pana la coltul cu taxiuri si atunci am insistat.
S-a strambat usor a sictir, a pus mana pe un telefon si a sunat. Am iesit in fatza hotelului sa astept taxiul care a venit in cateva clipe.
Soferul s-a dat jos, a deschis portbagajul si apoi s-a bagat din nou la volan de unde se auzea ceva muzica. Am ramas descumpanita. Adica nenea asta vroia sa-mi inhat bagajul, sa-l ridic in portbagajul lui si sa ma bag frumusel in masina dupa asta, nu?
Cool. Nu mai vazusem nicaieri in lume chestia asta. M-am uitat la ceas, am realizat ca nu mai am timp sa chem alt taxi asa ca mi-am pus singura bagajul la locul lui, am inchis portbagajul si m-am urcat in masina.
-Where are you from? Ma intreaba el in engleza.
-From Spain ii raspund ironic uitandu-ma pe geam.
L-am simtit ofensat de replica mea si pana la aeroport n-a mai scos un cuvant. Nici eu n-am mai zis nimic si evident ca n-a vazut niciun cent in plus la nota de plata.

Un italian.
Eram la Napoli cu niste colegi si o luasem in prag de seara la o plimbarica pe faleza (in Napoli mai incolo de faleza incepi sa te simti cam ca in Ferentari). La un moment dat ne face cu ochiul un chiosc de inghetata unde se lafaiau zeci de sortimente care mai de care mai apetisante. Eu sunt prima. Aleg cateva feluri, mai intreb despre unele si in final ma trezesc cu un bartai cornetul de-ti lasa gura apa. Colegii mei erau si ei cu ochii pe maldarele de inghetata incercand sa se hotarasca de care sa aleaga. Ma dau la o parte din calea lor si ma retrag cativa pasi cu trofeul in mana. Waw! Ce mandrete de inghetata aveam! Cand sa-si aleaga si colega mea vanzatorul ii spune:
-Chiuso!
Eu incep sa rad crezand ca e o gluma a italianului, cei doi colegi rad si ei dar omul e foarte categoric. S-a inchis! Ii explic ca suntem impreuna dar il doare in cot. O tine pe a lui. S-a inchis.
Ma simt ciudat cu muntele de inghetata in mana si oamenii aia 2 holbandu-se la ea. I-as tranti-o pe chioscul de inghetata dar suntem totusi la Napoli…poate nu-i o idee tocmai buna. Nu m-au lasat sa o arunc la cos si uite asa ne-am plimbat pe faleza eu mancand o tona de inghetata si ei uitandu-se la mine.
Unforgetable!

Un roman.
Eram cu familia intr-o mica vacanta la Slanic Moldova. Era o zi de vara minunata cand ne-am decis sa iesim si noi cu o paturica la iarba verde. Fara gratare sau cine stie ce. Doar o patura si niste carti de citit. Am ales un loc intr-un varf de poienita unde nu mai era nimeni altcineva. Singuri singurei bucurandu-ne la maxim de liniste si de aer curat.
La un moment dat vad urcand spre zona noastra o familie cu 2 copii mici, gratar, casetofon, paturi, minge, tot tacamul. Cand i-am vazut ca vin exact spre noi am fost convinsa ca vor sa ne intrebe ceva. Dar nu! Ne-au spus „Buna ziua” si au inceput sa se instaleze la maxim (!) un metru de noi. Ne priveam mirati neintelegand ce se intampla si intr-un final ne-am decis sa-i spunem omului ca poate alege orice alt loc din poiana aia enorma astfel incat sa nu-i deranjam nici noi pe ei nici ei pe noi dar replica lui naucitoare a venit imediat intr-un dulce grai moldovenesc:
– Da’ la mare cand stati cearceaf langa cearceaf cum de nu va mai deranjeaza?
Ce sa mai zici? Ne-am strans frumos patura si am plecat. In urma noastra ii auzeam bombanind ceva cum ca suntem niste salbatici…

Poate ca suntem, cine stie? (:-))