Niste copii

Mi-au venit in minte cateva amintiri cu niste copii pe care i-am intalnit prin diferite colturi ale lumii si vreau sa-ti povestesc si tie cate ceva despre ei.

Cativa copii din Luxemburg
Eram la un curs, stateam la un hotel la marginea orasului, in zona in care se afla institutiile europene.
Intr-o zi asteptam sa iau autobuzul spre centru. Langa mine in statie un domn cu o valiza maricica astepta si el. In cateva minute vine autobuzul. Desi pana atunci intalnisem autobuze aproape goale asta era plin ochi de copii ce se intorceau de la scoala.
Am totusi loc sa ma urc si dupa mine incearca sa se urce si domnul cu valiza. Era clar ca nu prea mai avea unde si totusi incerca. Ma fortam cu disperare sa ma mai indes un pic dar din pacate fara succes. Efectiv nu mai era loc. Autobuzul a incercat sa inchida usile. N-a mers. Ma lupt sa mai fac un pas ca sa incapa si omul cu valiza. Imposibil. Din nou usile dau sa se inchida si din nou e in zadar. Omul cu valiza nu vrea sa cedeze si incearca din rasputeri sa impinga. Din nou cateva tentative ale soferului de a inchide usa. Intre timp nimeni din autobuz nu spune nimic. E liniste. Copii aia luxemburghezi stateau si asteptau.
Intr-un final omul cu valiza realizeaza ca este imposibil sa se urce si decide sa coboare. Vrei sa stii ce au facut copiii din autobuz?
E un gest pe care nu-l pot uita. Au inceput sa-l aplaude pe omul cu valiza…

Niste copii elvetieni
Eram in trenul care ma ducea de la Berna la Lausane. Dezbateam cu un coleg una alta cu ochii pe geam. La una dintre statii vad pe peron un grup de vreo 20 de copii de 12-13 ani cu schiurile dupa ei. Ma gandesc ca s-a dus naibi lnistea noastra si contemplarea peisajului…. Sa te tii harmalaie.
Copiii s-au urcat in vagonul fara compartimente, s-au foit un pic pana si-au gasit locuri si in maxim 5 minute fiecare si-a scos cate o carticica din rucsac si au inceput sa citeasca. Nici musca nu se ma auzea si aproape ca ne simteam noi prost sa continuam sa mai discutam in linistea care se asternuse…

Copiii japonezi
Era inceput de martie cand am ajuns eu la Tokyo si desi ciresii erau infloriti era inca frig. M-a uimit sa vad in carucioare copilasi mici imbracati foarte sumar, desculti si fara nimic pe cap. La noi in 2 zile ar fi avut toti pneumonie si ar fi fost bagati pe antibiotice. Si ceea ce m-a uimit si mai tare (mai ales in aeroport la dus si la intors) au fost familiile mixte cu ea japoneza si el european sau ma rog altceva decat japonez. In toate aceste familii, fara exceptie, copiii semanau cu mamele. Toti aveau trasaturi asiatice. Mi s-a parut cu adevarta incredibil…

Pe copiii americani
i-am vazut putin pentru ca eram tot timpul pe fuga. Si totusi am intalnit cativa intr-o sala enorma de jocuri (aproape cat un stadion) unde fiecare om, mare sau mic, isi facea de lucru in legea lui. Am vazut copilasi de 1 an ce mergeau “de-a busilea” printre mese lasati „In plata Domnului” de parintii lor preocupati de cate o bere si un hamburger si am vazut tot acolo si mosulici de peste 80 de ani isterizati in fatza unor jocuri mecanice.
Mai am inca o amintire din Chicago pe care nu pot sa nu ti-o povestesc. Cand am ajuns ne-au spus ca o sa avem 3 seri de cultura americana in program. In prima ne-au dus la bowling, in a doua la jocuri mecanice iar in a treia intr-un bar.

Si totusi eu continui sa iubesc America (:-))!