Stii? Am ajuns la concluzia ca cea mai mare dovada de prietenie pe care ti-o poate arata cineva este aceea de a te asculta.
E posibil sa sune un pic ciudat dar vreau sa-ti spun ca eu una m-am saturat ca atunci cand spun si eu cuiva (rar ce-i drept) ca ma doare capul sau maseaua sau stomacul sa-l aud spunand ca pe el il doare si mai tare si intr-o fractiune de secunda durerea mea sa devina mica mica fatza de durerea lui mare mare si evident cu mult mai importanta …
M-am saturat sa deschid gura sa spun un gand si cineva sa-mi zica imediat: “pai stai sa-ti spun EU cum e treaba” si astfel sa inceapa sa ma tarasca in gandul lui care de cele mai multe ori e foarte departe de ceea ce vroiam si eu sa spun;
M-am saturat sa incep sa intreb ceva si cat ai pocni din degete sa-mi vina (cel mai adesea cu maxima siguranta) un raspuns total paralel, nu la intrebarea mea ci la cea din capul interlocutorului meu;
M-am saturat sa incep sa spun un banc si cineva sa se repeada inaintea mea sa spuna poanta si eu sa raman cu zambetul atarnandu-mi de buze;
M-am saturat sa povestesc ceva cu voce normala si altcineva sa preia discutia pe un ton mai ridicat din nevoia de a ma acoperi si a sari in ceea ce vorbeam eu;
M-am saturat sa n-apuc sa zic 3 vorbe ca cineva intra peste mine deschizand un cu totul si cu totul alt subiect…
Ziceam in pagina “Despre mine” ca am o formare in NLP. Ei bine pentru obtinerea acestei certificari mi-au fost necesare printre multe altele si 30 de ore de dezvoltare personala.
Le-am privit cu foarte mare scepticism la inceput (ca ce naiba? Dupa tonele de traininguri NLP pot sa fiu eu bine mersi coach pentru altii ce rost are ipostaza mea de client al unui coach?) dar apoi pe parcurs am realizat un beneficiu senzational al acestor ore, beneficiul de a fi ascultat!
Sa ai o ora in care sa vorbesti vrute si nevrute si toata atentia sa fie pe tine, sa nu-ti dea nimeni nicio lectie si sa aiba incredere ca ai toate resursele sa rezolvi ceea ce-ti propui, sa nu te mute nimeni in povestea lui, sa nu intre nimeni asa de amorul artei in concurenta cu tine si cu ce spui, sa-i pese de tine si pur si simplu sa te asculte….
Am totala convingere ca cel mai mare dar pe care ti-l poate face cineva este acela de a te asculta. Cand cineva te asculta iti acorda ceva din timpul lui, din atentia lui, din sufletul lui. Mare chestie asta!
Ganduri mai vechi
Numar vizitatori
- 123.091 hits
Blogroll
follow me on twitter
- Piata Kempes marianaiosif.com/2023/02/19/pia… 1 month ago
Comentarii
- Connor la O poveste de vară și una de iarnă
- Madalina la Mi-e dor de Florian Pittis…
Pagini
Categorii
Blogroll
-
Articole recente
Mariana Iosif's blog 
Dar nu este posibil ca ei sa aiba o nevoie mult mai mare de a fi ascultati? Este posibil ca „laudarosii repezti” sa aiba foarte mare nevoie de confirmari, de recunoastere. Poate fi efectul vizibil al unei lipse de incredere in ei insisi. La suprafata se observa ca incearca sa iti „paraziteze” un anumit „succes”, ca sa-i zic asa. In acea discutie tu detii rolul principal, esti „star”-ul. Ei vor sa iti ia locul in „lumina reflectoarelor”, sa te eclipseze.
Dar, mergi cu un pas mai inainte si intreaba-te ce ii face sa aiba reactia „si eu”? Din ce provine aceasta nevoie a lor? Sa fie generata de nesiguranta, vulnerabilitate, neimplinire?
Ei nu sint impacati cu ei insisi.
Eu mi-am facut singur o „operatie la cap”, cu efecte uluitoare. Si cred ca a constat in ceea ce povestesti tu apropo de coaching. Doar ca m-am rupt de mine si mi-am observat propriul comportament si mi-am scormonit in propriile emotii, cu cauzele si efectele lor. Un medic s-a operat singur de apendicita. Crezi ca poate fi definit conceptul „autocoaching”, cu rezultate la un nivel la fel de inalt?
Tine de capacitatea de a-ti splita mintea in doua reusind sa gandesti cu aceeasi forta, folosind acelasi „computer”. Eu cred ca reusesc asta.
Dar abia de cateva luni, dupa ce am fost la un curs de dezvoltare personala, am inceput sa fiu interesat de a ma cerceta pe mine insumi si a-mi cotrobaii prin „interior”.
Ti se intampla vreodata in vise care solicita foarte puternic mintea ta, ca personaj al visului, sa constati o uluitoare forta de gandire si imaginatie a aceleiasi minti, de data aceasta in calitatea de „scenarist” al visului. Acesta ar fi un exemplu al uluitoarei forte de care e capabila mintea noastra. Nu stiu daca nu o exista si vreo tehnica. N-am citit in viata mea decat o carte de psihologie: „Mumia de la masa din sufragerie”, cu exemple de comportament deviant dus la extrem. Mi-ar placea sa povestim mai mult pe tema asta. Si iti multumesc ca scrii. Este site-ul nr. 1 pe care il vizitez de placere, pentru mine insumi.
Eu fac asa…Motivele sunt insa altele decat cele descrise de tine, Paul. Cateodata vreau sa-i arat persoanei ca nu este singura care are o anumita problema. Alteori ma satur sa aud povesti doar despre universul ei si atunci incerc sa povestesc si despre mine. Cateodata, exact aceleasi preocupari ma fac nerabdator sa le impartasesc, fara a vrea sa jignesc si fara a reduce importanta celor povestite de persoana. Pur si simplu atunci a venit vorba despre ele. Atunci este timpul lor!Nu este vorba despre nicio parazitare sau cum ii mai spui. Este doar vorba despre oportunitatea unei discutii despre ceva…
Corect Vali, dar in cazul tau interlocutorul nu se simte probabil intrerupt sau neascultat, cum relateaza Mariana.
In momentul in care unul dintre interlocutori este deranjat, cineva greseste.
Banuiesc ca tu nu intrerupi in modul deranjant pe care il releva Mariana.
Oricum, ceea ce am spus eu e corect, dar cred ca tu nu prea te incadrezi la tipologia descrisa de M.
Din contra, eu te consider un exemplu de echilibru, calm si bun simt.
Cel mai bine ar fi sa o intrebi daca se referea la tine, pentru ca postul ei pare o rabufnire plina de sinceritate.
Eu doar am recunoscut ca ma regasesc si am vrut sa explic si de ce o fac…Nu se referea la mine!
qed
Weapons out, gentlemens! … Whatever… O simpla lectura nu poate genera un comentariu. O viata traita nu poate aduce o „rabufnire”! Ci, pur si simplu, o acuza impotriva UNORA… Va simtiti acuzati? Viata e prea scurta ca sa o consumam inutil.
Imi venea sa plang cand ii spuneam bunicii mele ca mi-am facut radiografie si am scolioza de gradul 4 si ea imi spunea ca si pe ea o doare spatel.
*spatele. De la vreme, probabil.