Despre daruri…

Am primit pana acum o mie de daruri, de toate felurile, daruri utile sau mai putin utile, de valoare sau nu, din suflet sau doar din obligatie, cu rost sau fara, carti, bijuterii, parfumuri, haine, obiecte de decor, dulciuri speciale, CD-uri sau DVD-uri, jucarii, telefoane, vacante, cine romantice si lista poate continua mult si bine.
Unele dintre ele mi-au fost foarte dragi, de altele m-am bucurat iar altele m-au lasat oarecum indiferenta. Si pentru ca eu zic ca fiecare avem un lucru la care ne referim ca la cel mai de pret dar (si nu vorbesc acum de viata, sanatate, parinti, copii sau altele din zona asta pe care as numi-o intangibila ci ma refer la daruri sa le zicem „lumesti”) am sa-ti povestesc despre cadoul cel mai drag pe care l-am primit eu vreodata.
Ei bine, cred ca aveam vreo 11-12 ani si eram cu mama pe plaja la Mamaia. Era vremea lui Ceausescu cand pe la mare se mai gaseau aduse de „vaporeni” blugi, casetofoane, tricouri, ochelari de soare, guma sau Coca Cola. Toate astea erau ceva asa, ca de pe alta lume, o lume idilica pe care-mi placea sa mi-o imaginez in fel si chip. Dintre toate chestiile astea fantastice pentru mine cea mai tare era guma de mestecat.
De fiecare data cand ateriza la mine prin nu stiu ce minune o lama de guma americana mi se parea ca ceva mai misto de atat n-as putea primi vreodata.
Dar sa revin la poveste…eram deci pe plaja la Mamaia unde circulau in sus si-n jos femeile cu fuste multe care vindeau si ele una alta. La un moment dat apare una cu o punga mare in brate plina ochi cu pachete de guma. Guma americana. Imi aduc aminte ca mama s-a ridicat de pe cearceaf s-a dus la tanti aia cu fuste si s-a intors abia tinand in pumni o multime de pachete de guma. De toate felurile, de toate culorile si de toate aromele. Le tin minte pe cele Brooklyn cu un pod gigantic desenat pe ele sau pe cele Nevada…Nu-mi venea sa-mi cred ochilor, mi se parea ca ceva mai tare de atat nici n-ar putea sa existe.
Dupa cateva zile ne-am intors la Bucuresti si punguta mea cu pachete de guma ajunsese sa fie cu mine tot timpul. Nu-mi amintesc sa fi mancat mai mult de 1-2 lame dar imi amintesc foarte clar cum imi placea sa ma asez in varful patului, sa scot tacticos pachetele din punga, apoi cu grija lamele din pachete, sa le insir in pat, sa le privesc minute in sir si apoi sa le iau pe fiecare dintre ele la mirosit. Era mica mea comoara.
Chiar daca, asa cum iti spuneam, mi s-a mai intamplat sa iubesc tare cate un cadou primit si sa ajung de exemplu sa ma culc incaltata cu niste „adidasi”, sa-mi pun sub perna cate o caseta cu muzica sau sa stau calare, in balcon, pe bicicleta pe care o iubeam si cu care nu puteam iesi afara cand ploua, desi intotdeauna m-a emotionat mult darul pe care mi l-au facut cativa oameni de a crede in mine, totusi, nimic, niciodata, nu s-a mai comparat cu pachetele alea de guma.
Multe dintre ele miroseau a scortisoara si in mintea mea ma gandeam ca asa trebuia sa fi mirosit America. Cand dupa ani si ani am ajuns la Chicago, primul gest pe aeroport a fost sa trag adanc aer in pipet si sa caut mirosul de scortisoara… Nu l-am gasit cum n-am mai gasit nici guma Brooklyn dar amintirea lor va ramane mereu cu mine.
Amintirea si lectia de pret pe care am invatat-o ca putem face celor dragi daruri care sa poata deveni cel mai frumos dar pe care l-au primit vreodata. Si nu e nevoie sa fie ceva de valoare sau ceva sofisticat, important e doar sa fie din suflet si mai ales pentru suflet.
Si ce sansa mai buna ne-am putea dori decat sezonul cadourilor care tocmai a inceput?

Pentru tine care a fost darul cel mai de pret pe care l-ai primit vreodata?