„Ramane tot mai putin dupa noi..”

Am tot cautat textul de Marin Sorescu recitat minunat de Dorel Visan in deschiderea Maratonului de folk. In sfarsit l-am gasit si vreau sa-l pun aici sa va bucurati si voi de el. Pe mine m-a impresionat mult.

„Ramane tot mai putin dupa noi. N-avem timp s-aprofundam. N-avem timp sa facem umbra pamantului. N-avem timp sa ne creasca aripi. N-avem timp sa le falfaim. N-avem timp sa ne bagam capul sub aripa, din cand in cand, sa ne fie mai cald. Pentru ca n-avem timp s-avem aripi. Pentru ca n-avem timp sa ne gandim ca ne-ar trebui putin aer. Asa, cam cat incape intr-un tub de sticla. Putin aer, care sa te tina cand vrei sa zbori. Tot ce ramane dupa un avant spre cer, dupa nori, este un ghemotoc de pene. Cat ramane dupa vrabia mancata de pisica sub masa. Putin… Destul de putin. Dar daca ma gandesc bine, n-avem ce face nici cu astea. Da! Sigur, sunt nori, ar trebui sa incercam. Poate ca sunt facatoare de minuni, ca aschiile din sfantul zbor”.

„Azi noapte am avut un vis foarte ciudat. Se facea ca eram […] atarnat de o ata, deasupra unui fluviu. Cand in sus, la cer, cand in jos, de intram cu fundu-n apa. Dar nu ne era frica. Nu ne era frica, pentru ca ne tineam de ata. Da, erau doua ate. Doua! Cu o mana ne tineam de ata si cu cealalta ne tineam de… Da, erau doua ate. Dar foarte subtiri. Atat de subtiri, ca ne taiau in palma. Oare de ce n-or da astia niste ate mai groase? Macar in vis sa ne dea mai mult material. Ah! Am nimerit pe alta planeta. Asta nu-i pamantul nostru. Asta nu-i planeta noastra! Glumesc, nu va faceti griji, glumesc, eu sunt foarte glumet. O sa fie bine! Din ce in ce mai bine! Ne refacem. Ne refacem cat ai zice peste. Sa zicem multumesc ca traim. Traim? Traim? Traim? Traim? Traim! Uitati-va in jurul vostru cum colcaie viata. De bine, de rau, traim bine!”

De aici am luat textul.