Mi-am amintit azi intr-o doara, ce-mi povestea un venerabil domn, director intr-o banca tanzaniana, cu care am avut placerea de a ma intalni la un curs „Performance Management” la Bruxelles acum 1 an si ceva.
Zicea cam asa…ca ei fiind foarte saraci, este de datoria (!) fiecarui tanzanian care reuseste sa faca scoala si sa ajunga ceva in viata, ca pe langa sprijinul acordat propriilor copii, sa aleaga si un alt copil istet din familia lui extinsa (adica nepot chiar de grad indepartat) pe care sa-l sprijine financiar pentru a mearge la scoala. Imi povestea ca si lui i-au fost finantate studiile de un unchi indepartat. Era atat de mandru cand imi spunea asta si cand zicea ca astfel tara lui o sa creasca mai repede incat imi venea sa-l imbratisez de bucurie ca am avut sansa sa-l cunosc….
Sa sa incerc o comparatie cu ce se intampla la noi?
Sau mai bine s-o las balta?
Mariana Iosif's blog 
Frumos! Noi doar ne asteptam sa primim insa nu oferim nimic in schimb… Iar daca ajutorul intarzie sa apara, ne simtim izolati si oropsiti de soarta.