Hai, ma lasi?

Nici n-ai idee cum ma agitam zilele trecute punandu-mi la bataie toate cunostintele, experienta, „gut feeling-ul”, energia si relatiile ca sa rezolv o treaba ce mi se parea de-a dreptul esentiala, cand, deodata, sesizez ca interlocutorul meu incepe sa ma fixeze mirat si nu dupa mult timp imi da si sfatul care ma face sa scot fum pe nari si sa-mi creasca tensiunea cu 5 puncte: „Don’t take it personally!”
Adica ce inseamna asta frate? Ce vrei de la mine?
Pai cum sa o iau? Detasat? Asa ca si cum as juca un rol sau ca si cum as fi pe pilot automat?
Deci sa fie clar: daca-ti pasa de ceea ce faci, daca te pasioneaza in asa hal incat daca ti-ai taia vena n-ar curge sange simplu ci impletit cu ADN-ul jobului tau, daca o mare parte din viata ta se intampla la “office”, daca ai vise legate de cariera ta si daca chiar crezi sincer in diferenta pe care o creeaza munca pe care o faci, atunci nu o poti lua altfel decat personal.
Pe cuvant ca mi se pare o cretinatate replica asta, un cliseu care propovaduieste habar n-am ce. Detasarea sterila, mercenariatul sau poate ceva mai profund ce eu nu inteleg si nici nu vreau sa inteleg pentru ca am chef ca absolut tot ce fac sa iau personal. Pentru ca e vorba de mine, de viata mea si de ceea ce fac eu.
Daca o sa-mi schimb vreodata abordarea asta o sa va spun si voua…insa pana una alta, jur cu mana pe inima ca ma simt foarte bine asa! (:-)))