Slava Domnului ca nu mi s-a intamplat de foarte multe ori sa aflu lucruri absolut dezamagitoare despre oamenii la care tin. Si zic asta pentru ca ma face varza o chestie ca asta pentru zile si zile intregi.
Sa fie clar ca nu ma refer la mici nimicuri ci la dezamagiri din alea cat China cum s-ar zice, care-ti taie respiratia si-ti pun sub semnul intrebarii intregul sistem de judecata.
Uite de exemplu, nu demult, am aflat despre o persoana pe care o admir mult, fix pentru atitudine, verticalitate, demnitate etc …ca a plans in fatza unei doamne intr-un context de job. Ca a plans, intelegi?
Jur ca daca cineva m-ar fi intrebat inainte daca asa ceva ar fi posibil i-as fi ras in fatza si i-as fi zis ca habar n-are despre cine vorbeste. Poate chiar i-as fi zis si vreo doua…
Si totusi….
In fine, m-am tot gandit pentru ca m-a bantuit tare povestea asta si simt ca m-am intalnit intamplator (sau poate nu intamplator) cu niste “explicatii”.
Primul semn sa zicem, a fost cand mergeam eu asa pe strada, ca o doamna tantosa ce sunt (pe naiba!) si filozofam ca n-as face asa ceva in vecii vecilor, sub nicio forma, pentru nimic in lume si asa mai departe, cand, nu stiu cum naiba, m-am impiedicat de ceva din asfalt si era sa iau o cazatura zdravana. Am inteles atunci ca e doar un pas pana la a deveni ridicol din intamplari pe care nu intotdeauna le controlezi.
Al doilea semn e legat de zilele astea. Pentru ca sambata am ultimul curs de NLP din programul Master Practitioner am vrut sa trec in revista teoria acumulata pana acum si mi-au cazut ochii pe una dintre presupozitii care zice cam asa: “Orice comportament are in spate o intentie pozitiva”.
Chiar asa! Cine stie? Poate ca asa s-a eliberat omul nostru de o emotie negativa sau poate (doar poate) asa a depasit o credinta limitativa. N-am cum sa stiu care a fost intentia pozitiva dar cert este ca a fost una!
Ei bine, pentru momentul cand se rupe podul dintre mine si oamenii foarte dragi la care tin, o sa pastrez in minte presupozitia asta: Orice comportament are in spate o intentie pozitiva!
La naiba, de ce-oi fi suferit eu atat in ultima saptamana neputand sa-mi scot povestea asta din minte???
PS Poate m-ai mai auzit spunand asta aici …cea mai inalta valoare in viata mea e demnitatea. Cred ca de asta povestea m-a afectat asa de tare. Dar m-am eliberat acum. Pe cuvant.
Si Basescu a plans, de vreo trei ori, in fata intregii lumi…
Intentii pozitive…? Presedintele…?
Si l-ai votat dupa ce a plans de mila lui Stolo?
Nu esti consecventa.
Pozitiva pentru el. Asta e ideea. Nu pozitiva din punctul tau de vedere.
In cazul mentionat de tine nu mi-e greu sa gasesc intentia pozitiva pentru el.
Mai greu mi-a fost cand am incercat sa o gasesc in cazul unui criminal de exemplu.
Daca ti s-ar intampla ceva similar cu ce am descris eu tu ce ai face? Ai rupe sau nu podul?
Am zis ca nu mai scriu dar ma mananca…
Este ultima data ( am degetele incrucisate).
Nu, sunt absolut sigur ca nu as „rupe podul”.
Pot sa ma hlizesc, pot sa barfesc despre cineva dar nu pot sa-i aplic un tipar: „eu in locul persoanei as fi facut…”. Si daca nu a facut cum as fi facut eu ar trebui „sa rup podul”? „Sa rup poduri” numai pentru ca nu s-a saltat la „podul” meu? Hai, fii buna!
Psiholoago, uneori, cred ca viata este ciudata. Uneori „te impiedici de ceva din asfalt” dar te ridici si mergi mai departe.
Sau pentru tine povestea asta cu „am aflat” (trebuia sa scri – din surse -) este doar un exercitiu inainte de licenta?
Cu drag,
Io.