Cand Adi A mi-a sugerat sa scriu despre intuitie m-am gandit ca e o tema interesanta si o idee foarte buna dar uite intre timp subiectul mi-a tot alunecat printre ganduri fara sa pot sa ma starnesc sa scriu ceva cu sens (sau fara) despre el.
Azi insa mi-a venit in gand, de prin cotloanele mintii – legata sau nu de subiect – o intamplare de acum ceva vreme.
Stateam eu uite asa frumos, pe un scaun intr-o statie de metrou oarecum goala . La un moment dat, vad venind spre mine un tiganus de 6-7 ani, jerpelit, jegos la maxim, descult si cu parul incalcit. Cred ca nu ajunsese la 4-5 metri de mine cand i-am facut din cap un semn clar si i-am si zis ferm: „N-am”. Imi amintesc ca s-a oprit brusc, s-a uitat la mine perplex si mi-a zis: „Tanti, vroiam sa va intreb cat e ceasul….credeati ca vreau sa va cer bani?”
Nu stiu daca au fost multe ocaziile in viata cand m-am simtit de maxim rahat dar asta cu siguranta a fost una dintre ele…. dovada ca nici nu pot sa o uit. Unde era intuitia mea atunci? N-as prea crede ca din intuitie i-am spus „N-am”! Mai degraba cred ca mintea mea a fugit la fisierul cu experiente trecute, a gasit dosarul „cersetori” a facut click si gata reactia mea.
As zice ca uneori (sau des?) intuitia noastra zace strivita sub maldarul de dosare ale experientelor trecute…
Asa o fi?
Am sa ma mai gandesc la asta…
Ganduri mai vechi
Numar vizitatori
- 123.091 hits
Blogroll
follow me on twitter
- Piata Kempes marianaiosif.com/2023/02/19/pia… 1 month ago
Comentarii
- Connor la O poveste de vară și una de iarnă
- Madalina la Mi-e dor de Florian Pittis…
Pagini
Categorii
Blogroll
-
Articole recente
Mariana Iosif's blog 
M-am hlizit.
Ai raspuns cu mintea ta deschisa.
As avea o gramada de comentarii (nu ma laud, am timp).
Inuitia, voi o cunoateti pe Intuitia? Ea traieste peste tot. Poate vom vorbi maine cu sau despre ea.
N-as fii crezut ca Tatiene, Liene, Liliene, dezamnagiri, mentorate, copilarii, presuri, muzici, raspantii, explicatii, imblanziri vor provoca atatea discutii. Si eu sa clampan atata despre astea..
Este a treia oara cand ma intreb daca nu ar trebui sa tac, pe blogul tau. Sunt 100 de mii de bloguri pe care pot sa comentez orice, „Anonim” si a toate stiutor si pentru ca am gura mare pot sa comentez orice.
Dar mi-e drag sa m-a holb pe blogul tau.
Poate… atunci cand doi iti spun ca esti beat „du-te sa te culci” este adevarat.
Nu sunt nici doi si nici doua si nici beat nu sunt dar cred ca ma car la culcare. Mi-e somn.
Trebuie sa spun:
Noapte buna
Marie.
Deci cum e cu intuitia pana la urma urmei?
Draguta mea de Intuitie zice sa tac.
Poate ne mai gasim, regasim, pe alte adrese, pe net.
Marie, ce faci diseara?
Cu stima si consideratie.
Io.
astept sa-ti faci si tu un blog, sa vin sa citesc si sa comentez (:-)))
Mari, dar ai luat in calcul ca (la cat de jmekerashi) sunt tziganushii astia mici, poate avea deja replica pregatita, tocmai ca ti-o intoarca si sa nu se simta el de kko? Ei sunt obisnuiti sa fie refuzati, pe un ton mai mult sau mai putin categoric, mai mult sau mai putin prietenos si cred ca in timp si-au dezvoltat un sistem de autoaparare (derivat sau „verisor” cu cel de conservare) in fata acestor situatii. Ca dovada, tu te-ai simtit nush-cum si te urmareste si in ziua de azi ideea, iar el habar n-are daca te-a vazut vreodata-n viatza, ca sunt zeci sau poate sute de oameni pe zi care-l reped cu un „N-am!” scurt si raspicat.
Cat despre intuitie, ca sa nu fiu total off-topic, este absolut normal sa ne mai joace feste cateodata, nu e o drama. Important e sa realizam momentul si sa incercam sa ne-o exersam. Corect?